Cu ce se mai îndeletnicește diaspora. Doseau sub tricouri somon și cârnați, de 600 de euro

Românii plecați la muncă în străinătate ajung din nou pe prima pagină a ziarelor din Occident.

De data aceasta, trei concetățeni au fost prinși de polițiștii spanioli în timp ce doseau sub tricouri somon și cârnați! Au furat mâncare din magazine în valoare de 600 de euro!

Întâmplarea a avut loc în orașul Calpe (Alicante), din Spania. Doi bărbați și o femeie sunt anchetați pentru furt și constituire de grup infracțional, după ce au fost prinși în flagrant dosind produse alimentare și de igienă din diferite magazine, scrie ziarulromânesc.es. În tricoul unuia dintre hoți, Garda Civilă a găsit somon și cârnați, alimentele fiind lipite de corp cu bandă adezivă!

Garda Civilă din Spania a declanșat o amplă operațiune de prindere a hoților, în cadrul Planului de prevenire a infracțiunilor exercitate în magazine.

Românii au căzut în plasa autoritățile în timpul unei operațiuni desfășurate weekend-ul trecut. Ofițerii sub acoperire au observat un comportament atipic la un bărbat și o femeie, care intrau și ieșeau din magazine și tot timpul se opreau la un vehicul parcat, în care îi aștepta o a treia persoană. Cum descărcau marfa dosită sub haine, românii se deplasau la alt magazin, iar șoferul îi aștepta atent în parcare.

Presa spaniolă scrie că, la percheziții, polițiștii au găsit ascunse în geanta femeii, într-un buzunar creat special, „o multitudine de conserve de mare valoare economică”. În schimb, bărbatul s-a „mulțumit” cu câteva calupuri de cârnați și fâșii de somon afumat. Ziariștii din Alicante au făcut inventarul mărfii furate: mașina românilor era „burdușită” cu mai mult de o sută de produse alimentare și de igienă corporală, „numai mărci de top, evaluate la aproximativ 600 de euro”.