Ridicată în 1931 pe Bulevardul Dacia din Bucureşti, casa marelui actor Constantin I. Nottara este scoasă la vânzare.
Casa Nottara, ridicată în plină perioadă modernistă în arhitectura bucureșteană, a fost construită într-un stil funcțional, de sorginte Art Deco, integrându-se perfect în arhitectura eclectică a întregului bulevard.
Preţul de plecare pentru casă, cunoscută sub numele de Căminul Nottara, este de 750.000 de euro, dar vânzătorii speră să obţină între 900.000 şi 1,2 milioane de euro.
Ne puteți urmări și pe Google News
Spre sfârșitul carierei, după o viață dedicată teatrului românesc, colegii din Sindicatul Artiştilor Dramatici şi Lirici donau o sumă importantă în fondul ridicării unei case maestrului Nottara. Aceasta avea să devină ultima reședință a lui Constantin I. Nottara, dar și locuință a fiului acestuia, marele compozitor Constantin C. Nottara (1890 – 1951).
În anul 1956, în memoria celor doi mari artiști, la initițiativa doamnei Anna Nottara soția lui C.C. Nottara, a fost deschis pentru public Muzeul Memorial C.I și C.C. Nottara care avea să funcționeze în imobil până în anul 2016.
Descendent al unei vechi familii bizantine de origine greacă, Constantin I. Nottara (1859-1935) a fost una dintre marile personalități ale teatrului românesc, fiind un actor desăvârșit și un pedagog excelent. A studiat la Conservatorul de Artă Dramatică și Lirică din București și la Teatrul Odeon din Paris. S-a remarcat în roluri importante din teatrul Shakespearean precum Lear și Hamlet sau Shylock, în bătrânul medic din „Medicul în dilemă” de Shaw, în Vlaicu din „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, Ion din „Năpasta” de Ion L. Caragiale și în alte roluri importante din acele vremuri. Sub mantaua lui avea să apară generația interbelică a unor artiști ca Tony Bulandra, Ion Manolescu, Maria Ventura sau Maria Filotti.
Constantin C. Nottara își incepea studiile muzicale la Conservatorul de Muzică și Declamație, avându-i profesori pe D. G. Kiriac, Alfonso Castaldi și Robert Klenck. La vârsta de 17 ani studiază la Paris vioara cu George Enescu și Berthelier, avându-i ca profesori de compoziție pe Dufay și Thodou. În anul 1914 devine prim-violonist al Orchestrei din Charlottenburg, iar din anul 1918 revine în țară ca violonist al Filarmonicii și profesor la Conservator. A fost unul dintre membrii fondatori ai Societății Compozitorilor Români, iar în anul 1929 devenea fondatorul Orchestrei Municipiului București.
Recomandările noastre
