Spre deosebire de noi, ceilalți, jurnaliști de duzină și oameni obișnuiți, Cristian Tudor Popescu întinerește cu fiecare an ce trece. Nu mă refer la cum arată, deși se ține mai bine decât mulți dintre noi (deh, traiul bun), ci la ceea ce susține cel mai în vogă gazetar al ultimilor ani. De la o vreme, pare însuflețit de un elan iconoclast specific pubertății. E gata să dea cu toate de pământ în numele unui adevăr absolut numai de el cunoscut...
Parcă pe vremuri, când susținea din tot sufletul FSN-ul și pe Ion Iliescu, căuta niște argumente să ne convingă că suntem proști. Acum se mulțumește să o decreteze, însoțindu-și verdictul de grimasele cu priză public.
Pentru că nu am nici talentul, nici anvergura lui Cristian Tudor Popescu, n-am să încerc să polemizez cu domnia sa. O să-l las pe CTP cel de acum 30 de ani (fesenist convins în vremurile acelea) să-l certe pe CTP-ul progresist al zilelor noastre.
"Toți ceilalti sunt niște minti confuze care ar face bine să ne urmeze"
În editorialul "Prostii si Desteptii" publicat pe 18 mai 1990, CTP argumenta: "În discuțiile de prin restaurante sic, o parte din intelighenția română insulta cu o virulență pe care n-aș fi îndrăznit să mi-o imaginez, pe toți cei care nu fac parte din lumea bună. Lumea doimaiștilor, a clienților restaurantului Chinezesc și ai Poienii Brașov. A celor care se screm să-și exhibe extazul vizavi de un Tarkovski, sau Wajda, un Antonioni, pe culoarul de pantă al ieșirii din Cinematecă. Cu o nonșalanță buimăcitoare, cei ce se pretind intelectuali calcă regula de temelie a intelectualului: relativizarea. Noi suntem posesorii adevărului suprem, toți ceilalti sunt niște minti confuze care ar face bine să ne urmeze, altminteri va fi rău de ei. Tot ce se spune (se urlă) în Piata Universității e bun și frumos, inclusiv scandarea dincolo de bestialitate: Iliescu du-te acasă, Ai nevasta canceroasă.
Ce spune CTP în zilele noastre, știți prea bine. Pentru a prosti oamenii, șarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică, nici de logică – o dă direct, ca o strigătură pentru vitele ce le păstorește: ascultați ce vă spun, fiindcă a interzis pelerinajul la moaștele Sf. Dimitrie în octombrie 1989, comunismul a căzut peste câteva luni. Post hoc, ergo propter hoc – după, deci, din cauza”.
Că marele gazetar al țării are ceva de împărțit cu Vlădica, e problema domniei sale. Dar ce are cu opinca? Ce neajuns i-au făcut bieții creștini de îi numește vite? Că vor să meargă la Biserică? Dar nu cumva e dreptul lor, după cum și domnul Cristian Tudor Popescu are dreptul să bată televiziunile și să spună ce-i stă pe creier.
Mai gravă e, însă, continuarea. “Carevasăzică, așa o să pățească acum și guvernul la alegerile din decembrie. «Dumnezeu nu se lasă batjocorit!», a mai cuvântat pescarul de oameni cu prostovolul” (...) “Dumnezeu, nu, dar sufletele celor uciși pentru că nu s-au supus bestiilor comuniste, pot fi batjocorite, ÎnaltPreaFericite? Trupurile victimelor regimului diavolesc al lui Ceaușescu și Dej, culminând cu cei care s-au lăsat omorâți pentru libertate la Timișoara și în toată țara, nu fac nici cât negrul de sub unghia de la piciorul Sf. Dimitrie, băi, prietene al omului?”.
Din câte se pare, Cristian Tudor Popescu nu împarte numai oamenii în buni și răi, ci și morții. Altfel, nu-mi explic de ce victimele lui Ceaușescu și Dej ar fi mai importante decât cele ale lui Iliescu, pe care, acum 30 de ani, Cristian Tudor Popescu arunca vina pentru Mineriadă.
Spirala Violentei, editorial semnat de Cristian Tudor Popescu pe 19.06.1990: "Că pe 13 iunie a avut loc în București o tentativă de lovitură de stat este un fapt a cărui negare nu poate fi discutată decât în termenii cretinismului sau candorii, după cum se exprimaădl. Răzvan Theodorescu. Oricine s-a aflat în acele ore la Televiziune, la Interne sau la Poliție poate rememora mirosul sălbăticiei și fricii care pluteau in aer. E lesne de înțeles că imaginile din seara aceea, transmise de TVR, și mai ales lipsa oricăror imagini, vreme de 40 de minute, pe micul ecran, au creat, inevitabil, o stare de tensiune, de panică, în întreaga țară. Ceea ce s-a întâmplat a doua zi în București, începând cu primele ore ale dimineții, a fost o reacție tot atât de inevitabilă; spirala violenței, odată inițiata, urcă întruna. Aceasta reacție s-ar fi produs și în lipsa apelului prezidențial, care a avut ca principal efect diminuarea creditului de care se bucura Președintele și Guvernul. În aceste condiții, comportamentul grupurilor minerești și muncitorești nu a fost, nici nu avea cum să fie, pașnic."
Acum vreo zece ani, Cristian Tudor Popescu avea să declare că regretă aceste rânduri. Peste alți încă zece va spune, probabil că îi pare rău că ne-a făcut pe noi, pupătorii de moaște, vite. E imposibil să fie altfel. Nici pentru Cristian Tudor Popescu tinerețea nu poate fi veșnică. La un moment dat, ca în portretul lui Dorian Grey, tot ajungi să-ți vezi adevăratul chip în oglindă.