Richard Parry-Jones, fost șef al Ford, a decedat într-un accident de tractor. Tragicul eveniment s-a produs în Țara Galilor.
Richard Parry-Jones, în vârstă de 69 de ani, fost vicepreședinte al companiei Ford Motor, a murit într-un accident de tractor. Tragicul eveniment s-a produs Barmouth, Gwynedd, Țara Galilor (Marea Britanie), zonă în care acesta deținea un hotel spa.
Vineri, poliția din nordul Țării Galilor a declarat că echipajele de urgență au intervenit la fața locului pe un teren privat din Barmouth, Gwynedd.
Gândurile noastre se îndreaptă către familie în acest moment trist”, a declarat inspectorul șef Owain Llewelyn.
Vestea a căzut ca un trăsnet, atât pentru familie, cât și pentru prietenii săi. Președintele executiv al Ford, Bill Ford, a transmis un mesaj emoționant în care i-a adus un ultim omagiu lui Richard Parry-Jones. Președintele executiv al Ford la descris ca fiind un „talent rar care a lăsat o amprentă de neșters în Ford și în industrie”, scrie BBC.
Richard Parry-Jones, fost vicepreședinte al companiei Ford Motor, a murit
Pasiunea sa pentru mașinile extraordinare și dragostea pentru automobilism au inspirat legiuni de ingineri și entuziaști din Europa și din întreaga lume. Lui Richard îi va fi profund dor și inima noastră se va îndrepta către familia și cei dragi”, a declarat Bill Ford.
Richard Parry-Jones a fost un „virtuos cu o senzație extraordinară pentru a crea mașini care erau dinamice și incredibil de distractive de condus”, mai spune Bill Ford.
„A fost pur și simplu o legendă a industriei. A fost un mentor inspirațional pentru mine și sunt atât de mândru că am devenit prieteni apropiați. Îmi va fi dor de el”, a declarat directorul executiv al companiei Marshall Motor Group, Daksh Gupta.
CITEȘTE ȘI Casa Albă pune piciorul în prag. Prețul scump pe care îl va plăti Rusia dacă Navalnîi moare