Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > CRONICA TV. Adevărul despre mineriada din ’91, ţărănişti şi Iliescu
CRONICA TV. Adevărul despre mineriada din ’91, ţărănişti şi Iliescu

CRONICA TV. Adevărul despre mineriada din ’91, ţărănişti şi Iliescu

Suntem ca în bancul cu Ion care începe din senin să-i care la bâte în cap lui Pişti. Ăla, năucit, apucă să întrebe: "De ce dai?" "Mă, voi ni l-aţi omorât pe Mihai Bravu!" "Da' asta o fo demult!", apucă să mai zică Pişti. "Se poate, da' io acum am aflat!"

"Imagini uluitoare în premieră". Aşa au fost intitulate cele câteva cadre oferite de Realitatea TV cu Ion Raţiu zâmbitor printre mineri în septembrie 1991.
Imaginile RTV sunt uluitoare şi în premieră doar pentru cine a trăit în vârful lui Popocatepetl sau prin Insulele Moluce. Pentru cine a trăit în România, a plătit abonamentul radio-TV şi a frunzărit un ziar, în loc să-şi facă din el bărcuţă sau coif de zugrăvit, lucrurile astea sunt cunoscute. Banale.
Mai grav este însă comentariul care a însoţit unicele imagini şi care insinua o conivenţă între ţărănişti şi mineri. Nimic mai fals!
În septembrie 1991, minerii conduşi de Miron Cozma veniseră pentru a patra oară la Bucureşti şi bântuiau prin Capitală nestingheriţi, ca de obicei. Dotaţi cu tot tacâmul: bâte, topoare, lanţuri, cabluri electrice groase cât braţul, numai bune de altoit şi căsăpit. De data aceasta, însă, nu partidele istorice erau ţinta lor, ci Guvernul condus de Petre Roman.
Aşa au ajuns la Teatrul Naţional, unde PNŢCD avea congres. Probabil că faţă de ţărănişti, după ce îi tăvăliseră şi le devastaseră sediul cu un an şi trei luni în urmă, aveau un complex de vinovăţie. Dacă noţiunea asta freudiană încăpea sub casca de tablă neagră cu lămpaş.
Au cerut să vorbească de la tribună. Bătrânii, ce să zică? Au acceptat. Unii, chiar au schiţat câte un zâmbet, aşa cum încerci să te dai bine pe lângă un dulău care mârâie colţos. Ăia, trezindu-se cocoţaţi pe scenă, la o masă cu faţă de masă roşie, aşa cum îl văzuseră pe Ceauşescu, şi-au luat elan: au început să ţină un fel de discursuri, în care era vorba mai curând de o pomenire a neamurilor lui Petre Roman şi ale miniştrilor decât de idei politice.
Ăştia, în sală, simţind că ţestele şi şalele nu le sunt în pericol, s-au mai relaxat. Ba chiar, de ici, de colo, se auzea câte un anemic "Jos Guvernul!" După care, minerii, mândri de lecţia politică pe care au dat-o, s-au cărăbănit. De unde până unde complicitate?
Mai spectaculos a fost episodul din Parlament. Când hoardele au ajuns în Dealul Mitropoliei, uşile erau vraişte, nu mai era picior de soldat, de sepepist, de paznic, de portar. Toţi îşi luaseră tălpăşiţa. Au intrat ca în brânză, puşi pe prăpăd. Ştiau că aici, feseniştii, pe care acum aveau parapon, erau marea majoritate. Atunci s-au petrecut într-adevăr nişte scene uluitoare, neverosimile. În faţa lor a ieşit ţărănistul, poetul Ioan Alexandru, ţinând în mână crucea cu care îi îmbărbătase pe eroii de la Inter în seara şi noaptea lui 21 decembrie ’89.
Şi unde a prins poetul să-i certe pe mineri, să-i beştelească, să-i facă cu ou şi cu oţet, ca într-o scenă de exorcizare. Şi, miracol, fiarele întâi s-au holbat când la el, când la cruce, apoi au plecat privirile, apoi au plecat de-a binelea, cu cozile între picioare. Ca semn de izbândă, Ioan Alexandru a luat un cui şi a prins crucea de peretele Parlamentului, deasupra prezidiului. Ani de zile s-au chinuit feseniştii, cu tot felul de tertipuri, să o dea jos, dar nu au reuşit. Aceasta este implicarea ţărăniştilor în a patra mineriadă!
Dacă Realitatea TV ar fi vrut să caute senzaţionalul în recapitularea unor evenimente de acum 20 de ani, aici ar fi trebuit să caute. Sau să se întrebe cum e posibil ca vinovaţii de uciderea tinerilor Aurica Crăiniceanu şi Andrei Frumuşanu să nu fie nici acum pedepsiţi. Aurica şi Andrei au fost omorâţi pe stradă, absolut nevinovaţi. Nu s-au implicat în acele evenimente urâte, pur şi simplu se aflau în trecere. Loviţi cu un proiectil de semnalizare din dotarea SPP de către maiorul Vasile Gabor.
În ciuda tuturor dovezilor şi mărturiilor, Gabor nu a fost condamnat. Cu atât mai puţin cine i-a dat ordin să tragă cu asemenea muniţie în oameni. Şi încă mai puţin a fost pedepsit cel care i-a năimit pe mineri să mai vină o dată la Bucureşti, să dea jos un guvern care începuse să conducă de capul lui, fără să mai asculte de Tătuca. Procesul lui Gabor, incredibil, încă se mai judecă.
După cinci lustri, copiii ăia sunt sub pământ, oale şi ulcele, familiile sunt distruse, iar justiţia umblă cu capul spart. Ion Iliescu a decis în locul ei: "N-are nici o vină, săracul!"

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: