Criza politică şi leul nu sunt de ajuns. ÎNCĂ un pericol îi paşte pe români anul acesta

Criza politică şi leul nu sunt de ajuns. ÎNCĂ un pericol îi paşte pe români anul acesta

Ca şi acum patru - cinci ani, când seceta a distrus recoltele la nivel mondial, ceea ce a dus la creşterea preţurilor la cereale şi legume, 2012 ar putea fi un an extrem de critic pentru agricultură.

Recent, Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) spunea că 2012 va fi cel mai prost an din ultimii 50 la recoltele de grâu şi rapiţă.

Problemelor agricole interne li se adaugă cele de la nivel mondial, după cum scrie Financial Times.

Cu câteva săptămâni în urmă, traderii de pe pieţele de mărfuri se aşteptau la recolte bune, iar decidenţii politici sperau că scăderea preţurilor la produsele agricole va aduce un moment de uşurare în criza financiară.

Dar de atunci, căldura puternică şi absenţa ploilor în SUA au afectat recoltele de porumb şi soia, Ministerul Agriculturi din America revizuind puternic în scădere estimarea privind recolta de grâu, cea mai mare scădere de prognoză din ultimii 25 de ani.

SUA este cel mai mare exportator de porumb, soia şi grâu din lume, una din trei tone tranzacţionate pe bursa de mărfuri fiind de provenienţă americană, scrie Financial Times.

La nivelul burselor de mărfuri, preţurile pentru porumbul care va fi furnizat în decembrie au crescut cu 44%. La gâru creşterea a fost de 45%, iar la soia de 17%.

Majorarea preţurilor la cereale a permis comparaţia cu perioada 2007 -2008, când creşterea preţurilor a condus la probleme privind asigurarea necesarului de alimente în 30 de ţări, din Bangladeş până în Haiti, şi la oprirea exporturilor agricole de către Rusia în 2010, ceea ce a condus la o creştere explozivă a preţurilor care, consideră unii analişti, a generat criza politică din zona arabă, de anul trecut.

În România, producţia medie de grâu la hectar s-a diminuat cantitativ cu 20% în acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar preţul grâului la producători a crescut cu circa 20-25% în timpul recoltării, a spus recent producători agricoli. Daniel Constantin, ministrul agriculturii, a spus însă recent să preţul pâinii s-ar putea menţine neschimbat în perioada imediat următoare.

Ne puteți urmări și pe Google News