De mai bine de șase luni, serviciile județene de evidența populației trec prin cea mai gravă criză din istoria lor.
Românii care vor să își schimbe cartea de identitate nu o pot face și asta pentru că de la ghișeu li se spune că nu există plastic pentru înfolierea acestui document. În schimb, solicitanții primesc o bucată de hârtie, pe care este atașată o fotografie ștampilată, care poartă denumirea de carte de identitate provizorie, celebrul CIP.
În realitate, situația de la Evidența Populației vine în urma unei licitații publice care a fost contestată, iar ulterior anulată de instanța de judecată. Pe înțelesul tuturor, trebuie spus că, în cursul anului 2020, DEPABD, forul național care coordonează toate serviciile de evidență a populației, a organizat o licitație, la care s-au prezentat două firme, Euro Standard SRL și Eltronis SRL. După lungi discuții, licitația a fost câștigată de Euro Standard SRL. În fața acestui fapt, cei de la Eltronis SRL au făcut contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor iar mai apoi la Curtea de Apel București.
Ce spun judecătorii
Pe parcursul licitației, cei de la DEPARB nu au mai respectat caietul de sarcini, iar acest fapt rezultă din decizia Curții de Apel București, dată în dosarul 4918/2/2020. Ceea ce nu s-a respectat, susțin magistrații este chiar raportul de încercare a plasticului livrat, existând mari dubii că licitația a fost una trucată.
„Admite în parte contestaţia. Anulează raportul procedurii de atribuire nr. 3448388/24.07.2020. Obligă intimata DEPABD la reevaluarea ofertei Eltronis SRL şi la emiterea unui nou raport al procedurii sub aspectul îndeplinirii cerinţei din Caietul de sarcini privind prezentarea rapoartelor de încercări privind atestarea caracteristicilor tehnice, emise de laboratoare neutre acreditate, potrivit considerentelor prezentei hotărâri, îndeplinirii cerinţei 5 din pct. III.1.3.a capacitatea tehnică/profesională din FDA şi îndeplinirii cerinţei referitoare la strălucirea minimă solicitată prin caietul de sarcini. Admite în parte cererea de intervenţie voluntară depusă de Eltronis SRL. Menţine în rest decizia CNSC. Ia act că petenta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată”.
Criză prelungită
Deși decizia Curții de Apel București este din 15 octombrie 2020, oficialii de la DEPABD nu au făcut mare lucru pentru a debloca situația.
Cozile de la serviciile județene de evidență a populației din fiecare județ sunt foarte mari, iar numărul de documente emise este foarte redus.
De exemplu, la Timișoara sunt emise două acte de identitate pe zi, ceea ce înseamnă că numărul celor care așteaptă este foarte mare. Situația generează și situații critice, deoarece multe persoane au nevoie de un act de identitate pentru a-și renoi conturile bancare. În această situație, băncile nu prea acceptă acte de identitate provizorii. O altă situație este cea a românilor care vor să călătorească în Europa, și unde un CIP nu este recunoscut.
„În continuare am fost anunțați că vom avea o limită de 2 sau 3 acte de identitate pe zi, ceea ce este foarte puțin pentru un serviciu de dimensiunea celui de la Timișoara care nu deservește numai municipiul ci și 20 de comune arondate”, declara Bogdan Sperneac, șeful de la Evidența Persoanelor Timișoara.
Oficial, solicitanții primesc un răspuns standard, și anume că actul de identitate va fi eliberat în 30 de zile. Numai că acest termen este prelungit în mod automat, termenele fiind chiar și de 60 de zile sau mai mari.
„Este în toată țara și toată țara are aceeași problemă, la orice SPECLEP din țară veți suna veți primi același răspuns: emitem cărțile de identitate la 30 de zile”, a spus Iulia Rădoi, șefa Serviciului Public de Evidență a Persoanelor Reșița.