Criză mondială. Dezvoltarea globală este amenințată

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Criză mondială. Analizele tuturor organizaţiilor internaţionale, fie ONU, fie OCDE, fie FMI sau Banca Mondială, arată că Obiectivele de Dezvoltare Durabilă 2030 nu vor putea fi îndeplinite. Două lebede negre, pandemia de COVID-19 şi ameninţările geopolitice, au perturbat toate obiectivele de dezvoltare durabilă, care oricum şchiopătau.

Economia globală se confruntă cu o ameninţare serioasă la adresa dezvoltării globale, care ar urma să treacă printr-un şoc. Recent, competiția „soft power” între centrele globale de putere a dobândit o pondere tot mai mare în ceea de priveşte dezvoltarea. Fiecare centru global de putere propune diferite investiții în infrastructură și proiecte de cooperare care îl vor ajuta să revigoreze dezvoltarea globală. Cu toate acestea, se observă că proiectele de infrastructură și de cooperare propuse implică o abordare care vizează creșterea influenței centrului de putere în cauză în cadrul sistemului global, mai degrabă decât un principiu „win-win”.

Inflație. Sursa foto: Freepik

Criză mondială. Care sunt efectele

Unul dintre principalele motive pentru care dezvoltarea globală se confruntă cu o amenințare serioasă este că provocările geopolitice subminează abordările democratice, justiția și drepturile omului în fiecare colț al lumii.

Pe măsură ce concurența tot mai acerbă între centrele de putere globale se transformă într-un război pentru excludere reciprocă dintr-un anumit spaţiu geografic, ne afundăm într-o perioadă tot mai dificilă în care totul este considerat permis pentru a câștiga acest război și care ameninţă întreaga umanitate și civilizație. Organizațiile internaționale în care lumea îşi pune speranţa să reprezinte rațiunea și logica vor putea oare ţine departe țările lider de această competiție nemiloasă? Nu pare că le va fi uşor să încurajeze comunitatea internațională în așteptările ei referitoare la justiție și drepturile omului. Mai ales pentru organizaţiile care reprezintă Alianţa Atlantică, tabloul pare să indice o etapă mult mai dificilă decât în urmă cu zece ani.

Cel mai mare avantaj al instituţiilor Alianței Atlantice este că și-au început activitatea acum 60-70 de ani. Cu toate acestea, dacă noile platforme internaționale încep să propună soluții mai ambiţioase şi mai cuprinzătoare într-un ritm tot mai alert, situaţia va deveni tot mai dificilă pentru instituţiile Alianței Atlantice. Din acest motiv, oricare organizație sau platformă care va înainta noi propuneri de soluții pentru dezvoltarea globală, care se confruntă cu amenințări serioase, își va putea face mai auzită vocea pe arena internațională.

Trebuie identificate soluţii clare, realiste şi aplicabile privind reluarea creşterii globale. Altfel ne aşteaptă crize care vor scufunda în haos sistemul economic şi politic internaţional. Din acest motiv, organizaţiile şi platformele internaţionale care vor avansa soluţii clare, realiste, incluzive se vor bucura de o acceptare regională şi globală mai amplă.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / sabah.com.tr