Celebrul scriitor și jurnalist britanic (și fost spion) Frederick Forsyth face în Daily Express o radiografie necruțătoare a actualei Cotropiri a Europei, trăgând un serios semnal de alarmă că acesta poate fi sfârșitul Occidentului.

„Întregul continent european se află acum sub asediu și adevărul care nu se spune este că nu sunt deloc semne că acesta se va sfârși.

Dacă valul de refugiați care se revarsă peste noi din Africa și Orientul Mijlociu ar avea o cifră fixă, ne-am putea obișnui. Dar nu are.

Ceea ce vedem, aproximativ un milion de oameni care au părăsit un mare număr de state prăbușite, nu este decât vârful aisbergului. Idioții agitați care conduc Uniunea Europeană nu își pot imagina 10 milioane, dar ar trebui să o facă, deoarece această cifră ar putea fi cea reală, iar acesteia nu-i putem face față.

Ni se spune că această criză este cea mai mare de la Al Doilea Război Mondial încoace.

Îmi aduc aminte de 1945. În Ziua Victoriei, erau 13 milioane de refugiați în Vestul Europei, se numeau Persoane Dislocate, și îmi amintesc lagărele în care erau cazați.

Dar 10 milioane erau germani care părăsiseră șase provincii din Est, fugind din calea Armatei Roșii. După tot ce îi făcuse Germania Rusiei, nu au avut curajul să rămână pe loc. Însă ceea ce avea să fie Germania de Vest i-a absorbit pe toți. Dar a fost vorba doar de germani absorbind germani.

Celelalte trei milioane erau de asemenea europeni; au fost și ei absorbiți, iar nepoții lor au devenit cu totul vest-europeni, după doar două generații. Mai mult, acești trei milioane erau o cifră finală.

Refugiații de acum sunt diferiți. Nu sunt europeni. iar numărul celor care își doresc să ajungă în Europa ar putea fi aproape nelimitat. Să fim cinstiți. Nu sunt flămânzi, săraci, sfrijiți și zdrențăroși. Nu fug din cauza unei recolte pierdute, a secetei sau a altui dezastru natural. Tinerii sunt zvelți, puternici și agili, suficient cât să treacă peste, prin sau pe lângă oricare obstacol sau frontieră din calea lor.

Totuși, sunt refugiați. De ce fug ei?

Răspunsul este simplu: războiul și atrocitățile tiranilor. Provin din circa 20 de state, multe dintre ele fiind iadul pe pământ. O să numesc numai șase: Irak, Libia, Siria, Somalia, Eritrea și Sudanul de Sud. Ca de obicei, europenilor li se spune că totul este din vina lor. Greșit!

Este adevărat, am invadat Irakul, dar ca să-l dăm jos pe unul dintre cei mai mari dictatori de pe planetă. Amintiți-vă! Prima reacție a populației șiite persecutate a fost de recunoștință. A durat vreo 10 zile. Apoi s-au întors contra noastră, aliindu-se cu sunniții care fuseseră la conducere. Așa că am plecat de acolo. De atunci, irakienii și-au transformat țara într-un iad.

Siria a fost cândva o țară frumoasă, însă condusă de un dictator. Poporul său a manifestat pașnic, cerând mai multă democrație. Tiranul a răspuns cu arme și cu tortură. Având un milion de morți și de schilozi, Siria este al doilea iad.

Și Libia a fost condusă de un tiran cumplit. Poporul s-a ridicat împotriva lui. Noi i-am dat ajutor poporului, însă numai aerian. Libienii și-au luat țara înapoi - apoi au transformat-o în iad.

Somalia era cândva o țară săracă, dar pașnică, având o capitală italienizată - Mogadiscio. Apoi și-a câștigat independența - însă doar pentru a ajunge să fie condusă de un tiran: Siad Barre. Acesta a căzut, și 20 de ani de război civil au transformat-o într-o țară slăbită și neguvernabilă.

Eritrea (dacă o puteți găsi pe hartă) și-a câștigat independența de tirania care guvernează Etiopia. Acum este condusă de o altă tiranie de care oamenii vor să scape.

Sudanul de Sud, condus cu brutalitate de la Khartoum, a purtat un război de independență lung de zece ani, și-a câștigat suveranitatea, iar acum este făcut sfârtecat de un război civil.

Doar șase țări din circa 20, dar care „furnizează” 80% dintre refugiații pe care îi puteți vedea pe ecranele TV. Acum 20 de ani, marea majoritate dintre ei nu știau mai nimic în afară de temnița îngustă în care trăiau.

Apoi a apărut internetul, și au văzut că mai sunt și alte locuri. Bogate, stabile, pașnice. Cu guverne benigne și democratice, cu poliție civilă, cu armată disciplinată, cu hrană, case, spitale, școli, ordine. Tot ce își puteau dori. Dacă ar avea așa ceva acasă, atunci ar rămâne acasă.

David Cameron a fost ironizat când a declarat că Europa ar putea să nu aibă de ales și să intervină în forță la sursele crizei imigranților.

Stânga produce un torent de platitudini. Adevărul este că avem un continent aglomerat. Nu putem absorbi 10 sau chiar 20 de milioane de oameni veniți din Africa și Orient, oricât am simpatiza cu cei care caută o viață mai bună, fără să ne distrugem propriile noastre societăți.

O intervenție benignă „la sursă” ar putea fi singura noastră modalitate de acțiune.”