Louis Michel, comisarul european pentru dezvoltare şi ajutor umanitar, şi Josep Borrell Fontelles, preşedintele Comisiei pentru Dezvoltare din Parlamentul European, au ales "Evenimentul zilei" pentru a publica un articol despre actuala criză financiară mondială. Cei doi oficiali europeni analizează impactul pe care criza îl are asupra ţărilor în curs de dezvoltare.

Ţările dezvoltate au injectat mai mult de 2.000 de miliarde de euro în ultimele câteva săptămâni pentru salvarea sistemului financiar internaţional. A fost un lucru necesar. Dar, în acelaşi timp, aceste ţări găsesc că este dificil să strângă 100 de miliarde de euro anual pentru a investi în ajutorul privind dezvoltarea, combaterea sărăciei extreme şi pentru a salva vieţi. Această contradicţie este moral inacceptabilă; este, de asemenea, periculoasă din punct de vedere politic.

Măsurile fără precedent pentru însănătoşirea sistemului financiar internaţional sunt cruciale. Dar, în acelaşi timp, se derulează şi alte evenimente care sunt mai dramatice. Două treimi din populaţia lumii sunt afectate de sărăcie, iar schimbările climatice pun în pericol chiar viitorul umanităţii pe această planetă. Şi asta mult mai curând decât se crede.

Niciodată până acum inegalitatea dintre săraci şi bogaţi nu a fost atât de mare. 10% din populaţia lumii deţine mai mult de 80 de procente din bogăţie, în timp ce acelora mai săraci - 50% dintre locuitorii planetei - le revin undeva între 1% şi 2%. Inegalităţile sociale de o asemenea anvergură nu sunt sustenabile şi ameninţă stabilitatea şi securitatea globală.

Recesiunea economică cauzată de prăbuşirea Burselor va afecta inevitabil ţările în curs de dezvoltare. Acestea vor fi afectate de diminuarea subită a creditelor, de dispariţia investiţiilor străine şi de scăderea preţurilor materiei prime. Deşi economia Africii va creşte cu 4 sau 5 procente în 2009, această previziune reprezintă o diminuare a ratei de creştere cu 2% faţă de anul 2008. Fiecare punct procentual de creştere economică pierdut înseamnă o lovitură pentru lupta împotriva sărăciei şi o catastrofă în termeni umanitari pentru ţările din sud.

Aceste previziuni negre survin într-un moment în care ţările sărace şi-au epuizat încă de acum un an resursele financiare pentru combaterea dublului impact al creşterii preţurilor la alimente şi petrol.

Cei care supravieţuiesc în condiţii de sărăcie continuă să spere într-un viitor mai bun. Aceasta este o lecţie extraordinară de curaj. Dar nu trebuie să ascundem că sărăcia este uneori invizibil legată de situaţii de criză şi violenţă. Violenţele din acest an din unele ţări, cauzate de înfometare, sunt o atenţionare importantă. Simplul fapt că imigranţii ilegali sunt dispuşi să îşi rişte viaţa în încercarea de a ajunge pe ţărmurile europene este dovada disperării extreme a unor oameni care nu mai au nimic de pierdut.

Mai mult ca niciodată, cele mai sărace ţări depind de asistenţa oficială pentru dezvoltare. Dar nici în acest domeniu ultimele evoluţii nu sunt încurajatoare. Într-un moment în care constrângerile fiscale sunt definitorii, bugetele destinate ajutorului privind dezvoltarea sunt vulnerabile la reducerile de finanţare. După zece ani de creştere, asistenţa oficială pentru dezvoltare stagnează sau scade începând din 2006. Chiar şi Uniunea Europeană, care încă este cel mai mare donor internaţional, acoperind jumătate din asistenţa oficială globală, are dificultăţi în a-şi respecta angajamentele. Statele membre sunt sceptice în ce priveşte adoptarea propunerii Comisiei Europene referitoare la crearea unei scheme de finanţare în valoare de un miliard de euro pentru a îmbunătăţi siguranţa alimentară în ţările în curs de dezvoltare. Această atitudine este simptomatică în contextul actual, dar greu de înţeles într-un moment în care un miliard de oameni suferă de foame, numărul lor crescând cu 100 de milioane doar în anul 2008.

Trebuie să acţionăm rapid. Criza actuală reprezintă a oportunitate pentru a crea structura unui sistem de guvernare la nivel mondial capabil să facă faţă provocărilor specifice dezvoltării. Conferinţa internaţională de la Doha pe tema dezvoltării, de la sfârşitul acestui an, va oferi cu siguranţă ţărilor în curs de dezvoltare soluţii la îngrijorările lor. Aceste ţări vor sublinia situaţia neplăcută cauzată de eşecul asistenţei oficiale pentru dezvoltare în momentul în care preţurile energiei şi alimentelor cresc, iar costurile cauzate de schimbările climatice sunt din ce în ce mai mari.

Ţările în curs de dezvoltare trebuie să-şi asume partea lor de responsabilitate privind dezvoltarea, începând cu buna guvernare şi gestionarea transparentă a fondurilor publice. Ţările dezvoltate nu pot să se eschiveze de la propriile lor angajamente asumate în privinţa asistenţei oficiale pentru dezvoltare. Nu ne putem permite un eşec la Doha.

Un semnal puternic ar putea fi transmis şi cu ocazia viitoarei întâlniri la nivel înalt pe tema crizei financiare. Statele în curs de dezvoltare ar putea fi invitate să joace un rol important în reformarea instituţiilor financiare internaţionale atât în ce priveşte reprezentativitatea, cât şi influenţa acestora.

Această întâlnire la nivel înalt reprezintă, de asemenea, o oportunitate pentru identificarea unor noi surse de finanţare pentru dezvoltare. În această privinţă ar trebui reanalizată oportunitatea taxei pe tranzacţiile la Bursă (taxa Tobin). Această taxă ar putea servi atât intereselor economice, cât şi moralităţii.

Recesiunea economică ar trebui să încurajeze puterile importante să pună negocierile WTO pe agenda privind dezvoltarea. Aceasta ar conduce la un sistem de comerţ internaţional în beneficiul tuturor, în special în beneficiul ţărilor în curs de dezvoltare.

Încurajarea investiţiilor în întreprinderi sociale prin crearea unui cadru fiscal şi de reglementare care să nu încurajeze maximizarea profitului cu orice preţ, ci combaterea sărăciei ar fi o altă măsură posibilă la nivel internaţional. Această măsură ar urma conceptul de întreprindere socială propus de laureatul Premiului Nobel Muhammad Yunus, pe baza experienţei în domeniul microcreditului.(1)

În concluzie, trebuie să dăm un nou înţeles globalizării pentru a ne asigura că, încă o dată, capitalismul devine un instrument al libertăţii şi emancipării care asigură prosperitate sustenabilă şi accesibilă tuturor. În secolul al XXI-lea, asta înseamnă o mai bună reglementare a pieţei de către stat şi un anumit nivel de guvernare mondială. Acum avem o oportunitate istorică pe care ar trebui s-o fructificăm.

(1) Vezi cartea „Crearea unei lumi fără sărăcie: afacerile sociale şi viitorul capitalismului“ („Creating a World Without Poverty: Social Business and the Future of Capitalism“), Public Affairs, 2008.