Război la granița României? Tratatul care ar putea obliga SUA și Marea Britanie să intre în RĂZBOI cu Rusia
- Ana-Maria Adamoae
- 2 martie 2014, 00:09
În contextul crizei din Ucraina și a iminenței unei intervenții militare a Rusiei, diplomațiile europene și presa internațională au făcut referire, frecvent, la Tratatul de la Budapesta și implicațiile politice și militare ale acestuia.
Tratatul de la Budapesta privind asigurarea securității a fost semnat pe 5 februarie 1994, în Capitala Ungariei și îi obligă pe semnatari să-și respecte obligațiile luate în cadrul programului de dezarmare nucleară a fostelor republici sovietice după destrămarea URSS. Documentul respectiv a fost semnat de Bill Clinton (președintele SUA), John Major (premierul Marii Britanii), Boris Elțîn (președintele Rusiei) și Leonid Kuchma (președintele Ucrainei). Tratatul semnat de liderii celor patru state presupune garantarea securității și integrității granițelor Ucrainei, care se obliga să predea Rusiei armamentul său nuclear. Memorandumul de la Budapesta este mai degrabă un document diplomatic decât un tratat propriu-zis, iar semnarea lui reprezintă un act fără precedent în diplomația și legislația internaționale. CITIȚI ȘI:
- Vladimir Putin a primit acordul Parlamentului pentru a trimite TRUPE în UCRAINA. Consiliul de securitate al ONU se reunește de urgență | VIDEO
- GAZPROM ameninţă că lasă UCRAINA fără GAZE
- Crimeea Ucrainei trăiește în umbra Rusiei : 5 lucruri bine de ştiut
- Gestul ŞOCANT făcut de Viktor Ianukovici în direct, în timpul conferinţei de presă
- VIOLENŢE în Ucraina: Zeci de oameni au fost răniţi la o manifestare pro-rusă. Protestatarii au luat cu asalt clădirile oficiale
- Ucraina acuză Rusia de invazie armată în Crimeea
- VIKTOR IANUKOVICI, în Rusia: „Sunt președintele legitim al Ucrainei. Mi-e RUŞINE. Am fugit pentru că viața mi-a fost în pericol”
- Băsescu: România, profund îngrijorată de criza din Crimeea
- MISIUNE UMANITARĂ în Ucraina. Avionul Armatei Române pleacă să aducă răniții din Kiev
- TENSIUNI în Crimeea. Rusia confirmă că a trimis trupe în Ucraina. 12 elicoptere de luptă ruseşti zboară deasupra Sevastopolului | VIDEO
- Crimeea vrea referendum pentru a se rupe de Ucraina
- Noul lider din CRIMEEA îi cere ajutorul lui PUTIN / VIDEO
- Lideri europeni, ÎNGRIJORAŢI de situația din CRIMEEA