După doborârea a numeroase drone de către SUA și aliații navali din zonă, drone lansate de Houthi asupra navelor civile care tranzitează Marea Roșie, anunțul Departamentului de Apărare al SUA privind Operațiunea Prosperity Guardian, o inițiativă internațională care vizează protejarea comerțului maritim, a sporit interesul pentru modul în care milițiile yemenite susțin Hamas.
Pe 19 decembrie 2023 în capitala Bahrein, Manama, secretarul apărării Lloyd Austin a anunțat crearea unui grup maritim în încercarea de a descuraja seria de atacuri asupra navelor comerciale din Marea Roșie și strâmtoarea Bab al-Mandeb de către rebelii Houthi din Yemen. Tot pe 19 decembrie, secretarul Apărării Lloyd J. Austin al III-lea s-a întâlnit cu Majestatea Sa Regele Bahrainului, Hamad bin Isa Al Khalifa, Prințul Moștenitor și Prim-ministru, Alteța Sa Regală Salman bin Hamad Al Khalifa și Comandantul șef al Forțelor de Apărare ale Bahrainului, Excelența Sa Sheikh Khalifa bin Ahmed Al Khalifa, în Manama, Bahrain.
Secretarul Austin a mulțumit Regelui și Prințului Moștenitor pentru generozitatea Bahrainului de a găzdui Comandamentul Central al Forțelor Navale SUA (USNAVCENT) și conducerea acestuia în eforturile lor de a păstra securitatea maritimă. Lloyd Austin a susținut de asemenea o videoconferință cu 43 de țări, UE și NATO, spunându-le că „atacurile au avut deja impact asupra economiei globale și vor continua să amenințe transportul comercial dacă comunitatea internațională nu s-ar reuni pentru a aborda problema în mod colectiv” Operațiunea Prosperity Guardian, anunțată de Loyd Austin se derulează sub conducerea unui grup operativ al marinei americane și are ca scop protejarea căi navigabile din Marea Roșie, o cale cheie a comerțului global.
Misiunea multinațională „pentru a aborda în comun provocările de securitate” din sudul Mării Roșii și a Golful Aden, a inclus, până acum, contribuții din partea Regatului Unit, Bahrain, Canada, Franța, Italia, Țările de Jos, Norvegia, Seychelles și Spania, a anunțat Pentagonul. Cel puțin unele dintre națiunile care contribuie sunt așteptate să efectueze patrule comune pe calea navigabilă strategică, au spus oficialii apărării. Această nouă alianță navală s-a constituit din cauza faptului că milițiile Houthi din Yemen, susținute de Iran, au lansat o serie constantă de atacuri cu drone și rachete în Marea Roșie, ca răspuns la războiul Israelului din Fâșia Gaza. Atacurile au vizat ceea ce fracțiunea a descris ca fiind nave care se îndreaptă spre Israel sau nave care aparțin armatorilor israelieni. Houthi au vizat, de asemenea, nave fără nicio legătură aparentă cu Israelul.
Operațiunea condusă de SUA se încadrează în cadrul Forțelor Maritime Combinate de 39 de națiuni, care, printre alte roluri, își propune să combată pirateria, narcoticele și contrabanda (CMF are 39 de state membre: Australia, Bahrain, Belgia, Brazilia, Canada, Danemarca, Djibouti, Egipt, Franța, Germania, Grecia, India, Irak, Italia, Japonia, Iordania, Kenya, Republica Coreea, Kuweit, Malaiezia, Țările de Jos , Noua Zeelandă, Norvegia, Oman, Pakistan, Filipine, Portugalia, Qatar, Arabia Saudită, Seychelles, Singapore, Spania, Sri Lanka, Thailanda, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit, Statele Unite și Yemen).
Forțele maritime combinate (CMF)-sunt în fapt un parteneriat maritim multinațional, care există pentru a susține Ordinul internațional bazat pe reguli (RBIO) pentru combaterea actorilor ilegali nestatali din marea liberă și promovarea securității, stabilității și prosperității pe aproximativ 3,2 milioane de mile pătrare de ape internaționale, care cuprind unele dintre cele mai importante căi maritime din lume. CMF este comandată de un viceamiral al marinei SUA, care servește și în calitate de comandant al Comandamentului Central al Forțelor Navale SUA (NAVCENT) și al Flotei a cincea a Marinei SUA. CMF are patru grupuri operative combinate: CTF 150 (Operațiuni de securitate maritimă în afara Golfului Arabic); CTF 151 (Contra-pirateria); CTF 152 (Operațiuni de securitate maritimă în Golful Arabic); CTF 153 (Securitatea Maritimă a Mării Roșii); CTF 154 (Instruire în domeniul securității maritime).
Toate cele patru comenzi sunt amplasate în același loc, în comandamentul din Bahrain. Nu este clar cât timp va funcționa forța sau câte nave vor fi necesare. SUA speră că alte țări se vor alătura forței, iar consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, John Kirby, a spus că unele țări vor participa fără să recunoască public acest lucru.
Ce rută alternativă au la dispoziție navele comerciale?
Atacurile au perturbat semnificativ transportul comercial prin strâmtoarea Bab al-Mandeb, ceea ce a determinat companiile maritime Maersk, Hapag-Lloyd, MSC și BP să nu mai folosească ruta care duce la Canalul Suez. Traseul Capul Bunei Speranțe (Cape of Good Hope) este considerabil mai lung și consumă mai mult combustibil, ceea ce îl face mai puțin popular decât opțiunea Marea Roșie/Canalul Suez. Traseul care ocolește Capul Bunei Speranțe are 11.758 mile nautice și durează între Singapore și Rotterdam (un exemplu) 43 de zile în timp ce traseul prin Marea Roșie are 8.301 mile nautice și durează doar 34 de zile. Bucata de apă care separă Marea Mediterană de Oceanul Indian, este acoperită de Canalul Suez la nord și de strâmtoarea Bab el-Mandeb la sud.
Cele două strâmtori, împreună cu o conductă egipteană, transportă aproximativ 12% din petrolul pe mare din lume și 8% din gazele sale naturale lichefiate. Peste 20% din comerțul mondial de containere trece prin Suez, potrivit agentului naval Clarksons.
Rolul grupului naval?
În noile condiții de criză grupul operativ va escorta nave individuale sau grupuri de nave care vor traversa cu viteză redusă calea navigabilă. Efortul se va confrunta cu noi provocări în comparație cu escortele anterioare care au ajutat în principal la oprirea atacurilor piraților din Golful Guineei și din Africa de Vest, unde navele de război au împiedicat pirații să urce la bordul navelor comerciale sau să le atace. Forțele Houthi, dimpotrivă, par să aibă stocuri mari de rachete și drone.
Analiștii au spus că dronele, deși mai puțin periculoase decât rachetele, dacă trec prin apărare, s-ar putea dovedi deosebit de dificil de doborât pentru unele nave din coaliție. Spre deosebire de timpul războiului Iran-Irak din anii 1980, când navele au escortat petroliere prin regiune, volumul actual de trafic prin strâmtori este mult prea mare pentru a face posibilă bazarea pe convoaiele de protecție. Probabil că în curând SUA va trebui să lovească ținte Houthi de pe uscat. Oficialii Pentagonului au confirmat că nouă națiuni s-au înscris în alianță. Bahrain, Canada, Italia, Țările de Jos, Norvegia, Seychelles și Spania sunt printre primii voluntari, alăturându-se SUA, Regatul Unit și Franței, dar a rămas neclar cum va participa fiecare națiune. Oficialii apărării spun că ține de acele țări să-și dea seama de contribuțiile lor respective.
Este posibil ca fiecare guvern să-și elaboreze propriile autorități legale și să cântărească riscurile politice ale implicării forțelor sale navale. Operațiunea Prosperity Guardian nu este o misiune de escortă în sine, dar poate presupune escorte de la caz la caz, a explicat oficialul militar sub rezerva anonimatului. Absenți în mod semnificativ de pe lista inițială de voluntari sunt jucători cheie de la Marea Roșie Arabia Saudită și Egipt, precum și statele din Golf care au căutat de multă vreme protecția Marinei SUA. Egiptul a devenit prima forță din Orientul Mijlociu care a preluat comanda Task Force 153 după ce a fost susținută de Flota a cincea americană anul trecut, înainte de a preda înapoi controlul SUA câteva luni mai târziu, prin rotație regulată.
Răspunsul ”călduț” la efortul Pentagonului de a crea o nouă coaliție militară a venit pe fondul altor semne că statele arabe încearcă să se distanțeze de sprijinul ”cecului în alb” al Statelor Unite dat Israelului în Gaza, pentru efortul de război.
Cine sunt Houthi și de ce atacă navele?
Houthi sunt un grup militant care provine din populația Zaidi din nord-vestul Yemenului. Yemenul este în mare parte sunnit. Populația zaidi, care reprezintă aproximativ o treime din populația Yemenului, practică o formă de islam șiit numit zaidism. Rebelii, acum o forță politică și militară majoră, sunt susținuți de Iranul dominat de șiiți și lucrează cu fostul președinte Ali Abdullah Saleh, care a fost răsturnat în 2012 în timpul Primăverii arabe.
Grupul, creat în anii 1990 de Hussein Al Houthi, o figură religioasă și politică, luptă de decenii cu guvernul central. După ce Hussein Houthi a fost ucis într-o operațiune a armatei yemenite în 2004, conducerea a trecut la tatăl său și apoi la fratele său, Abdul Malik Al Houthi. De când revoluția din Yemen s-a încheiat în 2012, Houthi au cerut un rol mai mare în guvern și în elaborarea unei noi constituții. Aceștia acuză guvernul de corupție și se opun politicilor despre care spun că sunt în dezacord cu interesele grupului lor minoritar, inclusiv cu propunerea de împărțire a țării în șase state federale.
Ei spun că o astfel de mișcare ar slăbi reprezentarea politică a sectei lor Zaidi. De asemenea, o mare parte din resursele energetice ale Yemenului, care asigură cea mai mare parte a veniturilor naționale, se află în regiunea Marib, care este dominată de triburile sunnite. Milițiile Houthi din Yemen și-au intensificat atacurile de când a început războiul Israel-Hamas. Gruparea islamistă șiită face parte din așa-numita ”Axă de rezistență” împotriva Israelului și este înarmată de Teheran.
Aproape sigur, datorită sprijinului iranian cu rachete balistice, Houthi au vizat direct Israelul încă de la începutul războiului, trăgând cu acestea și cu drone deasupra Marea Roșie, spre stațiunea port Eilat. Houthi au fost implicați în războiul civil de lungă durată din Yemen și au fost contracarați de o forță de intervenție în țară condusă de Arabia Saudită sunnită. Rebelii au lovit în timpul războiului cu Riadul instalațiile energetice/rafinării de mare valoare din Arabia Saudită. Întotdeauna Houthi au fost în fapt o cortină de fum pentru acțiunea directă iraniană împotriva inamicului său de la Riad.
Importanța Strâmtorii Bab el-Mandeb
Houthi au lansat aproximativ 100 de atacuri cu drone și rachete balistice împotriva a 10 nave comerciale, a anunțat Departamentul Apărării al SUA. Ca urmare, așa cum am spus mai sus, unele dintre cele mai mari companii de transport maritim din lume, inclusiv italo-elvețiană MSC, gigantul danez Maersk și francezul CMA CGM, au fost forțate să schimbe rutele de transport pentru a nu fi vizate. De asemenea, BP a întrerupt transportul prin Marea Roșie. Houthi controlează zona din sudul Peninsulei Arabe din dreptul Strâmtorii Bab el-Mandeb, canalul îngust care desparte Yemenul de Cornul Africii.
Gruparea rebelă înarmată de Iran a cucerit o mare parte din Yemen de când a ocupat capitala Sanaa în 2015. Fracțiunea ocupă acum un punct cheie de sufocare în economia globală, punând astfel o problemă enervantă pentru planificatorii Pentagonului care doresc să pregătească Marina SUA pentru potențialele viitoare confruntări cu China. Creșterea atacurilor vine în timp ce Houthi încearcă să-și întărească legitimitatea internă șubredă, profitând de sentimentul larg răspândit din regiune, care condamnă războiul Israelului din Fâșia Gaza. Sunt moment când există aproximativ 400 de nave comerciale în raza de acțiune a milițiilor Houthi în sudul Mării Roșii și în dreptul strâmtorii Bab el-Mandeb, zonă a cărei întindere este echivalentul distanței de la Washington, D.C., la Boston, a spus oficialul militar înalt de la Pentagon sub protecția anonimatului.
De ce este atât de greu de luptat împotriva dronele lansate de Houthi?
Modul în care acționează Houthi ridică provocări pentru forțele navale occidentale, deoarece aceștia se feresc să lovească dronele ieftine cu echipamente extrem de scumpe. Rachetele sol-aer Aster 15 – cele lansate de fregata franceza Languedoc – costă mai mult de 1 milion de euro fiecare, în timp ce dronele de tip Shahed fabricate în Iran, cel mai probabil folosite de Houthi, costă abia 20.000 de dolari. Cine pe cine ucide Asterul pe Shahed sau viceversa?
Cu toate acestea, dacă Shahed-ul lovește o navă comercială sau o navă de război, costul este mult mai mare. La începutul acestei luni, Houthi înarmați de Iran au tras cel puțin patru rachete balistice, pe lângă zecile de drone, lovind trei nave comerciale de marfă. Pe 18 decembrie distrugătorul USS Carney, a răspuns la trei apeluri de urgență separate într-un interval de aproximativ șapte ore și a doborât 14 drone lansate din „zonele controlate de Houthi” din Yemen, potrivit Comandamentului Central al SUA. Sistemele de aeronave fără pilot „au fost evaluate a fi drone de atac unidirecțional și au fost doborâte fără avarii sau răni raportate la navele din zonă”, a postat CENTCOM pe rețeaua X (fostă Tweeter).
Luna trecută, USS Thomas Hudner (un distrugător din clasa Arleigh Burke) a doborât mai multe drone de atac unidirecțional lansate din Yemen. Și într-un alt caz, două rachete balistice au fost trase din zonele controlate de Houthi din Yemen către USS Mason (este un distrugător din clasa Arleigh Burke) care naviga în Golful Aden, după ce acesta a răspuns la un apel de urgență de la un alt tanc petrolier comercial care fusese atacat de cinci indivizi înarmați despre care se crede că erau somalezi. Portul israelian Eilat a înregistrat o scădere semnificativă a veniturilor ca urmare a atacurilor venite din Yemen. Oficialii israelieni au spus că vor interveni împotriva Houthi dacă Statele Unite și aliații săi nu iau măsuri pentru a perturba blocada de facto a portului de la Marea Roșie. Egiptul, Arabia Saudită, Franța și Regatul Unit au doborât rachete balistice și drone ale Houthi trase deasupra Mării Roșii spre Israel.
De ce este importantă Republica Djibouti?
Tot în zonă dar pe malul celălalt se află Republica Djibouti, un stat din Cornul Africii. Se învecinează la nord cu Eritreea, la sud și vest cu Etiopia, iar în sud-est cu Somalia. Granițele rămase se învecinează cu Marea Roșie și Golful Aden. Armata Populară de Eliberare (PLA) din China și-a construit prima bază militară de peste mări la intrarea în Mărea Roșie, contrar unei politici de mult stabilite împotriva staționării unor astfel de trupe în străinătate, iar baza navală este un punct de control strategic major în apropierea unei căi importante de transport maritim și ”călcă pe bătături” sprijinul naval american în complexul portuar de adâncime din Djibouti. Totuși, se pare că Statele Unite pot contracara sosirea fără precedent a Chinei prin intermediul Forțelor Navale SUA Europa-Africa/ Flota a 6-a SUA.
Influența militară a Chinei în Djibouti este problematică în ceea ce privește capacitățile operaționale și de contrainformații imediate ale Statelor Unite sau ale Europei, deoarece Indo-Pacificul – care se întinde de la Coasta de Vest a Statelor Unite până la coasta de est a Africii – este considerat un ”hipodrom” în care competitivitatea Chinei este negociată. Statele Unite ar trebui să ia în considerare o abordare cu mai multe fațete pentru a face față prezenței în creștere a Chinei pe țărmul de vest al Africii, ceea ce înseamnă creșterea parteneriatelor existente și menținerea supremației ca furnizor de asistență în materie de securitate. Stabilitatea Djibouti este de importanță reciprocă între țările riverane, iar zonele de cooperare pot exista în continuare – chiar și cu declinul pirateriei – în operațiunile de menținere a păcii; securitatea comerțului global are o semnificație comună incontestabilă.
În consecință, perspectivele reciproc avantajoase pot crea un precedent bun pentru viitorul Statelor Unite, al Uniunii Europene și/sau al Chinei în ceea ce privește interoperabilitatea pentru a aborda insurgențele și regiunile afectate de conflicte violente din interiorul Africii. Între timp, marina chineză nu se regăsește pe nicăieri, în nicio alianță, în ciuda prezenței a șase nave ale Armatei de Eliberare a Poporului în apele regiunii în ultimele săptămâni. Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a discutat despre amenințarea Houthi la adresa comerțului maritim într-un apel telefonic cu omologul său chinez pe 6 decembrie. Oficialii marinei chineze PLAN au participat în trecut la întâlniri anuale de combatere a pirateriei găzduite de Flota a cincea a SUA, a adăugat oficialul. Cu toate acestea, atât actualii, cât și foștii oficiali înalți ai apărării din SUA și-au exprimat scepticismul că Beijingul își va expune navele de război la riscuri din partea împuterniciților Iranului în numele SUA.
Israelul și milițiile Houthi
Un factor cheie este faptul că Yemenul nu se încadrează în sfera tradițională a operațiunilor de informații a Israelului. Din punct de vedere istoric, unul dintre punctele forte ale Israelului au fost capacitățile sale robuste de informații, care au jucat un rol crucial în succesele sale militare. Acest lucru a putut fi observat în evenimente precum Războiul de șase zile din 1967, Operațiunea Opera împotriva instalației nucleare a Irakului în 1981, Operațiunea ”Outside the Box” care a vizat instalația nucleară siriană în 2007 și multe alte operațiuni mai puțin la 7 octombrie 2023 când informațiile obținute din surse HUMINT nu au fost luate în considerare. Yemenul, spre deosebire de nucleul Axei Rezistenței, care merge de la Beirut la Teheran, este un punct orb pentru informațiile israeliene. Această lipsă de „ochi și urechi” pe teren ar putea oferi Iranului un sentiment de securitate în folosirea Houthi ca mandatar strategic, fără riscul imediat de preempțiune sau răzbunare israeliană.
Distanța geografică dintre Yemen și Israel, împreună cu terenul accidentat, muntos al Yemenului, constituie într-adevăr un alt factor semnificativ în calculul strategic al Iranului pentru utilizarea fracțiunii Houthi. Distanța de aproximativ 2.211 km reprezintă provocări logistice pentru operațiunile militare ale Israelului. Avionul de luptă principal al Israelului, F-35 Lightning II, are o rază de acțiune de 1500 până la 2000 km, iar F-16, o altă aeronavă critică din flota sa, are o rază de acțiune de aproximativ 800 km fără realimentare.
Având în vedere capacitatea limitată de realimentare aeriană a Israelului, aceste intervale fac operațiunile susținute pe astfel de distanțe mai dificile. În plus, în timp ce F-15 Eagles din Israel poate opera într-o rază extinsă de aproximativ 4800 km, este de remarcat faptul că avioanele de vânătoare F-15 sunt proiectate în principal pentru lupte aer-aer, care s-ar putea să nu se alinieze perfect cu cerințele de lovire la distanță lungă. Deși Israelul deține rachete balistice cu rază lungă de acțiune Jericho II/III (YA-3/4), care teoretic sunt capabile să ajungă în Yemen, decizia de a desfășura astfel de active strategice implică considerații speciale. Structura descentralizată, cvasi-tribală a miliției Houthi și prezența dispersată în regiunile muntoase reprezintă o provocare pentru o țintire precisă.
Utilizarea unei rachete balistice împotriva unei ținte atât de fluide și evazive ridică întrebări cu privire la eficacitatea operațională și valoarea strategică a unei astfel de acțiuni pentru Israel. În acest context, analiza cost-beneficiu a desfășurării unor resurse militare semnificative împotriva unui inamic relativ indistinct și dispersat precum Houthi, pe terenul provocator al Yemenului, devine un aspect critic al procesului decizional strategic al Israelului. Un alt factor de luat în considerare este poziția geostrategică a Yemenului, la marginea Mării Roșii și în dreptul strâmtorii Bab el-Mandeb, prin care trece 40% din comerțul internațional.
Această poziție le-ar putea oferi milițiilor Houthi și principalului lor susținător, Iranul, un sentiment (chiar dacă este potențial fals) de securitate, crezând că comunitatea internațională nu își poate permite un război prelungit în acea regiune. Ei ar putea presupune că, dacă izbucnește un conflict acolo, presiunea actorilor internaționali ar fi atât de semnificativă încât orice operațiune condusă de SUA ar fi sortită să fie de scurtă durată. Dar dacă Arabia Saudită ar relua războiul împotriva Houthi alături de o coaliție? Trebuie să remarcăm că rețelele de proxi ale Iranului sunt componente ale strategiei sale de descurajare regională.
Înarmând aceste grupuri, Iranul semnalează adversarilor săi potențialul haos care ar putea cuprinde regiunea dacă acești mandatari sunt mobilizați. Sunt oare aceste componente (milițiile Hezbollah, milițiile șiite din Irak și Siria) părți vitale pentru a risca în conflictele legate de Hamas? Da, se pare că acesta este răspunsul. În aceste condiții și față de cele menționate mai sus Houthi devin extrem de folositori în spectrul mai larg al considerațiilor strategice ale Iranului. Houthi reprezintă o amenințare semnificativă pentru căile maritime cruciale ale Mării Roșii. Mai devreme sau mai târziu, una dintre rachetele sale poate scufunda o navă comercială și poate chiar dăuna marinarilor americani.
Concluzie:
Covid a oferit o revelație a vulnerabilităților lanțului global de aprovizionare, dar acum războiul din Yemen a oferit o alta. Atacurile asupra transporturilor maritime ale Houthi susținuți de Iran au reamintit lumii cât de mult se bazează comerțul pe trecerea liberă prin strâmtoarea Bab-al-Mandeb, o cale navigabilă de optsprezece mile marine la intrarea de sud în Marea Roșie. În ultima lună, cincisprezece nave au fost atacate în strâmtoare cu rachete și drone, iar acum liniile maritime s-au săturat de astfel de operațiuni. În schimb, armatorii își direcționează navele containere încă 3.000 de mile marine în jurul Capului Bunei Speranțe.
Acesta aduce cu ea un timp de navigație suplimentar de zece zile. Potrivit Camerei Internaționale de Transport (The International Transport Networks), mărfuri în valoare de 3 miliarde de dolari în fiecare zi sunt transportate pe nave care folosesc ruta Suez-Marea Roșie. Ar putea fi acesta începutul unei alte crize pentru economia globală – sau este un simplu ”sughiț”? Canalul Suez nu a fost disponibil continuu de când a fost finalizat în 1869. A fost închis timp de opt ani după Războiul de șase zile din 1967. Mai recent, a fost închis timp de șase zile în martie 2021, când nava container Ever Given a eșuat pe un banc de nisip. În doar acele șase zile, s-au acumulat un număr de 450 de nave la intrarea sa.
Din 2021, însă, Europa a devenit și mai dependentă de ruta Canalul Suez-Marea Roșie. Războiul din Ucraina a dus la o creștere a importurilor de gaz natural lichefiat din Qatar pentru a înlocui gazul rusesc. Dacă exercițiul militar american nu reușește să suprime atacurile, transportul de mărfuri din Asia către Europa va implica cheltuieli suplimentare, dar, din fericire, acesta vine într-un moment în care forțele inflaționiste se moderează. O opțiune este eliminarea depozitelor de muniții și a bateriilor de lansare a rachetelor din zona de operațiuni ale Houthi. Un astfel de atac ar trebui să fie extins, și poate să dureze mai multe zile, pentru a trimite mesajul potrivit. În cele din urmă, conducătorii Iranului trebuie să știe că activele lor – militare și nucleare – sunt în pericol dacă continuă să stimuleze dezordinea, să atace aliații SUA și să țintească bazele sau navele americane.
Amenințarea Houthi în expansiune, precum masacrul Hamas din 7 octombrie și invadarea Ucrainei de către Rusia, sunt exemple al dezordinii care se răspândește atunci când descurajarea eșuează. Restabilirea descurajării este crucială pentru reducerea răspândirii haosului global. Probabil că acesta va fi unul din punctele de pe agenda campania prezidențială a SUA. Anul 2024 va fi anul cu alegeri cruciale pentru stabilitatea globală. Statele Unite se confruntă cu alegerile prezidențiale pe 5 noiembrie, iar o serie de sondaje recente arată că în mod sigur candidatul republican Donald Trump îl devansează pe actualul actual președinte Joe Biden în state cheie. Regatul Unit are potențialul de a vedea o schimbare majoră a politicilor, Partidul Conservator în exercițiu este în prezent cu mult în urma Partidului Laburist în majoritatea sondajelor, iar următoarele alegeri generale vor avea loc, probabil, înainte de sfârșitul lunii ianuarie 2025.
Europa se confruntă, de asemenea, cu alegeri anul viitor, alegerile sale parlamentare cincinale fiind programate pentru iunie. Sondajele recente indică partidele de dreapta sunt în ascensiune, rezultatele alegerilor recente din Olanda fiind un exemplu îngrijorător al acestei tendințe. Două dintre cele mai populate țări din lume, India și Indonezia, vor organiza alegeri naționale. Taiwanul va alege între partidele actuale pro-independența față de China și pro-China unificare, cu o probabilă victorie a unui partid pro-independență care ar putea spori și mai mult tensiunile în Marea Chinei de Sud.
Vine un an cu alegeri inclusiv în România! Pe cine vom alege? Unde vrem să ne poziționăm pe eșichierul politic al UE? Ce obiective avem? Să nu uităm ca avem un război la graniță care nici pe departe nu se apropie de final!
Editorialul poate fi urmărit AICI