Criza deşeurilor afectează şi sectorul construcţiilor!

Criza deşeurilor afectează şi sectorul construcţiilor!deseuri Sursa foto. EVZ

Patronatul Producătorilor de BCA din România avertizează asupra apariţiei unei crize profunde din cauza problemei legate de reciclarea deşeurilor.

Aceasta ar avea implicaţii negative pentru producătorii de materiale de construcţii dacă autorităţile nu clarifică cadrul legal care reglementează reciclarea deşeurilor, informează CAPITAL.

Patronatul semnalează că cele mai mari riscuri apar la colectarea şi reciclarea lemnului şi a plasticului, materiale reciclabile utilizate în cantităţi mari de producătorii din construcţii.

Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor a fost promulgată de președintele Iohannis pe repede înainte, în luna octombrie a anului trecut, şi a intrat în vigoare în noiembrie 2015. Actul normativ presupune ca producătorii autohtoni care nu își reciclează ambalajele să plătească o taxă, ce seamănă mai mult cu o amendă, de 2 lei/kilogram de ambalaj. Această “amendă” exista și înainte, dar producătorii nu ajungeau să o achite deoarece aveau contracte pentru reciclare cu Organisme de Transfer de Responsabilitate (OTR), care se ocupau de aceste proceduri. OTR-urile, care erau aprobate de Administrația Fondului pentru Mediu, percepeau o taxă de 65 de lei pe tonă. Deși în contractele asociațiilor era menționat că preluau deșeurile de ambalaje, practic deșeurile ajungeau la groapa de gunoi. Aceste nereguli au fost sesizate de Administrația Fondului pentru Mediu, de aceea a fost introdus actul normativ, ce a ajuns să fie adoptat într-un timp record.

Ne puteți urmări și pe Google News