Cristoiu: Decizia CNSAS, un dezastru pentru Băsescu!
- Dan Andronic
- 21 septembrie 2019, 08:42
Ion Cristoiu a analizat consecințele deciziei Curții de Apel în cazul lui Traian Băsescu și a ajuns la concluzia că CNSAS este o instituție folosită în bătălia politică.
"Evenimentul deosebit nu e dat de decizia Curții de Apel, deoarece pe de o parte hotărârea poate fi atacată și pe de altă parte o asemenea decizie, dacă ar fi definitivă ar viza doar chestiunea penală. Evenimentul deosebit e decizia CNSAS de a înainta în justiție dosarul de colaborator al fostului președinte.
De ce spun asta? Deoarece Traian Băsescu a fost verificat de mai multe ori, el a primit adeverință că nu a fost colaborator al securității, ceea ce se înțelegea că nu era nici umbră de suspiciune, pe baza acestor verificări Băsescu a fost de două ori președintele României.
Dacă CNSAS, de la ei a pornit totul, nu i-ar fi dat adeverințele, de precizat că cariera lui Băsescu s-a bazat nu pe decizia din justiție, ci pe adeverințele date de CNSAS, Traian Băsescu nu ar fi fost președintele și istoria României ar fi arătat altfel.
În consecință cum de a fost posibilă o dublă decizie? Ani în șir Băsescu a fost, de aceeași instituție, pe baza aceleiași arhive, a fost declarat necolaborator. După ce nu a mai fost președinte au fost invocate documente suplimentare din arhive și a fost declarat colaborator al securității.
Consecințele sunt destul de grave din mai multe motive.
Încă o instituție se dovedește, că a fost, este și va fi politizată, CNSAS: Noi bănuiam că această instituție este folosită ca un instrument politic, fie de înlesnirea carierei unor politicieni, fie de blocare a carierei altora. Acum avem dovada clară , în cazul lui Băsescu.
(...)
Momentul de azi afectează imaginea publică a lui Băsescu. El a încercat din răsputeri să stingă efectul acestei posibile decizii, dar decizia în primul rând îl afectează pe Paleologu, deoarece este electoratul lui Băsescu. Adversarii vor folosi acest argument că este candidatul unui fost colaborator și mai afectează grav mandatul lui Băsescu.", a scris Ion Cristoiu, pe blogul său. Articolul poate fi citit