Actualitate
Cristina Ţopescu: "Va mai trece un timp până când în ţara noastră va exista o cultură a carităţii"
EXCLUSIV EVZ. "Voluntar în România celor singuri" este noua campanie lansată de Prima TV ce vorbeşte despre importanţa voluntariatului în ziua de azi.
Coordonatoarea proiectului este Cristina Ţopescu, prezentatoarea "Focusului", care povesteşte, într-un interviu acordat EVZ, cum a luat naştere această campanie, de ce e necesar ca oamenii să mai facă voluntariat şi satisfacţia pe care ţi-o oferă o astfel de activitate.
EVZ: De unde a pornit această idee de campanie? Cristina Ţopescu: Din dorinţa de a trezi sau de a activa în oameni un spirit responsabil, poate latent până acum, faţă de ce se întâmplă în jurul lor cu alţi oameni, cu alte fiinţe care au nevoie de ajutorul nostru. Asta ne-a făcut să pornim această campanie! Nu cred că în România se practică un voluntariat sistematic şi consecvent, în ciuda faptului că sunt atâtea probleme care reclamă solidaritate şi mobilizare. Din păcate, va mai trece un timp până când în ţară noastră va exista o adevarată cultură a carităţii, a voluntariatului. Este o chestiune de mentalitate, iar presa şi societatea civilă pot să accelereze procesul de schimbare a acestei mentalităţi. Oricum, nu va dura puţin.
Ce înseamnă să fii voluntar? O meserie sau doar o activitate ocazională? Înseamnă să-ţi pese, înseamnă nu doar să spui "Vai ce mila mi-e, săracu', saraca...!", ci să şi treci la fapte şi să sacrifici o parte din timpul şi din confortul tău ca să ajuţi. Pentru cei care simt să facă asta, nici nu este un sacrificiu. A fi voluntar înseamnă, prin definiţie, să ajuţi, să munceşti fără să fii recompensat în bani pentru asta. Este un alt gen de recompensă, mult mai importantă şi mai consistentă decât banii, este mulţumirea sufletească, şi liniştea faptului că încerci şi tu să îndrepţi puţin lucrurile strâmb alcătuite din lumea în care trăim.
În ziua de azi, o mare parte dintre oameni lucrează suplimentar la sau încearcă să-şi caute un al doilea loc de muncă. Cum îi convingeţi că merită să lucreze şi fără bani pentru cei nevoiaşi în această perioadă de criză? Pe lângă confortul fizic şi cel care înseamnă o casă, o maşină şi alte lucruri care ne fac viaţa mai comodă sau mai frumoasă, cred că avem nevoie, cel puţin la fel de mult, de ceea ce se numeşte confort psihic. Pentru mine şi cred că pentru noi toţi, confortul psihic presupune şi o conştiinţă curată, un suflet cât de cât împăcat. Cum altfel poţi să ajungi la toate astea fără să faci bine în jurul tău ?
Ce categorie de vârstă aderă mai mult spre voluntariat? Cred că nu există vârstă pentru acţiunile de voluntariat. Tinerii, de exemplu, au avantajul entuziasmului, al forţei, în timp ce oamenii mai în vârstă au înţelepciunea de a înţelege că nu poţi să trăieşti doar pentru tine, iar unii dintre ei au şi mai mult timp liber, mă refer aici în primul rând la pensionari. Pe de altă parte, am convingerea că munca, activitatea sunt cele care menţin în formă un om, indiferent de vârstă. Când, în afară de eforturi de tip intelectual faci şi muncă fizică şi stai mai mult în aer liber, nu doar în faţa computerului, şansele să fii un om sănătos la trup şi la minte sunt mult mai mari.
Exista persoane care fac voluntariat numai pentru imagine? S-ar putea. Sigur că adevăratul act de caritate este de cele mai multe ori anonim, dar, dacă ne gândim la puterea exemplului, poate e bine că din ce în ce mai des aceste gesturi să devină publice, ele şi autorii lor. Aici e vorba şi de noi, de presă, fie că suntem presa scrisă sau audiovizuală, ar trebui să ne intereseze nu doar derapajele şi ieşirile în decor în materie de morală sau legalitate, ar trebui să nu vizăm doar personajele negative, ci să-i căutam sau să-i vedem, pentru că de multe ori ei sunt sub nasul nostru, pe cei care fac lucruri bune şi care au curajul să lupte cu mentalităţi, cu instituţii, cu legi strâmbe, cu sistemul.
În America, cei mai mulţi elevi şi studenţi au activităţi extraşcolare, fapt care îi ajută la admiterea în colegii. Ar fi potrivit ca o astfel de regulă să fie introdusă şi în România? Să schimbi mentalităţi mi se pare cel mai greu, e un proces anevoios de lungă durată pentru care trebuie să ai multă răbdare şi consecvenţa până în pânzele albe. Dacă următoarele generaţii vor fi crescute si educate să aibă spirit civic, să nu se resemneze, să nu le fie teamă "să se bată cu morile de vânt", dacă tinerii vor fi educaţi să fie luptători şi să nu cedeze la primele obstacole care le apar în cale, atunci putem spera ca în douăzeci - treizeci de ani ţara noastră va fi, poate, una civilizată.
Recomandările noastre
