Atacantul Cristiano Ronaldo a reacţionat în premieră după ce presa din Spania a dezvăluit că revenirea lui la Real Madrid este iminentă şi a subliniat că „unii jurnalişti se joacă cu numele său”, dar nu a respins posibilitatea plecării de la Juventus, echipa la care mai are contract până în iunie 2022.
Amintim că jurnaliştii spanioli au speculat că o revenire al lui Ronaldo pe Santiago Bernabeu ar fi un element în plus care l-ar convinge pe atacantul Kylian Mbappe să lase PSG pentru a veni la Real Madrid.
Mbappe are 22 de ani şi este cunoscut pentru admiraţia pe care o are pentru starul portughez încă de când era junior. Contractul lui Kylian expiră tot în vara anului 2022, astfel că presa internaţională a speculat că cei doi fotbalişti ar putea juca pentru madrileni fie la începutul acestui sezon, fie la finalul lui.
„Povestea mea la Real Madrid este scrisă. Este înregistrată. În cuvinte şi cifre, în trofee şi titluri, în recorduri şi mari titluri. În afara celui mai recent episod din Spania (n.r. - s-a referit la plecarea lui Lionel Messi de la Barcelona la PSG), au circulat informaţii frecvente care mă asociau cu mai multe cluburi din diferite campionate, fără ca nimeni să se străduiască vreodată să încerce să caute adevărul.
Ronaldo nu respinge plecarea de la Juve
Rup acum tăcerea pentru a spune că nu pot permite oamenilor să se joace în continuare cu numele meu. Rămân concentrat pe cariera mea şi pe munca mea, angajat şi pregătit pentru toate provocările care urmează”, a transmis Cristiano Ronaldo pe Instagram, fără a respinge categoric ideea plecării de la Juventus.
Fotbalistul lusitan supranumit CR7 a jucat nouă sezoane la Real Madrid (2009-2018), iar stagiunea trecută a fost golgheter în Serie A. Marţi, antrenorul madrilenilor, Carlo Ancelotti, a dezminţit pe Twitter orice legătură cu revenirea lui Ronaldo în capitala Spaniei.
În acest context, amintim că în urmă cu doar câteva zile, a apărut informaţia conform căreia Real Madrid pregăteşte 120 de milioane euro pentru a-l transfera pe Mbappe din această vară. Conform informaţiilor postului de radio Cadena SER, aici s-a ajuns deşi în 2022 îl poate lua gratuit, din postură de jucător liber de contract.
Care sunt implicaţiile financiare pentru PSG
Astfel, după transferul lui Lionel Messi la PSG, clubul francez trebuie să regleze contabilitatea pentru a respecta condiţiile privind care se referă la salarială a jucătorilor. Formaţia de pe Parc des Princes trebuie să facă asta fără să încălce normele Ligue 1 şi ale UEFA.
Plecarea lui Mbappe joacă un rol important în aceste calcule, întrucât ar ajuta clubul parizian să-şi echilibreze finanţele. Totuşi, până în prezent, PSG a demonstrat clar că nu vrea să-l vândă pe Mbappe, care nu a semnat un nou contract.
Mbappe este campion mondial cu Franţa şi a fost transferat de PSG de la AS Monaco în 2018, pentru aproximativ 180 milioane euro. În patru sezoane la PSG, el are 132 goluri în 172 de meciuri disputate competiţiile.