Cristian Preda: La europene vom avea USD și PNL în război

Cristian Preda: La europene vom avea USD și PNL în război

Europarlamentarul Cristian Preda este convins că PNL se va confrunta dur cu PSD şi aliaţii săi, reuniţi în USD, la alegerile europarlamentare. "Spargerea USL face bine competiției politice din România", spune Preda.

"Propunerea lui Johannis în guvern a fost un răspuns al lui Antonescu la refuzul pesediștilor de a face listă unică la europene, sub sigla USL. La trei zile de la anunțarea numelui primarului din Sibiu ca ministeriabil, a venit și replica pesediștilor: au prezentat public USD, adică alianța PSD-PC-UNPR. Daniel Constantin a plusat, indicând și prezidențiabilul acestei noi alianțe, și anume Sorin Oprescu. Liderul PNL a avut o reacție neinspirată: nu pentru că l-a criticat pe Ponta (asta e foarte sănătos!), ci fiindcă a făcut-o incriminând intervenția Comisiei Europene din vara lui 2012, cu cuvintele 'nu eu m-am dus să-mi dea Barroso lista ca la chelner'", a scris Preda pe blog. El s-a arătat convins că USL se va rupe curând, astfel că PNL şi PSD vor fi în conflict la alegerile europarlamentare. "Nu știu cum vor evolua lucrurile în zilele următoare în privința guvernului, dar la europene vom avea USD și PNL în război. Sper să rămână așa. Fiindcă spargerea USL face bine competiției politice din România. Acum, spectrul e confuz, iar scena e dezechilibrată. Pe de altă parte, câtă vreme va exista acest cvasi-monopol al USL asupra vieții parlamentare, guvernarea va fi slabă, fiindcă va fi lipsită de orice control din partea legislativului", a mai spus Cristian Preda.