Cristian Preda critică bacul profesional: "Eşecul va fi premiat cu un cuvânt în plus"
- Laura Ciobanu
- 19 septembrie 2012, 12:02
Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda ironizează ideea bacalaureatului profesional, spunând că prin introducerea acestuia "educaţia nu va mai separa cunoaşterea de ignoranţă".
"Oricine ar fi şocat dacă ar afla că poliţia a decis ca, pe lângă "permisul de conducere auto", să acorde şi un "permis de conducere a maşinilor" celor care, în loc să circule pe carosabil, merg pe trotuar printre trecători şi, în loc să-şi parcheze maşina, o lasă pe linia de tramvai", comentează Preda pe blogul său. "Toată lumea ar fi scandalizată dacă ar afla că baroul acceptă, pe lângă avocaţi, şi "apărători ai cauzelor umane" care ar pleda nu pe stradă sau în parcuri, ci tot în tribunale. Cine n-ar fi siderat să afle că farmaciştii au acceptat ca reţetele să fie pregătite nu numai de cei care au deprins tainele chimiei, ci şi de către alchimişti?" Liderul PDL este de părere că bacalaureatul profesional "pregăteşte o lume în care lectura competenţelor e atât de tare relativizată încât plagiatorul va putea da lecţii savantului". "Dar nu e lumea noastră, cel puţin în parte, deja amenajată astfel? De ce n-ar generaliza-o profesoara care nu îndrăzneşte să-i retragă diploma şefului dovedit că a copiat?", se întreabă Preda. Acesta apreciază că "mergând pe acest drum, educaţia nu va mai separa cunoaşterea de ignoranţă". "Altfel spus, vei merge la şcoală doar pentru a dobândi un petec de hârtie. Eşecul va fi premiat cu un cuvânt în plus, unul bine ales: profesional", comentează acesta. În final, Preda propune ca pe dimplomele de bacalaureat profesional "să fie tipărită, pentru eternitate, semnătura Ecaterinei Andronescu". Senatul a adoptat luni legea privind bacalaureatul profesional. Proiectul va fi trimis preşedintelui României spre promulgare. CITIŢI ŞI:
- Undă verde pentru BAC PROFESIONAL. Din 2013, cei slab pregătiţi au bac-ul lor
- Andronescu: BAC-ul profesional va fi adoptat prin ordonanţă de urgenţă