Autorul lungmetrajului "După dealuri", a cÇŽrui premierÇŽ a avut loc în cursul weekendului, a explicat pentru EVZ cÇŽ nu a crezut cÇŽ e moral sÇŽ se bage în viaţa oamenilor implicaţi în cazul Tanacu

Prima întrebare pe care i-am pus-o lui Cristian Mungiu a fost una incorectÇŽ - ce a vrut sÇŽ spunÇŽ cu filmul "După dealuri". Iar rÇŽspunsul lui a sancţionat asta: "Nu cred cÇŽ e rostul autorului să spunÇŽ ce are de zis filmul. Şi nu-mi place să rezum în cuvinte ce am de zis cu filmele mele, întotdeauna asta reduce sensurile. «DupÇŽ dealuri» vorbeste deopotrivÇŽ despre iubire şi ce fac oamenii în numele iubirii, despre liberul arbitru, despre rÇŽspunderea pe care o purtÇŽm pentru alegerile noastre, despre indiferenţÇŽ, despre religie, credinţÇŽ, superstiţii şi despre multe altele - însÇŽ, dincolo de sensurile şi interpretÇŽrile poveştii în sine, orice film spune mai degrabÇŽ ceva despre momentul în care te afli tu în cariera ta de realizator şi despre felul în care înţelegi cinematograful în acel moment", clarifică regizorul Cristian Mungiu. "Filmul acesta dÇŽ un indiciu despre un anume fel de întâmplÇŽri pe care le consider eu transformabile în film. Dacă te uiţi la «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile» şi la acest film poţi să tragi o concluzie despre ce mi se pare mie că e materia transformabilă în film", reliefează cineastul miza de ansamblu. Excluderea diagnosticului psihiatric Cum de nu a ales, din materialul pe care îl avea la îndemână (cele două romane non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran din care filmul e inspirat), să includă şi diagnosticul psihiatrului asupra fetei supuse la exorcism? "SÇŽ lÇŽmurim un aspect: filmul nu povesteşte incidentul de la Tanacu. Nefăcând asta, am ales din situaţia reală doar ce mă interesa pe mine, ce se potrivea poveştii mele ficţionale. Am început să filmez cu un scenariu mult mai lung, care încerca să păstreze mai multe detalii şi să ofere mai multe explicaţii decât cele pe care le vezi în varianta finalÇŽ. Dar, până la urmă, e cinema, nu e documentarea situaţiei reale - şi în film trebuie sÇŽ rÇŽmânÇŽ doar ceea ce este absolut indispensabil", accentuează Mungiu. Adaugă: "Nu am introdus informaţia despre diagnostic pentru cÇŽ nu mi s-a părut relevantÇŽ. Eu, neurmărind cazul real, nu vorbesc despre o persoană care era diagnosticabilă şi, în mod cert, bolnavă. Nu vorbesc despre cineva care era bolnav cu acte, nu acesta e personajul din filmul meu". Alina şi Irina. Deosebiri Detaliază cum a văzut-o pe Alina (Cristina Flutur): "Este cineva cu o conduită existenţială interpretabilă, în funcţie de poziţia din care judeci manifestările externe ale conduitei ei. Dar pe mine mă interesează mult mai mult situaţia generală de a vorbi despre cineva care e nonconformist decât de a vorbi despre cineva care e bolnav. Nonconformist înseamnă pentru mine cineva care e diferit de alţii şi pune la îndoială lucrurile pe care ceilalţi le iau de bune fără să le chestioneze. Asta e o modificare destul de mare faţă de situaţia reală, după cum îţi dai seama, şi face parte din lucrurile care ficţionalizează foarte tare situaţia de la care am plecat şi o generalizează. Nu m-a interesat să fac un film despre cazul particular al unui extremist religios, iar între preotul din filmul meu şi cel din realitate sunt asemănări mai degrabă formale. Gradul lor de înţelegere, şi a religiei, şi a responsabilităţii sociale pe care o au, e foarte diferit", precizează cineastul. "Nu am pretenţia că vorbesc despre acei oameni (cei implicaţi în cazul Tanacu - n.r.), nu cred că e moral să te bagi în viaţa lor, nici măcar nu cred că Tatiana (Niculescu Bran - n.r.), care a documentat minuţios ce s-a întâmplat, a aflat adevărul. A aflat părerea unora şi a altora despre ce s-a întâmplat, ceea nu e adevărul. N-are rost să crezi că poţi restabili adevărul cu ajutorul ficţiunii. Filmul nu este o anchetă", crede Cristian Mungiu. "Personajul Alinei nu are nicio legătură cu săraca fată care a murit (Irina Cornici - n.r.). Eu vorbesc de cineva tulburat - dar nu e o tulburare certificată medical. Nu asta mă interesează. Starea ei mentală este interpretabilă", declară cineastul. Perspectiva unui personaj "Întrebarea pe care mi-o pun şi eu este dacÇŽ o situaţie atât de complexă poate fi transpusÇŽ în mod rezonabil în film. Acum nu am încÇŽ un răspuns clar. Nu ştiu încă dacă poate fi tradusă rezonabil, având tihna şi rÇŽgazul sÇŽ introduci cu rÇŽbdare toate amÇŽnuntele sau filmul trebuie să aiba în vedere fragmente mai simple din viaţă, de care ai timp să te ocupi în detaliu într-o oră şi 30 de minute", explică regizorul. "Povestea este spusÇŽ din perspectiva personajului principal. Ceea ce înseamnă că în fiecare scenă personajul este prezent fizic, dacÇŽ vrei, mai coerent decât în filmul anterior, când personajul Anamariei (Marinca - n.r.) era prezent într-o scenă doar prin ce i se întâmpla. (...) Ca spectator, tu ştii cât ştie  Voichiţa (Cosmina Stratan - n.r). De exemplu, în film sunt nişte discuţii pe care afli că le va fi avut preotul cu maica stareţÇŽ, dar nu le vezi pentru că Voichiţa nu are acces la ele", afirma Cristian Mungiu.