Cristian Gațu, divorț cu scandal după 53 de ani de căsnicie

Cristian Gațu. Sursa foto. captură video

Cristian Gațu, una dintre cele mai emblematice figuri ale handbalului românesc și fost președinte al Federației Române de Handbal, divorțează după 53 de ani de căsnicie. Motivele invocate de fostul sportiv nu ar fi cele reale, tocmai din acest motiv soția sa solicită în instanță despăgubiri considerabile și o pensie de întreținere.

Cristian Gațu divorțează după jumătate de secol

La vârsta de 79 de ani, fostul sportiv este cel care a luat decizia de a pune capăt căsniciei cu Tamara. În cererea de divorț, depusă la Tribunalul Beiuș din județul Bihor, Gațu s-a plâns că nu mai poate suporta reproșurile constante ale soției, conform informațiilor de pe ebihoreanul.ro.

Azi în vârstă de 79 de ani, fostul sportiv a inițiat procesul de divorț pe motiv că, după un accident vascular cerebral suferit în timpul pandemiei, vede viața într-o altă lumină și nu mai poate face față discuțiilor contradictorii cu ea, conform unor surse din cercul lor de cunoștințe.

„În ultimii ani, am încercat să reconsiderăm viaţa de familie, dar acest lucru nu a mai fost posibil”, a arătat în acţiunea sa Cristian Gaţu, care solicită desfacerea căsătoriei şi „revenirea pârâtei la numele purtat anterior”, scrie adevarul.ro.

Tamara Gaţu nu este de acord, solicitând „desfacerea căsătoriei încheiate între soţi şi păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei”.

Dreamstime.com

Scandalul abia acum începe. Soții Gațu se contrazic

Conform documentelor publice din procesul de partaj, cei doi soți sunt deja despărțiți. Au vândut casa din comuna Corbeanca, iar în timp ce Tamara Gațu s-a mutat în orașul natal, Beiuș, Cristian Gațu a achiziționat un apartament în București. Potrivit descoperirilor Tamarei Gațu, încă soțul ei ar locui deja cu o femeie mai tânără, în vârstă de 53 de ani, văduva unui fost handbalist, care de asemenea este originară din Bihor.

La cererea Tamarei Gațu, femeia a fost citată pentru a fi audiată ca martor la termenul de judecată din martie al procesului de divorț și s-a prezentat în fața instanței, depunând mărturie sub jurământul pus pe Biblie că este doar o simplă menajeră a fostului sportiv. A menținut această afirmație chiar și atunci când, conform avocatului Tamarei Gațu, i-au fost prezentate fotografii realizate de detectivi particulari, în care era surprinsă plimbându-se de mână cu "angajatorul" pe stradă.

Chiar și în fața acestor dovezi, femeia nu și-a modificat declarațiile. „Îl ţin de mână să nu cadă”, a spus ea.

Tamara Gațu cere despăgubiri uriașe

Înșelată și rămasă singură, Tamara Gațu solicită fostului mare handbalist daune morale în valoare de 500.000 de lei și o pensie de întreținere de 5.000 de lei lunar, conform informațiilor din Adevărul

Este cert că, la următorul termen de judecată, stabilit pentru luna aprilie, instanța îi va asculta pe cei doi soți.

Între timp, procesul de partaj este în desfășurare, chiar dacă Cristian Gațu a afirmat că, din perspectiva sa, nu mai există nimic de împărțit: casa din Corbeanca a fost vândută, banii au fost împărțiți, iar fostei soții i-a fost lăsată una dintre cele două mașini. El dorește doar ca "pârâta să îi restituie bunurile proprii - medalii, diplome, decorații, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte sportive, bunuri legate de activitatea și recunoașterea sa sportivă".

În plus, deoarece a achiziționat apartamentul în care, se presupune, locuiește cu presupusa amantă în timpul căsătoriei, el a cerut instanței să constate că "bunul imobil este un bun comun dobândit în timpul căsătoriei", astfel având dreptul la jumătate din valoarea acestuia.