Cristian Bușoi: Rezoluția de înghețare a acordului comercial UE-China, o politică externă mai fermă a UE

Cristian Bușoi: Rezoluția de înghețare a acordului comercial UE-China, o politică externă mai fermă a UE

Europarlamentarul PNL, Cristian Bușoi, este de părere că rezoluția Parlamentului European de înghețare a acordului comercial UE-China arată o politică externă mai fermă a UE și confirmă parteneriatul UE-SUA. Europdeputatul, care este și președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din legislativul european, a dat mai multe detalii în acest sens.

Cristian Bușoi susține că rezoluția Parlamentului European este un semnal al unei alegeri importante strategice a UE, care confirmă principiile exprimate public vizând protejarea drepturilor omului și care va duce la consolidarea acțiunilor comune cu SUA. Potrivit lui Bușoi, votul pentru rezoluție a întrunit o largă majoritate și “contribuie direct la strângerea frontului politic occidental în fața unor provocări globale în creștere din partea altor puteri, aceasta fiind, de altfel, și una dintre cele mai importante provocări în perioada de pandemie”.

“Publicului larg îi este mai puțin cunoscut, însă merită spus, că din UE s-a muncit mult la un Acord comercial cu China și exista o așteptare pentru deschiderea pieței chineze, pentru evidente oportunități comerciale. Amintesc toate acestea tocmai pentru a sublinia că acțiunea UE este fără echivoc și arată determinare politică de a apăra principiile pe care UE le susține public”, a mai afirmat el.

Bușoi, despre consecvența Chinei în respectarea unor angajamente

Președintele Comisiei ITRE a spus că există semne de întrebare despre consecvența Chinei în respectarea unor angajamente și există puține instrumente pentru a determina China să respecte aceste angajamente, cum sunt cele legate de respectarea drepturilor omului și interzicerea muncii forțate, iar sancțiunile Chinei asupra unor parlamentari europeni au confirmat imprevizibilitatea Beijingului.

“Determinarea Parlamentului European de a respinge ratificarea Acordului de Investiții și utilizarea acestei discuții tocmai pentru a îmbunătăți protecția drepturilor omului în China ajută percepției Uniunii Europene ca actor global, în condițiile în care, mai ales în perioada de criză, au existat acțiuni puternice de comunicare publică din partea unor puteri globale, cum este și China, care au vizat publicul european. Există o așteptare mare în interiorul UE pentru mai multă determinare în privința politicii externe comune, iar votul Parlamentului European și deciziile Comisiei Europene răspund la această așteptare”, a conchis Cristian Bușoi, într-un comunicat de presă.