Cristi Borcea și prima sa soție, Mihaela, s-au separat și în afacerile pe care le dețineau împreună. Cei doi au stat împreună 23 de ani, timp în care și-au construit, împreună, imperiul financiar.
Cristi Borcea și Mihaela, prima soție, de care este divorțat de mai mulți ani, au decis să se separe și în afaceri. La începutul acestui an, Mihaela Borcea a fost schimbată de la conducerea hotelului de pe Litoral. Afacerea a fost predată altor investitori care au ales să nu mai lucreze cu fosta soție a fostului boss dinamovist.
Cristi Borcea a divorțat de Mihaela de 11 ani
Mihaela Borcea s-a ocupat multă vreme de afacerile fostului soț, chiar dacă erau divorțați. Afacerile conduse de ea au prosperat chiar și atunci când Cristi Borcea se afla în pușcărie. După eliberarea lui Borcea, lucrurile s-au schimbat. Cele două ștranduri pe are le deținea în București au fost închiriate. Astfel prima soție a rămas să se ocupe doar de hotelul pe care îl dețineau în stațiunea Olimp.
Vara trecută, prima soție a lui Cristi Borcea s-a ocupat de renovarea și modernizarea locației, iar mare parte din timp s-a ocupat de gestionarea afacerii.
„Am făcut două piscine. Avem cu apă sărată, terapeutică, cu o plajă inundată. E o piscină desenată personal de mine. Mi-a plăcut să-mi pun amprenta în tot ce am făcut. Investițiile sunt majore. Altfel cum poți conferi un confort și să meargă o afacere? Și anul acesta venim cu noutăți. O să avem piscina încălzită, avem una și pentru copii, cu un joc înăuntru, Caracatița, cu topogane. Am creat un loc de joacă și pentru copii. Standardul hotelului s-a ridicat. E un hotel normal, de trei stele, pentru toată lumea”, spunea Mihaela Borcea pentru Cancan.
Mihaela Borcea a pierdut conducerea hotelului
Deși contractul de management al Mihaelei a fost prelungit până în anul 2027. Cristi Borcea a fost de acord ca fosta soție să fie schimbată de la conducerea hotelului. Informația a fost confirmată de Valentina Pelinel care a declarat că „perla” familiei a fost cedată altui investitor.
„Nu pot da mai multe amănunte, datele contractului sunt confidențiale. Dar da, nimeni din familie nu se va mai ocupa de hotel. A fost închiriat unui alt investitor”, a spus Valentina Pelinel, conform sursei citate.
Mihaela Borcea a spus că a venit momentul să ia o pauză și să se ocupe de propriile probleme de sănătate.
„Era momentul să iau o pauză, să mă ocup și de problemele mele de sănătate”, a spus aceasta.
Cristi Borcea a fost căsătorit cu Mihaela 23 de ani
Mihaela Borcea a fost căsătorită cu fostul patron de la Dinamo vreme de 23 de ani. Aceasta a fost femeia puternică aflată în spatele lui Cristi Borcea. Cei doi au pus, împreună, bazele afacerilor pe care le-au construit de la zero. Ea s-a ocupat de afacerile familiei și după ce a divorțat.
Omul de afaceri Cristi Borcea, în vârstă de 51 de ani, a avut trei soții. El are nouă copii cu patru femei diferite. După divorțul de Mihaela, el a fost căsătorit cu Alina Vidican, timp de aproape 6 ani. De mai bine de doi ani este căsătorit cu Valentina Pelinel.