Crin Antonescu, în război cu americanii

Crin Antonescu, în război cu americanii

Preşedintele interimar s-a gudurat pe lângă Philip Gordon şi "l-a muşcat" pe ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein

După ce s-a întâlnit cu preşedintele suspendat Traian Băsescu, cu preşedintele interimar Crin Antonescu şi cu premierul Victor Ponta, asistentul secretarului de Stat al SUA, Philip Gordon, a părăsit România nu înainte de a-şi exprima anumite îngrijorări. "Au existat acuzaţii credibile privind numeroase cazuri de vot ilegal la referendum. S-au făcut eforturi de schimbare a listelor de alegători care ar influenţa cvorumul şi aparent au existat încercări de a constrânge CCR să valideze referendumul. Dacă se confirmă, toate aceste lucruri ar ridica semne de întrebare privind legitimitatea rezultatului, indiferent care va fi acesta. Toţi aceşti paşi ar contrazice principiile care unesc comunitatea europeană şi transatlantică şi nu ne-ar plăcea să vedem acest lucru la un aliat NATO, membru al UE", a spus Gordon, care a subliniat că ţara sa susţine pe deplin cele 11 solicitări ale Comisiei Europene pentru România. Asistentul lui Hillary Clinton a ţinut să precizeze că a venit în România pentru a sublinia că ambasadorul american la Bucureşti, Mark Gitenstein, "vorbeşte întru totul în numele Washingtonului, al administraţiei Obama, atunci când face comentarii în mod public sau privat". Totodată, Gordon a spus că SUA nu se poziţionează de o parte sau de alta, că nu susţin un partid sau altul, şi că, la întâlnirile cu oficialii români a auzit "ce trebuia". Deşi la Cotroceni i-a spus de trei ori la rând lui Gordon că se bucură de vizita sa, seara, în platoul emisiunii Antenei 3, Crin Antonescu i-a pus la punct şi pe oficialii europeni şi pe cei americani. "Am un respect enorm pentru Germania, pentru doamna Merkel, dar nu este acceptabil să dai declaraţii pe ce ţi-a spus Băsescu la telefon. (…) Nu se poate să fii ditamai preşedintele Comisiei Europene, domnul Barroso adică, şi din vacanţă sau de undeva să mai trimiţi o scrisoare lui Ponta fără să ştii ce s-a întâmplat aici, să vorbeşti despre presiuni asupra CCR", a spus Antonescu. Apoi, preşedintele interimar a criticat atitudinea din ultimele săptămâni a ambasadorului SUA spunând că este "părtinitor" pentru că l-ar susţine pe Traian Băsescu, dar că "aceasta este lupta" pe care el, Crin Antonescu, o va duce la bun sfârşit. "În spatele meu, sunt aceşti 7,5 milioane de oameni care au votat. În spatele lui Băsescu sunt 900.000 de mii de oameni şi probabil ambasadorul SUA în România. (...) Sincer, nu ştiu cine e mai puternic", şi-a exprimat, pe şleau, Antonescu conflictul cu SUA. Şi fostul şef de stat, Ion Iliescu, a criticat vizita oficialului american. "Sosirea intempestivă a oficialului american la Bucureşti şi opiniile exprimate cu acest prilej - vădit influenţate de campania de dezinformare reuşită de partizanii d-lui Băsescu (reflectate şi în declaraţiile d-lui Barroso), constituie un fapt regretabil", a scris fostul şef de stat, Ion Iliescu pe blog. Evenimentele politice "îngrijorătoare" i-au determinat pe oficialii SUA să-l trimită la Bucureşti pe Philip Gordon "În spatele lui Băsescu sunt 900.000 şi ambasadorul SUA. Cu asta ne luptăm." CRIN ANTONESCU, preşedintele interimar al României CITIŢI ŞI:

  • Statele Unite, cu ochii pe Romania
  • Gordon: SUA susţine cele 11 puncte exprimate de CE
  • Gordon i-a spus lui Ponta că este preocupat de decizia CCR în cazul referendumului
  • Philip Gordon: Îngrijorările Departamentului de Stat sunt legate de suspiciunea că la referendum au avut loc fraude de amploare
  • Philip Gordon, adjunctul lui Hillary Clinton l-a vizitat mai întâi pe Traian Băsescu

Ne puteți urmări și pe Google News