Crin Antonescu: În 2014 se joacă mize mari. PNL e în competiţie fără menajamente. Regulile, ca la război

Crin Antonescu: În 2014 se joacă mize mari. PNL e în competiţie fără menajamente. Regulile, ca la război

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL Iaşi, că 2014 este un an esenţial pentru partid, iar regulile sunt "ca la război".

"În acest an se joacă mize mari, ştim că pentru PNL cu deosebire 2014 e un an politic esenţial", a spus Antonescu, conform mediafax.ro. El a precizat că nu se referă doar la rezultatul celor două alegeri - europarlamentare şi prezidenţiale, ci la "bătălii" mult mai importante, prima dintre acestea fiind "bătălia guvernării". "Vorbesc de bătălia guvernării, pentru că până când vom avea prezidenţiale şi un anume alt preşedinte, până ne vom confirma identitatea şi forţa la europarlamentare, până atunci prima noastră reponsabilitate, grijă, bătălie e azi şi mâine săptămâna viitoare bătălia guvernării. Avem ca reponsabilitate, ne-am asumat-o, am fost investiţi de votul majorităţii cetăţenilor şi trebuie să ne achităm de ea cât mai bine, eficient, onorabil", a spus Antonescu. El a precizat că PNL mai are de dat în 2014 şi o bătălie pentru reconfirmarea şi întărirea unei identitiţi istorice doctrinare şi politici de care scena politică din România are nevoie. "La sfârşitul acestui an această ţară va trebui să aibă un nou preşedinte, nu doar în sensul de altă persoană decât actuala persoană - asta este chiar singura certitudine: va fi o altă persoană, dar o persoană cu altă mentalitate, abordare, autoritate, altă dorinţă de a face ceea ce un preşedinte are de făcut în scena politică şi publică din România", a mai spus Antonescu. El a precizat că PNL este într-o competiţie grea, în care nu există menajamente, în care regulile sunt asemenea cu ale războiului, iar PNL trebuie, în momentul alegerilor, să devină asemenea unei armate, ca orice partid bine organizat. "Suntem destul de puternici pentru a da şi a câştiga aceste bătălii", a spus Antonescu. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Iaşi, în debutul şefinţei Delegaţiei Permanente a PNL Iaşi, că o ţară nu se poate conduce cu neîncredrere sau cu delăsare sau cu nepăsare şi lipă de respect, el arătând că liberalii trebuie să înţeleagă în primii acest lucru. "Avem (de dat în 2014, n.r.) bătălia administraţiei. E o bătălia poate mai grea decât a guvernării, mai ales că ceea ce poţi face în administraţie depinde direct, imediat de ce poate face sau nu poate face Guvernul", a spus Antonescu. El a spus, totodată, că PNL are de dat şi bătălia pentru câştigarea unui grad de încredere cât mai mare în autorităţi în general, nu doar în cele gestionate de PNL. "Şi zilele din urmă, din păcate, şi atâtea alte exemple care se petrec în fiecare zi, arată nevoia amajoră a societăţii româneşti de a recupera autoritatea, autoritatea autorităţilor, dacă-mi este permisă această alăturare de cuvinte. O ţară nu se poate conduce cu neîncredrere sau cu delăsare, cu nepăsare şi lipsă de respect de la autorităţi către cetăţeni şi de la cetăţeni către autorităţi", a spus Antonescu.