Cea mai mare criminală în serie de bebeluși. I-a omorât cu sânge rece

Cea mai mare criminală în serie de bebeluși. I-a omorât cu sânge receBebeluș. Sursa foto: Dreamstime

O asistentă din Marea Britanie este considerată cea mai mare criminală de bebeluși din lume. Ea a ucis cu sânge rece şapte nou-născuţi și a rănit alți șașe copii. Aceasta a recunoscut că este o femeie foarte rea și că le-a vrut răul micuților.

Lucy Letby, în vârstă de 33 de ani, a fost condamnată pentru uciderea a şapte bebeluşi, cinci băieţi şi două fetiţe, la spitalul Countess of Chester şi pentru că a atacat alţi nou-născuţi. Aceasta a recunoscut că i-a omorât pe copii prin injectarea de insulină.

„I-am omorât intenţionat pentru că nu sunt suficient de bună pentru a avea grijă de ei”, a mărturisit Lucy Letby într-un bilet scris de mână găsit de poliţiştii care i-au percheziţionat casa după ce a fost arestată. „Sunt o persoană îngrozitor de rea”, a scris ea. „SUNT REA, EU AM FĂCUT ASTA”, a repetat ea scriind cu majuscule.

Printre bebelușii omorâți se numără doi dintre fraţii tripleţi identici, ucişi la 24 de ore unul după celălalt, un nou-născut care cântărea mai puţin de 1 kg şi care a fost injectat mortal cu aer, precum şi o fetiţă născută prematur cu 10 săptămâni, ucisă la a patra încercare.

Cea mai mare criminală în serie de bebeluși. I-a omorât cu sânge rece

Sursa foto: Youtube

„Lucy Letby trebuia să protejeze unii dintre cei mai vulnerabili bebeluşi. Cei care lucrau alături de ea nu ştiau că în mijlocul lor se afla o criminală”, a declarat Pascale Jones, procuror principal al Procuraturii Coroanei (Crown Prosecution Service). „A făcut tot posibilul pentru a-şi ascunde crimele, variind modalităţile prin care a făcut rău în mod repetat bebeluşilor aflaţi în grija ei”, a arătat procurorul.

Riscă să fie înschisă pe viață

Aceasta a fost declarată vinovată de uciderea „persistentă, calculată şi cu sânge rece” a bebeluşilor prematuri din unitatea în care lucra. Asistenta medicală va deveni a treia femeie în viaţă din Marea Britanie care va primi o pedeapsă pe viaţă.

Letby a încercat să o omoare și altă fetiţă de două ori. Fetiţa, cunoscută sub numele de Copilul G, a fost diagnosticată cu paralizie cerebrală tetraplegică în urma atacurilor. Acum are opt ani, este hrănită cu sondă pe gură şi are nevoie de îngrijire 24 de ore din 24. Aceasta a supraviețuit, dar va rămâne cu probleme de sănătate toată viața.

Un alt bebeluş avea 24 de ore când Letby i-a injectat aer, omorându-l la doar 90 de minute după ce şi-a început tura. Ea a încercat să o ucidă pe sora lui geamănă a doua zi, dar nu a reușit, potrivit The Guardian.