Instituții care merită respectul și recunoștința noastră: Universitatea „Petre Andrei” din Iași, Academia Română, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Primăria Iași. Aceste instituții duc la îndeplinire un proiect, de mare importanță morală, științifică și politică, „Procesul comuniștilor din România”, coordonat de cunoscutul istoric Marius Oprea.

Mă simt dator să pun și eu la dispoziția înaltei instanțe unele date pe care le dețin în legătură cu crimele săvârșite de activiștii PCR împotriva culturii române. O să mă refer deocamdată la teroarea declanșată imediat după instaurarea comunismului împotriva cărților – act de barbarie comparabil cu incendierea Bibliotecii din Alexandria (este vorba de orașul întemeiat de Alexandru cel Mare, nu de reședința județului din care provine Liviu Dragnea).

Prin hotărâri și reglementări succesive, până la 1 noiembrie 1948 au devenit inaccesibile cetăţenilor României nu mai puţin de 8.438 de titluri, ceea ce înseamnă milioane de cărţi. Categoriile de scrieri interzise creează, prin eterogenitatea lor, impresia că epurarea a fost opera unui nebun. În afară de textele doctrinare sau propagandistice folosite anterior de partidele de extremă dreaptă şi de cele referitoare la nefasta vecinătate cu URSS, a căror interzicere avea o logică în circumstanţele istorice de după război, sunt aruncate în neant scrieri privind identitatea naţională a românilor, scrieri ale autorilor români care s-au expatriat după instaurarea comunismului, hărţi şi atlase cu frontierele de după 1918, abecedare şi almanahuri, cărţi cu caracter religios, lucrări ştiinţifice derivând din alte concepţii asupra lumii decât cea marxist-leninistă, opere literare de avangardă, cărţi în limbi străine în general, indiferent de conţinutul lor etc.

Aceste direcţii de atac aparent arbitrare şi imprevizibile, asemănătoare cu loviturile de bâtă date de cineva într-un moment de furie dezlănţuită, capătă imediat o logică dacă revenim la ideea că, indiferent de pretextele invocate, comuniştii au urmărit să distrugă amintirea României necomuniste şi a Occidentului, să mankurtizeze poporul român. Cea mai bună dovadă o constituie tratamentul aplicat operei lui Eminescu. Ediţiile din opera sa trecute pe lista neagră a cenzurii comuniste sunt la fel de numeroase ca acelea din scrierile lui Hitler şi Mussolini. Un poet genial (şi de o recunoscută nobleţe), care a contribuit decisiv la modernizarea culturii române, la profesionalizarea şi eliberarea ei de provincialism, este tratat, practic, ca un infractor. O întreagă bibliotecă Eminescu devine prohibită.

Mai greu era de interzis eminescianismul, asimilat ireversibil de cultura română şi evocat de statui, de nume de străzi, de romanţe, de ritualuri ale iubirii şi chiar de teii din parcuri.

Campania de identificare şi interzicere a cărţilor necomuniste s-a relansat cu o fervoare sumbră după 1948. Între anii 1950-1956 sunt trimise bibliotecilor publice noi şi noi variante, mereu „îmbunătăţite” (ceea ce înseamnă cu mereu mai mare efect distructiv), ale unor broşuri de genul: „Instrucţiunile cu privire la selectarea cărţilor din fondul bibliotecilor” sau „Regulamentul privind importul materialelor de presă şi editură, clasificarea, păstrarea şi folosirea acestora”.

Activitatea criminală desfăşurată de regimul comunist în domeniul culturii s-a îndreptat şi împotriva manuscriselor sau dactilogramelor – confiscate de la scriitori şi păstrate apoi sub cheie sau distruse. Cărţile literaturii române sunt, aşadar, scoase din circulaţie înainte de a deveni cărţi. Activiştii PCR şi lucrătorii Securităţii îşi bagă mâinile, ca nişte ginecologi siniştri, în viscerele creaţiei literare şi provoacă avorturi sângeroase. Datorită strădaniilor regretatului Paul Caravia, el însuşi fost deţinut politic, aflat după 1989 în poziţia de consilier al Inspectoratului de Cultură pentru Municipiul Bucureşti, dispunem astăzi de informaţii ceva mai numeroase referitoare la anvergura acestui genocid cultural. Din evidenţele sale reiese că poliţia politică a sechestrat manuscrise, dactilograme, fotografii, desene etc. de la un număr de cel puţin 123 de autori, printre care: Radu Gyr, Petru Dumitriu, Petre Ţuţea, Ion Caraion, Victor Valeriu Martinescu, Petre Pandrea, Victor Frunză, Paul Goma, Virgil Carianopol, Sergiu Dan, Nicolae Steinhardt, Gheorghe Ursu, Eusebiu Camilar, Marcel Petrişor, Ion Negoiţescu, Gh. Calciu Dumitreasa, Dumitru Stăniloaie, Sandu Tudor, Ovidiu Papadima.

Altă metodă originală – ilustrând „neobosita inventivitate a tipului infect”, care îl obseda pe Marin Preda – de aneantizare a culturii scrise necomuniste o constituie distrugerea amintirilor lăsate de această cultură.

Istoria literaturii române este rescrisă de pe o poziție marxist-leninistă şi, – în absenţa cărților la care se fac referiri –, noua versiune, mincinoasă, începe să fie luată în serios de naivi. În special conștiința tinerilor este infestată de acest mod murdar de a face propagandă.