Monitorul Academiei Jullian ieși în goană din amfiteatru, traversă strada Dragonului și intră cu iuțeala vântului în cafeneaua din colțul străzii.

-Camarazi !... Se omoară la Jullian. Sarkis Nalbantian e mort!

Era ora prânzului. În cafenea se adunaseră elevii tuturor academiilor de arte frumoase din împrejurimi. Au crezut la început ca e vorba de o farsă.

Cineva începu să râdă, însă glasul lui suna atât de artificial încât tăcu imediat. Fața monitorului era atât de palidă, încât nu te puteai îndoi de spusele sale.

Toti consumatorii porniră în goană spre atelierul unde se desfășurase drama. Pe culoarele școlii era un vacarm de nedescris.

Lumea alerga zăpăcită, din colo în coace, ordinele se încrucișau, soneriile sunau asurzitor.

Un sergent de poliție, impasibil, stătea de gardă în fața porții. Un om, mic de statură, îmbrăcat într-o haină uzată, se frământa pe loc, agitându-și mâinile și rostind fraze fără șir, sub privirea aspră a gardianului.

Se auzeau din nou pași pe coridor.

Începea ancheta.

Victima, cu plămânul perforat, murise de mult.

Ucigașul, tânarul care se plimba agitat, Kriscor Bedikian, abia atunci păru că înțelege întreaga grozăvie a faptei sale.

-Trebuia să se intâmple, mai de vreme sau mai târziu, spuse el. Dacă nu murea el, eram eu cel ucis...

Drama aceasta debutase cu un roman de dragoste. În urma cu cinci ani Kriscor Bedikian sosise la Paris.

Fără bani, debarcase la Paris și începuse o muncă aspră, economisind în toate, numai ca să poată urma cursul de sculptură.

Trăise într-o singurătate sălbatică, refuzând să lege vreo prietenie, până în momentul când i-a fost prezentat compatriotul său Sarkis Nalbantian.

Sarkis Nalbantian era un băiat de 30 de ani, energic și autoritar, care poseda un vast atelier de gravură.

Bedikian era sărac.

Nalbantian era bogat. Atelierul îi aducea venituri însemnate, care îi permiteau să urmeze ca amator cursul de sculptură al academiei Jullian.

Cei doi compatrioti se împrieteniseră și Nalbantian apărea ca un amic sigur pe care te puteai bizui la nevoie.

Într-o duminică, Nalbantian îl invită la dejun. Din ziua aceea viața lui Bedikian lua o nouă întorsătură.

La ora prânzului Kriscor se prezenta la Sarkis. Pe masa aranjată cu gust recunoscu bucatele din depărtatata lor țară.

O fată de o frumusețe rară intră.

Nalbantian o prezintă:

-Sergine, sora mea…

Kriscor o privi îndelung și rămase tulburat de frumusețea ei.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric