Natacha Polony a publicat împreună cu Jean-Michel Quatrepoint o carte care denunță tirania din ce în ce mai agresivă a minorităților.
Un interviu cu Natacha Polony pentru Le Figaro.
Cartea dvs, „Izbăviți-ne de bine”, evocă titlul „Imperiul binelui” al lui Muray. Intenționat?
Categoric. Philippe Muray făcea anticipație, dar astăzi tot ceea ce descria prinde viață. Este un coșmar uimitor.
Ca în povestirile lui Muray, persoane care se considerau până acum corecți, la locul lor, nu niște eroi, dar oameni cumsecade, se găsesc acuzați pentru o glumă, o atitudine... Nu crezi că Franța impune rasismul de stat? Ești un alb dominant cu refleze postcoloniale. Mănânci carne? Ești nazist. Glumești despre femeile bătute? Eși dat afară din audiovizual.
Ce ne-a reunit, pe Jean-Michel Quatrepoint și pe mine, este constatarea unei noi forme de opresiune prin utilizarea culpabilizării cetățenilor.
Restricțiile la adresa libertăților noastre se înmulțesc, însă, cum ele sunt puse în numele unei „cauze drepte”, trebuie să acceptăm. A rezista devine extrem de dificil și de delicat.
Titlul cărții vrea deci să atragă atenția asupra capcanei întinse cetățenilor și care ar putea fi rezumată așa: „dacă nu ne împărtășiți cauzele sunteți niște ticăloși, susțineți morții de pe străzi, lovirea femeilor și a copiilor.”
În carte încercăm să ieșim din această alternativă maniheistă. Nici Jean-Michel, nici eu, nu ne propunem să explicăm că este bine să fii rasist sau homofob, sper că ați înțeles. Am vrea doar să amintim că viața în democrație înseamnă căutarea dreptei măsuri, a consensului, a posibilității de a găsi o poziție majoritară.
Or, logica contemporană este minoritară și împiedică ajungerea la un compromis democratic.
Totuși cred că absurditatea va sfârși prin a ucide unele din aceste mișcări. Citez în carte un mesaj pe Twitter în care autorul explică că veganii albi aleg această cauză, veganismul, deoarece pot practica aproprierea, pot confisca lupta oilor, fără ca acestea să poată protesta. Pasămite, încearcă să se simtă eroi. Iar veganii victime ale rasismului, dimpotrivă, sunt conștienți de acest dezechilibru. Intersecționalitatea devine foarte complicată...
Titlul pare să facă referire și la Tatăl Nostru cu al său „și ne izbăvește de cel rău”... Toate aceste cauze militante au ceva religios?
Toate aceste mișcări țin de o logică inchizitorială. Pentru că se bat în numele „Binelui”, ele fac orice discuție imposibilă. Ies din ordinea politică pentru a intra în ordinea religioasă. Ele nu acceptă ajungerea la un compromis, ascultarea punctelor de vedere, dezbaterea, ci de a lupta împotriva răului. Or, cu Răul nu stai la discuții, îl eradichezi. De aici își hrănesc autoritarismul.
Dimensiunea religioasă este în mod deosebit perceptibilă la mișcările vegane. Ele sunt chintesența acestor căutări ale purificării – căutare specifică oricărei călătorii spirituale.
Viziunea lor este următoarea: suntem răi, și recunoscând păcatele individului, devenind vegani, individul se purifică. Acest proces joacă rolul unei convertiri, o schimbare radicală decurgând dintr-o conștientizare. În schimb, cei care persistă în „carnism” alegând să rămână răi, sunt niște „asasini”, niște „păcătoși”.
Este foarte greu să porți o discuție cu cineva care crede că atunci când mănânci un cotlet redeschizi lagărele de concentrare.
Apelul la rațiune pare să fi dispărut...
Este de notat această incapacitate de a raționa în modul de utilizare al limbajului. Nu mai avem limbaj comun. În interiorul acestor mișcări militante există o utilizare specifică a cuvintelor, o distorsiune al limbajului comun. Atunci cum să discuți? E imposibil.
Când privești cum feministele inventează noi utilizări semantice nu poi decât să fii șocat. Mă gândesc la cazul acelei femei care a declarat că a fost agresată sexual de actorul Philippe Caubère – o femeie care militează pentru veganism și care a fost văzută pe mai multe platouri, aproape în lacrimi, vorbind despre „lagăre de exterminare” și „trenuri ale morții” (pentru animale).
Într-un interviu – ulterior modificat – ea se plângea de faptul că Philippe Caubère i-a spus că nu poate trăi fără ea. Or, ea susține că astfel de afirmații reprezintă o încercare de manipulare mentală pentru a forța o victimă să accepte o relație. La feministe, asta a căpătat deja un nume: „Grooming”.
Aceasta poveste este grăitoare pentru propensiunea de a crea concepte pentru a descrie o realitate, deformând-o în sensul convenabil, și care este foarte prețuită mai ales în rândurile mișcărilor feministe. Să subliniem că este întotdeauna mai bine ca termenul să fie în engleză.
În cartea dvs, vorbiși despre originile comunitarismului. Îl citați pe Tocqueville care recomanda punerea în valoare a intereselor minoritare pentru a îmblânzi tirania majorității. Această dezvoltare a aspirațiilor minoritare astăzi în Franța nu este o ilustrare a americanizării noastre?
Într-adevăr. Însă uităm că organizarea societății americane este în contradicție cu sistemul nostru politic. Ea se bazează pe modelul liberal în care dreptul și piața organizează jocul liber al minorităților, astfel că din această confrutare izvorăște binele comun. Or, republica și principiul său de universalism sunt contrariul absolut al acestei logici.
Trăim în prezent o globalizare culturală provenind din Statele Unite. Este pe cale să se impună o viziune asupra lumii în detrimentul sistemelor politice locale. Aceasta s-a văzut foarte bine cu ocazia dezbaterilor în jurul #MeToo. Feminismul a la francaise încă mai putea fi auzit acum 20 de ani, dar azi nu mai e cazul, veteranele mișcării au ajuns să fie insultate de tinerele militante feministe intersecționaliste sau diferențialiste.
Această americanizare câștigă teren. Și această globalizare culturală va pune în curând sub semnul întrebării întreaga noastră organizare politică.