Întoarcerea la catacombe? Momente dramatice pentru creștinii din Sri Lanka, după tragedia de Paști

Întoarcerea la catacombe? Momente dramatice pentru creștinii din Sri Lanka, după tragedia de Paști

Momente dramatice pentru creștinii din Sri Lanka, după tragedia de Paști, când sute de persoane au fost ucise de jihadiști, în timp ce se aflau în biserici.

Biserica Catolică din Sri Lanka a anunțat că a renunţat la autorizarea reluării, de duminică, a slujbelor religioase. Motivul acestei amânări îl constituie noi „ameninţări specifice” de atentate asupra a cel puţin două lăcaşuri de cult din insula îndoliată după masacrul de Paşti.

Arhiepiscopul de Colombo, Malcolm Ranjith, și-ar fi dorit ca slujbele regulate să reînceapă din 5 mai, dar continuarea ameninţării l-a determinat să amâne această reluare pe termen nedefinit, a declarat pentru AFP, citat de Agerpres, un purtător de cuvânt al cardinalului. 

„La sfatul forţelor de securitate, am decis ca nicio slujbă să nu fie ţinută duminică în biserici. Există o ameninţare specifică împotriva a două locuri”, a spus prelatul. 

În seria de atacuri asupra a trei biserici şi trei hoteluri din Sri Lanka au fost ucise cel puţin 257 de persoane, pe 21 aprilie.

Cardinalul Malcolm Ranjith a oficiat duminică o slujbă religioasă privată difuzată în direct la televiziune. Toate slujbele religioase publice au fost anulate. Miercuri, partidele politice şi-au anulat de asemenea manifestaţiile cu ocazia zilei de 1 Mai de teama atentatelor. 

Cardinalul a sperat ca unele slujbe să poată fi oficiate duminica aceasta, înainte de o reluare mai extinsă în funcţie de evoluţia situaţiei. De la atentatele de Paşte, bisericile beneficiază de pază armată. Ofiţeri de protecţie au fost alocaţi pentru protecţia cardinalului, precum şi un important contingent de forţe de securitate în jurul casei sale. El a refuzat în schimb limuzina blindată oferită de guvern, preferând să circule în maşina sa obişnuită. 

„Nu mi-e teamă. Nu am nevoie de vehicule blindate pentru a mă deplasa. Domnul este protectorul meu. Dar vreau securitate pentru poporul meu şi pentru ţară”, a spus arhiepiscopul. 

Poliţia a spus că a arestat peste 150 de suspecţi după masacrul de Paşte. Directorul general al serviciilor de sănătate Anil Jasinghe a anunţat joi că bilanţul atacurilor din 21 aprilie a ajuns la 257 de morţi, după decesul unor persoane internate în spital. Sri Lanka a precizat că a identificat 42 de cetăţeni străini printre persoanele decedate, mai mulţi străini fiind încă daţi dispăruţi. 

Autorităţile au atribuit responsabilitatea masacrului unui grup islamist local afiliat grupării jihadiste Statul Islamic, care a revendicat baia de sânge.

Ne puteți urmări și pe Google News