Republica Moldova. Condițiile de creditare de pe piața bancară din Republica Moldova s-au îmbunătățit în ultimul deceniu. Astfel că tot mai multe persoane vor să accese credite ipotecare.
După cum se precizează într-un raport întocmit de cei de la Idis Viitorul, procurarea unei locuințe prin împrumut de la bancă a devenit mult mai accesibilă, față de situația existentă acum 10 ani.
Republica Moldova. A crescut semnificativ numărul cetățenilor care accesează credite ipotecare
Astfel în primele șase luni ale acestui an, băncile au oferit clienților în jur de 5.800 de împrumuturi ipotecare. O creștere vizibilă, după cum au constatat experții. Factorii principali sunt legați de condițiile de împrumut. În momentul de față rata dobânzii este 7,6%, în comparație cu cea din anul 2008, atunci când era de 16,6 %. Chiar și așa, cota este foarte mare, în comparație cu alte țări dezvoltate economic.
„În primul trimestru din acest an s-au luat credite de 1,29 mlrd/lei, iar în trimestrul doi – de 1,58 mlrd/lei. Ne-am apropiat de maximum din 2021. Ultima dată când a fost înregistrat un asemenea record a fost în 2021, trimestrul trei, când s-au luat credite de 1,53 mlrd/lei. Acum, în trimestrul doi, s-au luat credite mai multe decât oricând”, spun specialiștii.
Piața este în plină dezvoltare și se așteaptă să crească
„Republica Moldova este într-o zonă de subdezvoltare, iar în următorii ani salariile vor continua să crească în euro. Dacă cineva a accesat 5 ani în urmă un credit, povara financiară asupra bugetului familiei este în prezent de două ori mai mică. Dacă trei ani în urmă un credit ipotecar echivala cu 6 salarii ale unei familii, astăzi este 3 salarii”, mai constată economiștii, conform tv8.md.
Pe de altă parte, în timp ce unii cetățeni accesează credite imobiliare noi, alții le întorc pe cele accesate anterior. Dimensiunea creditelor imobiliare din Republica Moldova este mai mic, totuși, față de cel al țările din zonă, dar și al statelor dezvoltate, după cum a precizat Veaceslav Ioniță.
În condițiile în care piața imobiliară este în plin proces de formare, situația este într-un progres vizibil față de realitatea din urmă cu câțiva ani.