Cei doi scriitori nu au rezistat să trăiască în canoanele lumii Bisericii şi mănăstirii şi au părăsit-o, Arghezi scriind cei mai ne-canonici Psalmi din literatura română

Cu cele sfinte au „cochetat” şi scriitori foarte mari. Ion Creangă (1837-1889), după ce timp de 12 ani a activat ca dascăl şi diacon la diferite biserici din Iaşi, a fost exclus definitiv din rândurile clerului (pe 10 octombrie 1872), deoarece şi-a părăsit nevasta, a tras cu puşca în ciorile care murdăreau Biserica Golia şi s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon (în 1993, a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului).

Tudor Arghezi (1880-1967), la vârsta de 19 ani, a intrat la mănăstirea Cernica, unde a stat patru ani, până în 1904. Poetul a mărturisit mai târziu că nu era foarte atras de viaţa de călugăr şi că a recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul dintre unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. La maturitate, Arghezi a devenit autorul unora dintre cei mai anti-canonici „Psalmi” din literatura română şi universală.

IPS Bartolemeu Anania, scriitor cunoscut

Cei mai cunoscuţi scriitori care au activat în mediul bisericesc, având drept violon d’Ingres această „patimă” a scrisului, sunt Gala Galaction, Damian Stănoiu şi, mai aproape de noi, Valeriu Anania, actualmente arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, sub numele de IPS Bartolomeu Anania. 

Galaction a scris un roman de ispăşire Gala Galaction (Grigore Pişculescu, 1879-1961) a scris romane de dragoste („Roxana”, „Doctorul Taifun”) şi un frumos roman despre ispăşire („Papucii lui Mahmud”), precum şi excelente nuvele fantastice („Moara lui Călifar”, „În pădurea Cotoşmanei” ş.a.). Totodată, Galaction, eminent profesor de teologie, a tălmăcit, între 1928 şi 1934, împreună cu preotul profesor Vasile Radu, Biblia în româna modernă, versiunea fiind cea folosită şi astăzi.

Damian Stănoiu (1893-1956), multă vreme călugăr, a publicat savuroase romane şi nuvele inspirate din mediul mănăstiresc, pe care l-a supus unei neobosite satire: „Călugări şi ispite” (1928), „Necazurile părintelui Ghedeon”, „Duhovnicul maicilor” (1929), „Alegere de stareţă” (1932), „O zi din viaţa unui mitropolit” (1935) ş.a. În sfârşit, Valeriu Anania (n. 1921) este autorul unei prolixe opere literare, caracterizată în acelaşi timp de proiecte foarte ambiţioase şi de realizare artistică inconstantă: poemele dramatice “Mioriţa”, “Meşterul Manole”, „Steaua Zimbrului” şi „Greul Pământului”, “Amintirile peregrinului Apter” (proză fantastică), “Străinii din Kipukua” (roman SF) ş.a.

Zoe Dumitrescu-Buşulenga, retrasă la Văratec

O altă categorie este cea a oamenilor de cultură care s-au călugărit la un moment dat în cursul vieţii, în urma unei revelaţii sau a unei iluminări, dintre care, de departe, cel mai semnificativ este cel al cărturarului Nicolae Steinhardt (1912-1989). Născut în credinţa mozaică, Steinhardt s-a convertit în urma transformării suferite în închisorile comuniste, la ortodoxie (pe 15 martie 1960, în închisoarea politică de la Jilava), iar după aceea, la sfârşitul anilor ’70, va deveni călugăr la mănăstirea maramureşeană Rohia (este tuns în monahism la data de 16 august 1980). Spre sfârşitul vieţii, după ’89, profesoara Zoe Dumitrescu-Buşulenga (1920-2006) s-a retras, până la moarte, într-o chilie a Mănăstirii Văratec (acolo este înmormântată poeta Veronica Micle, trecută în lumea celor drepţi pe 3 august 1889, când s-a sinucis cu arsenic în incinta Mănăstirii).

Vasile Voiculescu  şi Ioan Alexandru, poeţi religioşi

Dintre scriitorii care nu au avut propriu-zis tangenţă cu haina monahală sau cu mediul bisericesc, cele mai valoroase pagini de literatură cu tematică religioasă au fost scrise de Vasile Voiculescu (1884-1963 – a activat vreme îndelungată ca medic de ţară în localitatea buzoiană Pârscov, comuna sa natală) şi, după război, de Ioan Alexandru (1941-2000), autor al unei impresionante serii de „Imne”.

Tot după război, unul dintre cei mai valoroşi poeţi religioşi este Daniel Turcea (1945-1979), chemat de Dumnezeu la vârsta de doar 34 de ani, autor a cărui operă este constituită din două volume de poezie excepţionale, „Entropia” (1970) şi „Epifania” (1978), din păcate nereeditate, după 1989, de nici una din editurile care-şi asumă publicarea de poezie.

Daniil Sandu Tudor şi Rugul Aprins

Un caz cu totul special este cel al lui Daniil Sandu Tudor (1896-1962), unul dintre principalii iniţiatori ai legendarei mişcări Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim din Bucureşti: iniţial playboy agnostic şi cu tendinţe stângiste, îşi schimbă viaţa în urma unei călătorii, în 1928, la Muntele Athos; în 1948 devine călugăr la Mănăstirea Antim, ulterior la Mănăstirea Rarău, şi în 1962 îşi pierde viaţa în închisoarea comunistă de la Aiud, fiind condamnat în lotul Rugului Aprins; trupul îi este aruncat în Râpa robilor, alături de alte mii de oseminte.

CITIŢI ŞI:

Artiştii care l-au ales pe Dumnezeu

Diaconul Coresi: "Să înveţe rumânii cine-s creştinii"