În nord-vestul Siberiei, în regiunea înghețată arctică rusă, o serie de cratere misterioase au apărut brusc începând din anul 2014. Craterele gigantice, cu diametre de sute de metri, au captivant imaginația oamenilor de știință și a publicului, stârnind teorii fascinante, dar și îngrijorări legate de schimbările climatice. În ultima decadă, au fost descoperite peste 20 de astfel de cratere, iar cel mai recent a fost identificat în august 2024, adâncind misterul ce le învăluie originea și mecanismele formării.
Procesul geologic și influența schimbărilor climatice
Inițial, cercetătorii au sugerat ipoteze exotice, cum ar fi impactul unui meteorit sau o intervenție extraterestră, dar acum, o echipă internațională de ingineri, fizicieni și informaticieni a oferit o explicație științifică bazată pe un amestec de factori geologici și schimbări climatice.
În ciuda numeroaselor speculații, cercetătorii au ajuns la concluzia că craterele se formează datorită acumulării de gaze sub permafrostul regiunii. Aceste gaze, în principal metan, care este un gaz cu efect de seră ce contribuie la încălzirea globală, se acumulează în stratul inferior al solului. Aceste acumulări creează presiune subterană, care poate duce la o explozie atunci când această presiune depășește rezistența solului, scrie CNN.
În mod surprinzător, cercetătorii au descoperit o serie de straturi geologice unice în această regiune, care facilitează formarea craterelelor. Sub permafrostul gros și compactat se află un strat de hidrați de metan – o formă solidă de metan care poate rămâne înghețată și stabilă atâta vreme cât temperaturile sunt suficient de scăzute. Între permafrost și acest strat de hidrați, cercetătorii au identificat buzunare de apă sărată, denumite „cryopegs”, care rămân neînghețate chiar și în condiții extreme de temperatură.
Cu toate acestea, schimbările climatice și încălzirea globală au determinat topirea stratului superior al solului. Aceasta a permis infiltrarea apei în straturile mai adânci, ceea ce a dus la creșterea presiunii în aceste buzunare sărate. La un moment dat, această presiune se acumulează suficient încât solul se fisurează, permițând gazelor prinse sub permafrost să erupă violent la suprafață, formând astfel craterele explozive.
Craterele și descoperirea detaliilor în cercetările recente
Ana Morgado, una dintre autorii studiului care a publicat aceste descoperiri, a explicat că echipa sa a abordat acest fenomen cu multă atenție și precizie, examinând fiecare posibilitate. Inițial, au testat teoria unor reacții chimice care ar fi putut duce la formarea craterelelor, dar au excluse rapid această ipoteză. Ulterior, au realizat că fenomenul se aseamănă mai mult cu procesul de „pomparea unei anvelope”, în care presiunea acumulată sub o suprafață rigidă provoacă explozia acesteia.
Cercetările au revelat un dans complex între topirea permafrostului, acumularea de apă și eliberarea gazelor, proces care poate dura zeci de ani pentru a culmina cu o explozie. În acest sens, craterele nu sunt doar rezultatul unor fenomene spontane, ci reflectă un proces geologic complex influențat de schimbările climatice.
O geologie complexă și efectele pe termen lung
Un aspect important al descoperirii echipei de cercetători este că acest fenomen este extrem de specific regiunii respective din Siberia. Regiunea de permafrost din nord-vestul Siberiei este caracterizată prin cantități mari de gheață și metan, ceea ce face ca fenomenul să fie mai dificil de replicat în alte zone ale lumii. Aceasta adâncește complexitatea procesului, iar unii cercetători, cum ar fi Evgheni Chuvilin, sunt de părere că explicarea completă a fenomenului necesită o cercetare mai aprofundată, deoarece caracteristicile geologice ale regiunii sunt „atipice” și nu sunt ușor de reprodus în alte părți ale lumii.
Lauren Schurmeier, geofizician la Universitatea din Hawaii, a subliniat și ea faptul că, deși teoria prezentată de Morgado și echipa sa are sens din punct de vedere teoretic, există încă multe necunoscute în acest domeniu de studiu. Aceasta a menționat că există multiple surse de metan care ar putea contribui la aceste erupții, și că procesul este mult mai complex decât simpla topire a permafrostului.
Craterele, apariția lor și schimbările climatice
Un consens general printre cercetători este că schimbările climatice joacă un rol esențial în accelerarea acestui fenomen. Creșterea temperaturilor din Arctica face ca stratul superior al solului să se topească, destabilizând permafrostul și eliberând metan în atmosferă. Acest gaz, care este mult mai eficient decât dioxidul de carbon în reținerea căldurii, poate agrava încălzirea globală. În acest fel, craterele din Siberia nu doar că reprezintă o consecință a schimbărilor climatice, ci și o amplificare a acestora.
Mai mult, aceste explozivă erupții de gaz contribuie la efectul de seră, ceea ce ar putea duce la un cerc vicios de încălzire globală și de destabilizare a permafrostului, ceea ce face ca fenomenul să devină tot mai frecvent în viitor.
Misterul încă nu este complet rezolvat
Misterele craterelelor din Siberia nu au fost încă complet rezolvate, iar cercetările continuă pentru a înțelege pe deplin cum se formează și care sunt factorii exacți care contribuie la apariția lor. Totuși, cercetările recente sugerează că fenomenul este un simptom al schimbărilor climatice și ar putea deveni tot mai frecvent pe măsură ce Arctica se încălzește.
De asemenea, aceste cratere sunt un semn terifiant al modului în care încălzirea globală afectează mediul înconjurător, iar în viitor, se tem că aceste erupții ar putea ajunge să afecteze zonele rezidențiale sau să interfereze cu operațiunile industriale, cum ar fi extracția de petrol și gaze din regiune.