Majoritatea culturilor de gasteropode au dat greş întrucât au aplicat tehnologii nepotrivite şi au ales specii care nu s-au adaptat climei de la noi.

Multă lume şi-a pus speranţa în melci. Acum vreo cinci-şase ani, specialiştii îi proslăveau, vorbeau despre francezi ca despre nişte devoratori neobosiţi de asemenea fiinţe gingaşe. Agricultorii îi ascultau, cumpărau melci de prăsilă, îi urmăreau prin iarbă şi visau la recolte-record, numai bune de împachetat în TIR-uri, cu destinaţia Paris.

Subiectul dădea bine pe televiziunile fascinate de ciudăţenii, aşa că reportajele au curs şi tot mai mulţi români se gândeau ce bine le-ar prinde să aibă o fermă de melci numai a lor, cât de mică. Timpul a trecut, tehnologiile au dat greş, iar de visele cu melci s-a ales praful.

„Investeşti 5.000 şi ai profit 14.000”

Din statisticile Institutului de Helicicultură de la Cherasco - Italia, sub patronajul căruia s-au înfiinţat fermele de melci de la noi din ţară, ar fi fost circa 1.000 de astfel de crescătorii. Au mai rămas vreo 10%.

Ultimul preşedinte al asociaţiei crescătorilor de nevertebrate din clasa Gastropoda, încrengătura Mollusca, Ion Bejan, nici nu vrea să mai audă de melci. „De doi ani, asociaţia nu mai are niciun fel de activitate. Nu vreau să vorbesc despre o afacere care a murit”, spune sec Ion Bejan.

Există însă şi oameni capabili să povestească cum au parcurs fermierii români drumul de la o idee strălucită la dezastru. Gina Gafencu are 62 de ani, e din Borlovenii Vechi (judeţul Caraş-Severin) şi e printre puţinii fermieri care au rezistat tuturor schimbărilor.

Ideea i-a venit în 2004, după ce a citit un articol dintr-un săptămânal timişorean. „Am luat legătura cu o firmă din Timişoara, cu patron sârb. Deviza era «melcul», o afacere de succes: investeşti 5.000 euro şi, după un an, câştigi 14.000 euro. Eu am investit 8.000 euro si am vândut 10 kg de melci”, povesteşte Gina Gafencu.

A fost o ţeapă ca la carte. Firma sârbă furniza o aşa-numită „tehnologie italiană” de creştere a melcilor: o „plasă specială” denumită Helitex, care nu lăsa melcii să evadeze, dar şi seminţe pentru plantele din ţarcuri. O jumătate din materiale trebuiau să vină după efectuarea plăţii în avans. Însă , după ce sârbul a încheiat contracte cu circa 500 de români, a dispărut. Dacă erau doar banii, poate s-ar mai fi reparat ceva. Însă aşa-zisa „tehnologie italiană” adusă de firma respectivă era folosită pentru melcul din specia Helix Pomatia, un melc pretenţios, care suferă de claustrofobie şi are nevoie de trei ani pentru a ajunge la maturitate.

„Într-o lună au murit cel puţin 40% din ei. Peste iarnă încă 40%, în primăvară alţii, aşa că am ajuns la formidabilul rezultat de 10 kg de melci”, spune femeia. După procese, a reuşit cel puţin să-şi recupereze cei 4.000 euro furaţi de sârb.

Au apărut alte firme de intermediere pentru înfiinţarea fermelor de melci şi o nouă specie - Helix Aspersa Muller - şi-a făcut debutul în România. Principalul avantaj: ajunge la maturitate în şase luni. Aşa că au fost în fiin ţate alte 400-500 de ferme. Agricultorii aveau să afle şi dezavantajul: e un melc me diteraneean, care nu rezistă iernii autohtone. Au murit cu toţii.

Asta e povestea tristă a melcilor. Acum, se mai produc 10-15 tone anual. Gina Gafencu mai creşte melci din specia Pomatia, pentru o firmă italiană. Şi melci Aspersia Muller, care ajung în Spania. Toamnă de toamnă, în faţa fermei familiei Gafencu parchează un TIR şi încarcă supravieţuitorii unui mit.

CAUZĂ. Claustrofobia a închis ferma