Crăciunul primarilor din Capitală

Crăciunul primarilor din Capitală

În aceste zile, toată lumea este într-o goană după cadouri, vestind astfel că se apropie cu pași mari Sărbătorile de Iarnă. Unii dintre noi fug la munte, în căutare de zăpadă, pentru a petrece Crăciunul, alții se orientează către locurile natale, și se duc acasă. Dar oare cum arată Crăciunul în ochii unui primar? Unde își vor face edilii Crăciunul?

Dan Tudorache va petrece Crăciunul cu George Copos

Dan Tudorache, primarul Sectorului 1, va petrece Crăciunul acolo unde s-a născut, adică în sectorul 1 „cu familia și cu prietenii mai vechi sau mai noi. Pot să vă dau și un nume: George Copos este unul dintre ei”, a menționat pentru EVZ, edilul. Pentru acesta, toate sărbătorile de Crăciun reprezintă amintiri de neuitat, amintiri foarte frumoase. Daniel Tudorache va petrece și Revelionul cu „aceiași prieteni cu care îmi voi petrece Crăciunul, însă nu am stabilit încă locația”, a mai menționat acesta.

Întrebări Fulger

EVZ: Ce vă doriți să vă aducă Moș Crăciun? Daniel Tudorache: Îmi doresc ca Moș Crăciun să-mi aducă liniște, puțină zăpadă și multă sănătate. EVZ: Ce nu vă lipsește niciodată de pe masa de Crăciun? Daniel Tudorache: Nu-mi lipsesc niciodată de pe masa de Crăciun cârnații, salata de boeuf și sarmalele.

Pentru Toader Mugur Mihai prima zăpadă este cea mai frumoasă amintire de Crăciun

Toader Mugur Mihai, edilul Sectorului 2, va petrece Sărbătorile de Crăciun alături de familie, deoarece „această sărbătoare este un moment de mare bucurie, de revedere a persoanelor dragi, de liniște și pace sufletească”, a povestit acesta pentru EVZ. Chiar dacă anul acesta nu avem zăpadă de Crăciun, pentru Toader Mugur Mihai, cea mai frumoasă amintire din această perioadă este „prima ninsoare din copilărie, atunci când m-am jucat cu zăpadă și, ca orice copil, am făcut un om de zăpadă”, mai menționat edilul.

Întrebări Fulger

EVZ: Ce vă doriți să vă aducă Moș Crăciun? Toader Mugur Mihai: Așa cum doresc tuturor românilor, aștept ca Moș Crăciun să ne aducă sănătate, fericire, înțelepciune și cumpătare. EVZ: Ce nu vă lipsește niciodată de pe masa de Crăciun? Toader Mugur Mihai: De pe masa de Crăciun nu ne lipsesc niciodată produsele tradiționale românești, care dau farmec sărbătorilor de iarnă.

Robert Negoiță primea portocale doar de Crăciun

Pentru Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, Crăciunul înseamnă, în primul rând, „o sărbătoare care se petrece în familie, un moment în care toate generațiile, de la nepoți la bunici, se strâng în jurul bradului și a mesei și se bucură că sunt împreună. Așa că, evident, voi petrece Crăciunul alături de familie și de cei dragi”, a menționat primarul pentru EVZ. Unele dintre cele mai dragi amintiri ale lui Robert Negoiță sunt legate de spiritul Crăciunului, „de tradițiile din jurul acestei sărbători, de colindat, de împodobirea bradului și de cadourile pe care le primeam. Dar, mai ales, îmi aduc aminte de bananele verzi pe care le lăsam la copt pe soba bunicilor și de mirosul portocalelor, pe care le vedeam doar de Crăciun”, a mai adăugat edilul.

 Întrebări Fulger

EVZ: Ce vă doriți să vă aducă Moș Crăciun? Robert Negoiță: De Crăciun îmi doresc, mai ales pentru bucureșteni, dar și pentru toți românii, mai multă liniște și prosperitate. Eu sunt un om optimist și îmi place să cred că putem să schimbăm acele lucruri care ne-au împiedicat să evoluăm spre mai bine. EVZ: Ce nu vă lipsește niciodată de pe masa de Crăciun? Robert Negoiță: Bucatele tradiționale de Crăciun

Daniel Băluță împodobește bradul în Ajun

Daniel Băluță, după un an extrem de aglomerat pentru că a reușit să ducă la bun sfârșit multe proiecte importante pentru comunitatea din Sectorul 4, va petrece Crăciunul „acasă, dar mi-aș dori totuși să merg o zi sau două la munte cu fetița mea Alexandra, să se bucure de zăpadă”, a povestit pentru EVZ, edilul Sectorului 4. Daniel Băluță a mai adăugat că „odată ce înaintăm în vârstă, sentimentul acela de sărbătoare parcă se diminuează, mai ales că, din păcate, nu prea mai avem zăpadă în București. Însă, este important să încercăm să păstrăm tradițiile pentru copiii noștri, dar și pentru generațiile care vor urma. Fără îndoială în Ajunul Crăciunului voi împodobi bradul alături de fetița mea și cu siguranță voi supraveghea treburile din bucătărie cu o cană de vin fiert în mână (râde…)”. Edilul a mai povestit că primul Crăciun alături de Alexandra – fata lui, a fost cel mai frumos și încă păstrează vie acel moment.

Întrebări Fulger

EVZ: Ce vă doriți să vă aducă Moș Crăciun? Daniel Băluță: Sănătate. Pentru familia mea în primul rând, și apoi pentru mine. N-am fost niciodată genul care să își dorească lucruri extraordinare de la Moș Crăciun. Când eram mic îmi doream banane, pe care mama le punea să se coacă pe bufetul din bucătărie și mă uitam cu jind la ele până în ziua de Crăciun. Apoi, când am mai crescut puțin, și am început să mă visez doctor, mi-am dorit mult timp un stetoscop, măcar unul de jucărie. Am devenit doctor, deci clar l-am primit. Și știți ce mi-aș mai dori? Zăpadă. Pentru că este atât bucuria copiilor, cât și a noastră, a adulților și parcă sărbătorile de iarnă fără zăpadă sunt precum cozonacul fără crema aceea cu nucă ( râde…).

EVZ: Ce nu vă lipsește niciodată de pe masa de Crăciun?

Daniel Băluță: Ce avem pe masă e mai puțin important. Esențial este să ai familia alături. Românul dintotdeauna a avut masa plină măcar de sărbători, un cozonac, cărnăciori, friptură, piftie, salata beuf, lucruri normale.

Daniel Florea a aflat, în ziua de Crăicun, că va fi tată

Daniel Florea, primarul Sectorului 5, va petrece Crăciunul alături de familia, la Covasna. Pentru edil, „Crăciunul reprezintă în primul rând Nașterea Domnului”, a menționat acesta pentru EVZ. Crăciunul din 2009, a fost cel mai de preț dar pentru acesta, căci atunci au aflat că vor fi părinți.

Întrebări Fulger

EVZ: Ce vă doriți să vă aducă Moș Crăciun? Daniel Florea: Sănătate și liniște pentru familia mea. EVZ: Ce nu vă lipsește niciodată de pe masa de Crăciun? Daniel Florea: Sarmale, piftie și jumări.