Angajații sunt cel mai fericiți când Crăciunul și Revelionul cad în mijlocul săptămânii, pentru a realiza așa-zisa „punte” de zile libere cu weekendul de dinainte sau de după. Dar anul acesta nu e cazul, din păcate. Însă există niște zile libere, chiar și în aceastăă situație.
Finalul de an vine cu mai puține zile libere pentru români, dat fiind că sărbătorile de Crăciun și Anul nou pică în weekend. Astfel, sărbătoarea Crăciunului pică într-o zi de duminică, drept care angajații vor beneficia doar de o singură zi liberă plătită, pe 26 decembrie. În schimb, noul an, 2023, debutează cu o zi liberă, 2 ianuarie, care pică tot luni.
Până la Crăciun și anul nou, salariații români vor mai avea două zile libere la finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie. Este vorba despre 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Andrei, care pică miercuri și 1 Decembrie, Ziua Națională, care este sărbătorită joi.
În cazul lucrătorilor din sistemul bugetar, va fi declarată zi liberă și vineri, 2 decembrie, cu condiția să fie recuperate ulterior. Astfel, ei vor avea o minivacanță de cinci zile, de miercuri, 30 noiembrie și până luni, 5 decembrie. O decizie în acest sens urmează să fie adoptată în Guvern, după o înțelegere prealabilă în coaliția de guvernare.
Situația este diferită în cazul lucrătorilor din sistemul privat deoarece fiecare patron stabilește dacă va acorda o zi liberă și vineri, 2 decembrie.
Câte zile libere au românii în 2023
Anul 2023 începe, așa cum spuneam, cu o sărbătoare legală, ziua de luni, 2 ianuarie, fiind declarată zi liberă. În plus, PSD a depus la Senat un proiect de lege, iniţiat de preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, şi liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, care propune ca zilele de 6 (Sărbătoarea Botezului Domnului) şi 7 ianuarie (Soborul Sfântului Proroc loan Botezătorul) să fie declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Rămâne de văzut dacă proiectul de lege va fi adoptat și va intra în vigoare până la acel moment.
Cert este că în anul 2023, lucrătorii români beneficiază de 12 zile libere, după cum urmează:
Luni 2 ianuarie - a doua zi de Anul Nou;
Marți 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române;
Vineri, 14 aprilie - Vinerea Mare;
Luni 17 aprilie – a doua zi de Paște;
Luni 1 mai - Ziua Muncii;
Joi 1 iunie - Ziua Copilului;
Luni 5 iunie – a doua zi de Rusalii sau Pogorârea Sfântului Duh;
Marți 15 august - Sfânta Marie;
Joi 30 noiembrie - Sfântul Andrei;
Vineri 1 decembrie - Ziua Națională a României;
Luni 25 decembrie – prima zi de Crăciun;
Marți 26 decembrie – a doua zi de Crăciun.
Ce prevede legislația muncii
Legislația muncii stabilește că în zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, excepție făcând unitățile sanitare, cele de alimentație publică, precum și unitățile în care activitatea nu poate fi întreruptă. În caz că salariaților nu li se pot acorda zile libere, conform reglementărilor legale, acestora li se acordă compensații salariale, la un nivel de 100% din salariul de bază.
Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca din aceste zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.