Cozmin Gușă, în lacrimi după moartea lui Didi Prodan

Cozmin Gușă, în lacrimi după moartea lui Didi Prodan

Cozmin Gușă a scris un text emoționat în care își exprima durerea din suflet după moartea fostului mare fotbalist Didi Prodan.

Politicianul Cozmin Gușă a scris un text plin de emoții triste după moartea fostului fostbalist, Didi Prodan.

"Frate Didi,

Azi dimineaţă, când am aflat despre tine, s-a nimerit să fiu singur pentru câteva ore, şi am putut plânge mocnit, gândindu-mă la tine.

Sunt sigur că te-au plâns la fel şi mulţii noştri prieteni comuni, oameni care te-au iubit, ţi-au preţuit prietenia, adevăraţi "fraţi de cruce", cum îţi plăcea ţie să ne apelezi. Ultima dată am plâns împreună, anul trecut, când am rămas fără Călinuţ Zanc, un prieten al nostru care-ţi semăna mult.

Şi atunci, la despărţire, m-ai rugat să nu uităm că de fiecare dată când ne vom revedea, să vorbim puţin şi despre Călinuţ pentru că , ziceai tu, "lacrimile nu ajung". Şi ne-am ţinut de cuvânt, l-am pomenit de fiecare dată, râzând sau melancolici. A venit acum vremea să vorbim noi despre tine, de fiecare dată când ne vom întâlni. Ştiu că fiecare dintre prietenii noştri are multe de spus despre tine, dar eu scriu partea mea, cam ce cred eu că vom gândi şi vorbi cu toţii despre tine:

"Te invidiam frăţeşte pentru soţia ta, pe care o îndrăgim mult, pentru felul în care îţi arăta iubirea, cum îţi purta de grijă, pentru felul în care îţi ierta boroboaţele.

Te apreciam cu toţii pentru modul în care ştiai să îţi protejezi copiii, să-i iubeşti şi să-i îndrumi.

Felul în care îţi evocai mereu părinţii şi le cinsteai memoria, ne-a inspirat şi ne-a impresionat.

Niciodată nu ai dat înapoi, mereu ai luat apărarea celor mai slabi, şi ţi-ai împărţit bunurile mereu cu prietenii.

Ţi-ai iubit ţara, ai apărat tricolorul pe teren ca nimeni altul, şi lăcrimai mereu când ascultai imnul.

Dintre noi, erai cel mai sincer şi bun la suflet.

Un bărbat puternic cu suflet de copil".

Acum, când pleci, trebuie să ştii că ai luat cu tine de la noi ceva din ce tot tu ne-ai dat prin prietenia ta: gânduri bune şi căldură în suflet!

Drum bun şi să fii iubit şi-n ceruri frate Didi, aşa cum ai fost şi-n lume!"