Beijingul reduce testarea PCR generalizată la scară mare, după o mobilizare istorică împotriva politicii "zero Covid".
China a anunţat miercuri, 7 decembrie, o relaxare generală a regulilor sanitare contra Covid-19, renunţând la abordarea strictă faţă de virus după manifestaţii istorice de mânie în toată ţara. Potrivit noilor recomandări prezentate de Comisia Naţională de Sănătate (NHC) - care are valoare de minister - "persoanele infectate asimptomatice şi cazurile uşoare care pot fi izolate la domiciliu, vor fi izolate astfel în general".
Este o schimbare radicală faţă de norma în vigoare de aproape trei ani, care cere ca orice caz pozitiv să fie dus într-un centru de carantină. Pe de altă parte, China "va reduce mai mult importanţa testelor la acid nucleic şi îi va reduce frecvenţa", în situaţia în care până acum cerea locuitorilor să se testeze de mai multe ori pe săptămână pentru a putea avea acces în orice loc public.
Se facilitează călătoriile între provincii
Altă noutate anunţată miercuri: de acum înainte va fi posibil să călătoreşti dintr-o provincie chineză în alta fără să fii nevoit să prezinţi un test PCR negativ făcut cu mai puţin de 48 de ore, iar la sosire nu va mai fi cerut niciun test.
Anunţul vine la câteva ore după publicarea oficială de noi cifre îngrijorătoare pentru a doua economie mondială: în noiembrie, exporturile şi importurile Chinei s-au prăbuşit sub efectul conjugat al politicii zero Covid şi al cererii slabe, notează lefigaro.fr
Această relaxare naţională a restricţiilor, care vine după relaxările anunţate în ultimele zile în mai multe oraşe şi provincii chineze, este decretată la zece zile după un val de manifestaţii. În circa zece oraşe din ţară, manifestanţii, majoritatea tineri, şi-au strigat saturaţia provocată de politica sanitară dură, unii cerând chiar plecarea preşedintelui Xi Jinping.
(Traducere Rador)