Un fabulos editorial al lui Kellie J. Miller pentru American Thinker.

Un profesor de-al meu de la Universitatea Princeton și-a întrebat odată studenții cum ar fi reacționat la legile injuste ale Naziștilor sau la legile Jim Crow din Sud.

În timp ce istoria ne spune că puțini au fost cei care s-au împotrivit acestor încălcări ale drepturilor omului, aproape toți studenții întrebați au afirmat că ei s-ar fi oferit voluntar să ascundă evrei în Germania nazistă sau s-ar fi alăturat celor care au mărșăluit pentru drepturi civile în Sud.

Aș băga mâna în foc că majoritatea acestor studenți s-ar fi crezut printre cei puțini care s-au împotrivit ca americanii de origine japoneză să fie trimiși în lagăre de concentrare în timpul celui de-Al II-lea Război Mondial.

Erau toți acești studenți exemple de gândire independentă și de curaj? Sigur că nu. Mai degrabă, ei exemplifică două realități umane: avem o uimitoare abilitate de a ne supraestima curajul și de a crede că am gândi independent în fața unei presiuni sociale intense.

Dacă marea majoritate ar fi în realitate atât de înțeleaptă și bravă, atât de independentă în gândire și plină de curaj, cum de au existat atât de multe violări ale drepturilor omului de-a lungul istoriei?

Realitatea este că majoritatea dintre noi nu suntem atât de liberi în gândire și curajoși: mai degrabă suntem influențați de gândirea de grup. Făcută faimoasă de către George Orwell în 1984, gândirea de grup este un fenomen psihologic care apare în interiorul unui grup în care dorința de armonie și de conformism duc la un rezultat decizional irațional și disfuncțional.

Dorința de coeziune produce o tendință de a fi de acord indiferent de preț, minimalizând conflictele și ducând la decizii luate fără o evaluare critică.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE