O mare parte a responsabilității pentru actuala pandemie revine regimului comunist din China. Într-o lume normală, acesta ar trebui să plătească.
Un editorial semnat de Marie Holzman (sinolog), Vincent Brossel (membru al comitetului Liu Xiaobo) și Alain Bouc (membru al grupului China al Ligii Drepturilor Omului) în Le Figaro.
Puțin câte puțin, încep să ne parvină din China informații independente despre bilanțul uman real al COVID-19. Este terifiant. Un site chinez, cunoscut pentru luciditatea analizelor sale economice și financiare vorbește despre 59.000 de morți doar în orașul Wuhan și despre 97.000 de morți în toată China.
Cetățenii din Wuhan au următir livrările de urne funerare înainte de Sărăbătoarea Morților, care are loc pe 5 aprilie. Din 23 martie, societățile funerare distribuie în medie 3500 de urne pe zi familiilor victimelor. Mult mai multe decât bilanțul oficial de 3400 de morți...
Aceste cifre încep să circule în presa asiatică.
Cine putea crede că o țară precum China, cu populația cea mai mare de pe planetă, a fost închisă pentru un virus care nu a provocat „decât” moartea a 3200 de persoane?
Numărul persoanelor infectate din China ar depăși un milion.
Totuși Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și comunitatea internațională acceptă politicos cifrele oficiale chineze care sunt preluate de întreaga presă.
A câștigat regimul chinez încă o dată, impunând o minciună de stat? O minciună cu repercusiuni dramatice, deoarece ea este parțial la originea reacției întârziate a țărilor europene la începutul crizei.
Președintele Xi Jinping are o colosală responsabilitate pentru pandemia care lovește lumea. El a preferat să-și apere interesele mai degrabă decât sănătatea a milioane de persoane.
Pe lângă minciună, regimul chinez încearcă să semene îndoieli în legătură cu originea virusului. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, a declarat că armata americană este cea care a adus virusul la Wuhan. Iar cu ceva timp înainte, unii oficiali chinezi au vorbit despre „virusul japonez”.
Această pandemie vine într-adevăr într-un moment important pentru Partidul Comunist Chinez (PCC). Xi Jinping a reînceput campaniile de propagandă și de represiune, fără precedent în ultimii 25 de ani, cu întemnițarea uigurilor și a vocilor disidente.
Dar el se confruntă și cu o criză multiplă, fie că este vorba de manifestațiile de la Hong Kong, de realegerea în Taiwan a unei președinte care rezistă presiunilor PCC sau încetinirea economiei.
Pandemia este pentru Xi Jinping și aparatul PCC o oportunitate de a relansa mecanismul de control și înăbușire a contestărilor. Descris de propagandă drept comandantul suprem victorios în „războiul popular” contra coronavirusului, Xi Jinping revine la politica de mână de forte după o criză care a aruncat China în îndoială.
Iar presei i s-a cerut să celebreze eroismul salvatorilor mai degrabă decât să plângă suferințele populației sau neglijențele administrației.
Construirea unui spital în zece zile a fost astfel o contralovitură mediatică eficientă pentru a camufla lipsurile sistemului de sănătate.
Este exact ce afirma Ren Zhiqiang, un antreprenor activ pe platforma socială Weibo. Ren Zhiqiang scria cu ceva timp în urmă:
„În absența unei prese care să servească interesele populației și care să publice fapte reale, viața oamenilor va fi devastată de virusul și boala acestui regim.”
El îndrăznise să îl califice pe Xi Jinping drept „clovn” pentru modul în care a gestionat criza coronavirusului. A dispărut din 12 martie, aflându-se cu siguranță în mâinile securității statului.
Asemenea lui, zeci de militanți pentru drepturile omului, ziariști și avocați au fost hărțuiți, arestați sau puși la izolare de la începutul pandemiei.
Juristul Chen Qiushi și un antreprenor, Fang Bin, au fost arestați pentru „vina” de a fi strâns informații la Wuhan.
La Canton, juristul Xu Zhiyong și partenera sa, au fost întemnițați pentru că au criticat gestionarea crizei.
Potrivit rețelei chineze Human Rights Defender, la sfârșitul lui ianuarie au avut loc aproape 300 de arestări pentru „răspândirea de zvonuri”.
De asemenea, articole, clipuri video și comentarii privind primele cazuri de bolnavi de COVID-19 au fost cenzurate. Un raport intern al guvernului chinez, publicat în presa din Hong Kong, confirmă intenția autorităților chineze de a ascunde adevărul cu prețul sănătății populației.
Primii medici din Wuhan care au tras semnalul de alarmă în decembrie au fost chemați la ordine și admonestați de superiori sau de oficialii municipalității.
Unele clinici au modificat rapoartele medicale ale primilor pacienți, eliminând orice menționare a pneumoniei virale.
Într-adevăr, organele de partid din Hubei se aflau în plină pregătire a unei ședințe parlamentare și Noul An chinezesc se apropia cu rapiditate. Interesele de partid înainte de orice...
În ciuda evidențelor, oficialii chinezi au negat până pe 20 ianuarie răspândirea virusului la oameni. Același raport demonstrează că autoritățile au fost conștiente de gravitatea situației, dar au refuzat transparența.
Abia pe 23 ianuarie, Wuhan a fost pus în carantină.
Neglijențele și refuzul autorităților de a recunoaște autorităților au dus la pierderea a mai mult de o lună pentru a acționa pentru stăvilirea răspândirii virusului dintr-o piață din Wuhan.
Mii de persoane erau deja contaminate. Responsabilul celulei care conduce lupta împotriva coronavirusului, Zhong Nanshan, a recunoscut că numărul de bolnavi ar fi putut fi redus masiv dacă autoritățile ar fi reacționat mai rapid.
Această criză confirmă că informațiile despre sănătate sunt controlate cu strictețe, iar China nu acceptă privirile străine când se află în situații de slăbiciune.
Vreo zece ziariști străini, mai ales de la New York Times și Washington Post, au fost împiedicați să-și exercite dreptul de a munci începând cu luna februarie, iar site-urile de internet ale presei străine sau platformele rpecum Twitter sunt blocate în China.
În 2003, cel care a tras semnalul de alarmă în legătură în legătură cu SARS, medicul militar Jiang Yanyong, informase cu curaj presa străină în timp ce autoritățile negau existența epidemiei.
Apoi a fost arestat pentru că a criticat partidul.
De data aceasta, oftalmologul Li Wenliang, cel care a tras semnalul în legătură cu COVID-19, a fost arestat de poliție înainte de a muri de virus.
Între 2003 și 2020, pare să se fi schimbat foarte puțin în modul de acțiune în China. Adevărul și viața cetățenilor vin întotdeauna după interesele partidului unic.
Obsesia PCC este astăzi de a scrie istoria crizei COVID-19 în maniera sa, așa cum o face de 70 de ani. Să amintim că masacrul din Piața Tienanmen din 1989 nu există în istoria oficială a Chinei.
Pe lângă rescrierea istoriei, regimul de la Beijing vrea astăzi să apară ca un sprijin pentru țările lovite de COVID-19. Din vinovat, vrea să devină salvator.
După propaganda ursuleților panda, asistăm la propaganda măștilor. Cu câteva transporturi mediatizate, și desigur utile pentru europeni, guvernul chinez încearcă să își facă uitată vinovăția.
China a trimis ca ajutoare un milion de măști – ceea ce Franța făcuse și ea, în sens invers, la începutul crizei – dar vinde aproape un miliard de măști în Franța, care duce o lipsă gravă a acestor articole.
Politicieni de dreapta și de stânga din Franța se grăbesc să mulțumească Chinei pentru ajutorul ei. Ai impresia că visezi...
Xi Jinping mai vrea să încredințele populația sa și Occidentul că doar un regim nedemocratic poate gstiona acest tip de criză. Izolarea absolută a populației și răspunsul sanitar masiv par să fi oprit răspândirea COVID-19.
Însă țări democratice, precum Coreea de Sud și Taiwan, au reușit mult mai bine decât China, folosind transparența și mobilizarea serviciilor publice și a cetățenilor.
Adevărata diferență între țări a fosr rapiditatea de decizie în această pandemie. Italia și alte țări europene au întârziat și acum plătesc scump.
Un alt element foarte educativ privind originile chineze ale acestei crize: rolul presupus al pangolinului în transmiterea la om. De la sfârșitul anilor 1990, China a adoptat legi și reglementări privind protecția speciilor de animale sălbatice aflate în pericol de dispariție, mai ales a pangolinului.
După criza SARS, China și-a înăsprit instrumentele legale împotriva contrabandei cu animale.
În realitate, autoritățile nu au mobilizat mijloacele necesare pentru a opri cererea și deci traficul. Potrivit mai multor ONG-uri, circa un milion de pangolini au fost capturați în ultimii zece ani în pădurile din Asia și Africa pentru a satisface cererile din China.
Solzii de pangolin fac parte din farmacopeea tradițională.
Există o logică „cu două măsuri” care dăinuiește în China comunistă. Poliția și tribunalele sunt nemiloase față de disidenți, în timp ce consumatorii de animale pe cale de dispariție sunt rareori aduși în fața justiției. Cu consecințele pe care le cunoaștem.
Această pandemie are deja costuri astronomice pentru societățile și economiile noastre. Guvernul francez și toate țările afectate vor avea curajul să ceară socoteală regimului de la Beijing, pentru a acoperi o parte a acestor costuri?
Și vor îndrăzni ele să ceară regimului comunist să restabilească adevărul privind bilanțul uman și de a înceta actuala represiune?
Noi sperăm, dar experiența noastră în materie de relații între Europa și China ne face să credem că nimic nu se va întâmpla.
Așa că societatea civilă este cea care va trebui să ceară socoteală guvernului francez (pentru indulgența sa vinovată) și să-i susțină mai puternic pe cei care se luptă în China pentru mai multă transparență și democrație.