Lovită în plin, ca și Italia, Spania sau Franța, Germania înregistra (până la data scrierii acestor rânduri) patruzeci și două de decese cauzate de coronavirus și asta în ciuda numărului mare de cazuri. Explicația oferită de Lothar Wieler, președintele Institutului Robert Koch, citat de Financial Times, este simplă: „Putem efectua 160.000 de teste pe săptămână, iar capacitatea poate fi suplimentată”.

Cu alte cuvinte, descoperirea din timp a afecțiunii, implicit prevenția, îi ajută pe nemți să lupte eficient cu pandemia. Pe de altă parte, profesorul Hans-Georg Kräusslich, șeful Secției de Virologie a Spitalului Universitar din Heidelberg, e prevăzător (citat tot de Financial Times): „În Germania, suntem încă într-o etapă preliminară a epidemiei. Cei mai mulți pacienți s-au îmbolnăvit în ultimele două săptămâni, așadar vom avea cazuri mai severe în viitor și o modificare a ratei mortalității”.

Rugămintea pâinii

Cu o populație de 150.000 de locuitori – al cincilea oraș ca mărime al landului Baden-Württemberg – Heidelberg nu este tulburat, cel puțin deocamdată, de vești năprasnice.

 

Starea de veghe, dublată de grijile pentru părinții, frații și surorile din România, este disecată și reasamblată de Daniel Adam în cuvinte simple: „Ești la Ploiești sau la București? Dacă ai trecut pe la maică-ta, ia-le, te rog, și alor mei o pâine! Doar dacă ieși”.

Suntem – să fie deja trei decenii? – prieteni de-o viață, am copilărit, am bătut mingea pe maidanele urbei lui Nichita și-am deschis aceleași cărți și idei atâta vreme încât mi-e ușor să ghicesc în tonul lui Dan, zis și Danezu’, îngrijorarea.

Alte țări, aceleași restricții

„E cam haos, mă, în România! Cum să faci grătare la iarbă verde când moartea bântuie peste tot?” Știu că are dreptate, poate tocmai de aceea și parez rapid: „Dar în Germania cum e, mă? Cum o duceți în Heidelberg?”
Danezu’ își adună gândurile într-un oftat, apoi, adică în nici două secunde, începe să turuie, ca în vremurile bune: „Sunt restricții ca și la voi. În șase dintre landuri, Bayern, Baden- Württemberg – unde stăm noi -, Rheinland-Pfalz, Niedersachen, Hessen și Haburg, au fost impuse reguli încă de vineri, 20 martie. Acum au fost generalizate la nivelul întregii Germanii. Așteptăm din clipă în clipă un comunicat care mai mult ca sigur va fi urmat de înăsprirea restricțiilor”.

25.000 de euro amendă!

Ce implică aceste restricții în burgul cuibărit în lunca Neckarului? „N-ai voie să ieși pe stradă fără un motiv întemeiat. Asta înseamnă ori că mergi la serviciu, ori că te duci la cumpărături, ori la medic. N-avem permisiunea să ieșim în grupuri mai mari de trei persoane cu excepția familiilor al cărei număr de membri depășește această cifră”.

Și? S-a conformat total recomandărilor? „Mă, ești nebun? Păi, crezi că nemții glumesc? Dacă încalci regulile, te ard imediat la buzunar. Amenzile urcă până la 25.000 de euro! Poți face și pușcărie. Și aici nu merge cu uite amenda, nu e amenda! Îți trag banii direct din cont, ți-l golesc”.

Banii circulă prin serviciul SEPA

Nedumerit, îi cer amănunte: „Ori de câte ori ești legitimat de autorități, de exemplu când primești o banală amendă de circulație, într-unul dintre chenare ești obligat să completezi datele legate de contul personal. Apoi, nu te mai bate nimeni la cap cu contravenția. Au ei grijă să-ți scoată banii din cont. Nu stă nimeni la discuții și pălăvrăgeli”.

Mi se pare uluitor. Danezu’ râde, parcă de undeva mai de sus: „Păi, mă, aici nici utilitățile, nici școala, nici măcar antrenamentele la fotbal ale lui Filip nu le mai plătim cash. De fapt, ne dăm acordul la semnarea unui contract, apoi fiecare prestator de servicii își extrage banii din contul pe care i-l punem la dispoziție. Serviciul se numește SEPA, adică Single Euro Payments Area. Clienții pot efectua și primi plăți numerar în euro în interiorul spațiului european”.

„Ia, uite, mă, cum au eliminat ăștia șpaga și mica înțelegere. În plus, știu stăpânii și câte înghețate halești pe zi”, îmi spun în gând, preocupat să nu-i dau aripi românului zburătăcit peste landuri.

Cimentul care unește oameni și destine

Dar să lăsăm deoparte pușculițele… Cum își omoară timpul familia Adam în orașul cu cea mai veche universitate (1386) din Germania, celebru și pentru fabricile de ciment (bine că veni vorba, Heidelberg Cement a deschis și-n România vreo patru – de unde apropierea noastră de ei și sloganul „Un ciment bun unește oameni și destine”)?

„Nu mai ieșim din casă aproape deloc. Eu îmi fac de lucru în grădină, învăț limba germană și citesc. Iulia lucrează de acasă de ceva vreme. De luni toată lumea intră în concediu pentru zece zile. Școala s-a întrerupt încă de marți, 17 martie. Filip e în clasa a IV-a și are plan săptămânal de lecții la matematică, limba germană și științele naturii. A întrerupt pregătirea la fotbal”.

Drojdie și hârtie igienică

Nu sunt stresați de panica animalică generată de febra cumpărăturilor? Și-au făcut rezerve de hârtie igienică și drojdie? În România tragi cu tunul după un pachețel cu țaic. Danezu’ mustăcește din nou: „Am fost sâmbătă dimineață la un supermarket. Lume puțină, civilizată, se păstra distanța regulamentară. Duminica este închis peste tot”.
Legătura cu Germania, via familia Adam, se încheie pe WhatsApp, cu promisiunea că-mi va trimite fotografii și filmulețe de la plimbarea pe care au plănuit s-o facă astăzi prin cartier: „Sănătate și noroc!”

Să fie!

Fotografii: Daniel Adam

Te-ar putea interesa și: