Polițiștii locali ar putea fi recompensați cu câte 2.000 de lei pe lună în perioada în care este activate starea de alertă, în actualul context epidemiologic provocat de COVID-19.
Pe masa de lucru a senatorilor se află un proiect de lege care stabilește ca polițiștii locali și ceilalți funcționari care lucrează în cadrul Poliției Locale să fie recompensați cu sume consistente de bani în perioadele în care sunt activate starea de urgență ori starea de alertă, în contextul pandemiei de COVID-19.
Inițiativa legislativă a fost înregistrată la Senat și prevede un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei pe lună pentru polițiștii locali.
„Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.000 lei, pe lună, pentru funcționarii publici cu funcție specifică de polițist local din cadrul Poliției Locale și a 1.000 lei, pe lună, pentru funcționarii publici cu funcții generale și personal contractual din cadrul Politiei Locale, pe perioada stării de urgență și a stării de alertă”, se arată în proiectul de lege aflat în dezbatere la Senat.
Potrivit inițiativei legislative, sumele necesare acoperirii acestor stimulente de risc vor fi alocate din fondul de salarii al instituției Poliția Locală, prin transferuri de la bugetul de stat.
Banii vor fi alocați „din fondul de salarii al unității angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri între unități ale administrației publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinație, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene”, prevede propunerea de lege.
Parlamentul a propus ca mai multe categorii de personal implicat în lupta împotriva noului coronavirus primesc sporuri bănești, la salarii. Astfel, pe lângă cadrele medicale, de-a lungul acestui an, s-a propus ca profesorii și învățătorii să primească stimulente de risc în actualul context epidemiologic, dar și polițiștii.
Pentru aceștia din urmă, un senator PSD de Gorj, Cîrciumaru, l-a interpelat pe ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, solicitându-i să le acorde un spor de 5 lei pe zi, la norma de hrană, drept compensație pentru activitatea pe care o desfășoară în stradă, în timpul pandemiei de coronavirus.