Costumul purtat de Downey Jr. în primul film al francizei Iron Man, a fost FURAT. Suma colosală la care e evaluată armura

Un caz de furt cu totul ieşit din comun le dă bătăi de cap poliţiştilor din Los Angeles. Costumul în care a fost echipat actorul Robert Downey Jr. în primul film al francizei de succes care îl are în prim plan pe Iron Man a dispărut dintr-un deposit din Los Angeles în care era păstrat de producătorii filmului. Estimat la o valoare de 325.000 de dolari, costumul Omului de oţel este în continuare căutat de oamenii legii, autorităţile neavând în momentul de faţă nici un indiciu cu privire la cirsumstanţele în care a dispărut şi nici la motivele care au stat la baza furtului inedit.

Costumul Omului de oţel, purtat de actorul american Robert Downey Jr. în primul film al francizei de succes, care îl are ca protagonist pe Iron Man, a dispărut din depozitul în care era stocat, a anunţat poliţia din Los Angeles, transmite AFP.

Lansat pe marile cearne în 2008, filmul a avut un succes uriaş, Iron Man devenind repede unul dintre cele mai îndrăgite personaje din filmografia de gen. Marţi, poliţia din LA a fost contactată în legătură cu dispariţia echipamentului de către proprietarii depozitului din Pacoima, o suburbie a oraşului Los Angeles, în care era ţinut costumul respectiv.

Denunţătorii furtului şi-au exprimat convingerea că armura purtată de personajul Tony Stark, miliardarul care se transformă într-un justiţiar echipat din cap până în picioare în oţel, a fost subtilizată în perioada februarie - 25 aprilie. Deşi sunt concentraţi asupra circumstanţelor în care s-a produs furtul, pe care-l consideră prioritate, poliţiştii nu au nici un fir de natură să-I ducă în direcţia identificării autorului neobisnuitului furt.

Costumul este evaluat la 325.000 de dolari.

Primul film "Iron Man", adaptat după benzile desenate marca Marvel, a generat încasări de 585 de milioane de dolari la nivel mondial, iar saga cu supereroi "Avengers", în care Tony Stark este unul dintre personajele principale, a obţinut miliarde de dolari în box office-ul global.