Dacă achitaţi doar suma minimă impusă de bancă şi continuaţi să cheltuiţi banii disponibili, în 5 ani, costul total poate depăşi creditul iniţial.
Posesorii de carduri de credit care rambursează lunar numai suma minimă solicitată de bancă reuşesc să returneze împrumutul după ani buni de plată, scrie „Capital”. Asta, în condiţiile în care nu mai cheltuiesc şi suma disponibilă pe card după ce fac o serie de plăţi lunare.
În cazul cardului de credit de la OTP, care are o dobândă nominală de 22%, clienţii cu o linie de credit de 6.000 de lei care îl utilizează în acest fel timp de cinci ani suportă costuri totale aferente dobânzii de circa 2.000 de lei.
La cardul de credit emis de Citibank, care aplică o dobândă nominală de 28%, plata acesteia ajunge în acest scenariu la aproximativ 3.800 de lei. La OTP, suma minimă pe care trebuie să o ramburseze clientul este de 5%, la care se adaugă taxele şi comisioanele datorate băncii. Astfel, în cinci ani, clientul va plăti circa 5.700 de lei.
La cardul Citi, suma minimă care trebuie rambursată în fiecare lună este de 2%, iar plăţile făcute de client în acest scenariu însumează aproximativ 4.000 de lei, valoare care include şi comisioanele percepute de bancă.
Cheltuieli mai mari
În situaţia în care clientul cheltuieşte imediat după ce a plătit „rata” la card soldul disponibil utilizând cardul la co mercianţi, costurile aferente dobânzii suportate în cei cinci ani sunt mai mari: 6.400 de lei, în cazul cardului OTP, respectiv 8.600 de lei în cazul cardului Citibank.
Pentru plăţile efectuate la comercianţi, posesorii de carduri de credit beneficiază de perioade de graţie, în care banca nu percepe dobânda. În această situaţie, sumele lunare rambursate de clientul OTP însumează 18.000 de lei, dar o mare parte din această sumă este cheltuită de-a lungul timpului, iar valoare a creditului se menţine la 6.000 de lei. Toate cal culele au fost făcute utilizând dobânzile actuale şi comisioane practicate de bănci.
Cele mai bune oferte de pe piaţă
EVOLUŢIE
Scade numărul de clienţi
Numărul cardurilor de credit active era de 2,24 milioane la sfârşitul anului trecut, în scădere cu 17% comparativ cu un aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit datelor raportate de instituţiile de finanţare către Banca Naţională a României (BNR), scrie revista „Capital”.
Anul trecut, a scăzut uşor şi numărul de tranzacţii efectuate cu cardurile de credit, ajungând la 2,86 milioane de operaţiuni. Mult mai important, sumele cheltuite de clienţii băncilor autohtone prin utilizarea cardurilor de credit s-au redus: de la 2,77 miliarde de lei, în 2008, au ajuns la 2,37 miliarde de lei în 2009.
În prezent, dobânzile nominale la cardurile de credit diferă de la bancă la bancă şi sunt cuprinse între 15% şi 28%. Spre exemplu, BRD practică o dobândă nominală de 15%, în timp ce Raiffeisen, Credit Europe, Citibank şi Millenium 28%.
Conform calculului prezentat mai sus, cu cât suma minimă plătită este mai mică, iar dobânda percepută este mai mare, cu atât suma datorată băncii se menţine la un nivel ridicat pe o perioadă mai lungă de timp.