Adevărul despre moartea lui Costel Corduneanu. Ce l-a „terminat”, de fapt

Adevărul despre moartea lui Costel Corduneanu. Ce l-a „terminat”, de fapt Sursa foto Arhiva EVZ

Costel Corduneanu a fost luptător și a evoluat la categoriile 48 și 52 de kilograme. După ce a renunțat la sportul de performanță, fostul interlop s-a angajat în Poliție, unde a avut gradul de plutonier. În 1991, el ar fi comis o tâlhărie și a fost dat afară. Apoi, a ajuns unul dintre liderii importanți ai lumii interlope din Iași și s-a împrietenit cu Nuțu Cămătaru.

Costel Corduneanu, depresie și probleme cu inima

Apropiații acestuia au povestit că fostul interlop se simțea rău din cauza efortului depus ca sportiv de înaltă performanță, care îi mărise inima. Corduneanu ar fi suferit și de depresie în urma divorțului de prima sa soție, Alina.

costel corduneanu

Sursa foto Arhiva EVZ

Chiar dacă avea probleme de sănătate, el a continuat să conduncă lumea interlopă. Fondurile de care dispunea fostul luptător proveneau din traficul cu țigări de contrabandă. Acesta ar fi intrat în contact cu unii membri ai mafiei ruse din Republica Moldova, care i-ar fi propus să accepte titlul de hoț în lege, adică membru cu drepturi depline și să devină reprezentatul în România al temutei organizații transfrontaliere.

Supărările și-au spus cuvântul

În ultimii ani, problemele cu inima s-au agravat din cauza nopților pierdute în cluburi și restaurante. Sângele lui s-a îngroșat, iar medicii au fost nevoiți să-i pună șase stenturi la inimă. Starea sa de sănătate s-a înrăutățit și din cauza fraților săi, cu care se certa des, dar și a afacerilor care mergeau din ce în ce mai rău.

Ne puteți urmări și pe Google News
costel corduneanu.

Sursa foto Youtube

Avea nevoie de transplant de inimă

Costel Cordeanu a ajuns să fie internat la Institutul Inimii de la Târgu Mureș pentru a își face transplant de inimă. Medicii i-au găsit o inimă, dar s-a dovedit a fi incompatibilă. Fostul interlop a știut că va muri și a preferat să își petreacă ultimele zile cu apropiații și familia.

Cu o hemoragie internă și o greutate ajunsă la doar 35 de kilograme, Corduneanu a intrat în comă, iar luni dimineață au murit. Medicii au încercat să-l salveze, dar organismul său cedase, potrivit Gândul.