Celebrul Costel Busuioc a venit sâmbătă seară la Teatrul Arenal, din capitala Spaniei, să salute înainte de spectacol trupa Teatrului de Comedie şi, în special, pe actorii George Mihăiţă şi pe Horaţiu Mălăele, care jucau în „Revizorul“, după Gogol, în cadrul Săptămânii de teatru românesc la Madrid.

Nu a rămas la spectacol, motivând o întâlnire cu dirijorul cu care înregistrează primul disc pentru Sony BMG. Acesta trebuie să fie gata pe 27 aprilie, aşa că nu ştie nici dacă se va putea întoarce acasă de Paşte. Supranumit „Pavarotti din Banat“, Costel nu mai face acum altceva decât muzică. E conştient însă că anii de studii pierduţi nu mai pot fi recuperaţi şi că nu-l va egala niciodată, ca performanţă, pe vreunul dintre cei trei tenori, Pavarotti, Domingo sau Carreras.

Fostul zidar, ajuns vedetă peste noapte în urma câştigării concursului de televiziune „Hijos de Babel“, povesteşte că n-a fost decât o singură dată la Opera din Madrid, pentru că cel mai ieftin bilet costă 100 de euro, iar el e nevoit încă să „ţină la bani“. Costel, care locuieşte de doi ani în Spania, mărturiseşte într-un interviu acordat exclusiv EVZ că-i e dor „de iarba verde de acasă“ şi de mâncărurile de la noi, care nu se găsesc la madrileni.

EVZ: Ai mai fost vreodată la Teatro del Arenal din Madrid, unde se desfăşoară acum Săptămâna teatrului românesc? Costel Busuioc: N-am mai fost niciodată aici. Am fost numai la Teatro Real (n.r. – Opera din Madrid). Pe George Mihăiţă şi pe domnul Mălăele îi ştiam din ţară. Nu puteam să nu vin să-i salut. Şi pe Domnul Arşinel îl ştiu, de la televizor. Aş fi vrut să-i văd duminică seară şi pe Arşinel, şi pe Stela Popescu în carne şi oase. Am confirmat iniţial că ajung şi la spectacolul lor de revistă, care a fost reprezentat în Alcorcon, un orăşel-satelit din jurul Madridului, unde locuiesc mulţi români. I-am păstrat aproape de suflet. Aş fi vrut să-i văd. Însă trebuie să ajung la Barcelona, şi de acolo vin direct spre Bucureşti.

Iubeşti cu adevărat teatrul sau ai venit numai să te întâlneşti cu actorii români?
De copil îmi place teatrul. Am şi făcut parte dintr-un teatru de amatori din Timişoara timp de câţiva ani, din 1999 până în 2006. Aici, nu prea apuc să vin, un bilet la un spectacol bun e cel mai ieftin 70 de euro.

Aici, la Teatrul Arenal, toţi s-au năpustit spre tine să le dai autografe şi să te pozezi cu ei. Te-ai obişnuit deja să fii în centrul atenţiei?
Eu vin dintr-un mediu mult diferit de ăsta al artiştilor. Totuşi, am cântat în corul bisericii ani întregi, şi lumea de la biserică mă iubea la fel de mult, eram şi acolo foarte popular. Din punctul ăsta de vedere, al popularităţii, nu e o aşa de mare schimbare. Numai cu presa s-a schimbat povestea. Acum presa îmi dă o atenţie cu totul deosebită, şi asta e nou pentru mine. Cu lumina reflectoarelor şi cu camerele de luat vederi, la fel, m-am obişnuit. În perioada concursului, am stat două luni închis, iar în fiecare cameră erau câte şase camere de luat vederi aţintite asupra mea… N-aveam cum să nu mă obişnuiesc, deci nu e o schimbare aşa de mare în viaţa mea. Mi se pare că se exagerează totuşi cu interesul pentru mine. Eu rămân un om modest.

Repetă 18 ore pe zi


Cum e să înregistrezi într-un studio, cu o orchestră mare?
Păi, e fantastic. Cânt cu o orchestră din Bratislava, din Slovacia, acompaniat de nu mai puţin de 87 de instrumente. Lucrăm pentru discul comandat de Sony care va fi lansat în mai, aici, la Madrid.

Ai deja programate concerte?
Voi cânta şi pentru marele public, pe scenă, live, dar încă n-am voie să spun când se va întâmpla asta. Se va organiza un turneu în România. Cei de la Sony sunt destul de restrictivi, nu prea am voie să dau informaţii şi, teoretic, n-am voie să accept interviuri fără acordul lor. Dar, acum, deh, suntem între români. Voi cânta şi în Spania.

Cum îţi începi o zi obişnuită? Mai faci acum altceva în afară de muzică?
Nulucrez niciunde acum. Mă ocup numai cu muzica. Iau ore de canto, cânt solfegii şi exersez mereu. Sunt finanţat şi de aici, şi din România, nu de Ministerul Culturii, ci de cineva privat, dar n-am voie să-i dau numele, pentru că încă nu mi-a dat banii. Cei care mă finanţează se pare că sunt mulţumiţi de cum evoluez. Dar eu vreau să fiu eu mulţumit.

Câte ore studiezi pe zi?
Mă trezesc la şapte de dimineaţa şi lucrez până la două noaptea, depinde de cât de mult rezist. Nu mi-am adus familia aici, ai mei au rămas în România. E destul de greu, dar, pe de altă parte, sunt conştient că trebuie să mă ocup exclusiv de muzică. Nu pentru că nu mi-aş permite să-i aduc, dar e mai bine aşa, să pot sta singur şi să-mi văd serios de treabă. După disc, voi lua totuşi hotărârea dacă-i aduc sau nu aici.

Ce-ţi place cel mai mult în Spania?
Mie cel mai mult în Spania îmi place Opera. Nu merg însă la Operă pentru că e costisitor. Cel mai ieftin bilet este de la 100 de euro, pentru un loc, undeva sus. E foarte scump, am fost o singură dată la Operă în doi ani de când sunt în Spania. Sincer, nu-mi pot permite să merg la Operă atât cât mi-aş dori. Ţin de bani, că nu se ştie.

Cum îţi întreţii vocea? Ce mănânci? Ce feluri preferate ai?
Mănânc tot aşa ca şi înainte. Nu mănânc nuci ca să nu mă îngraş. Cel mai tare, din felurile spaniole, îmi place peştele. Şi mai au o supă minunată, se cheamă „supa castellana“, făcută cu pâine şi cu usturoi, dar nici cu asta nu mă răsfăţ prea des că mă tem să nu mă îngraş. Dar mâncăruri ca la noi nu-s aci. Acasă, mănânc cu poftă ciorbă de burtă, ciorbă de văcuţă. Dintre fripturi, îmi place porcul. Mănânc şi multe fructe. Îmi gătesc de obicei singur, la mine în apartament. Mă descurc singur cu toate.

Ce-ţi lipseşte cel mai mult de acasă?
Mi-e dor de pădurea din România, noi avem izvoare. La noi acasă este iarbă. Aici nu prea este verdeaţă. Deşi eu nu prea-s umblat, ştiu că, din toată Spania, numai în Asturia mai găseşti ceva verdeaţă. În România este apă, este iama…

UN LUPTĂTOR

Drumul spre glorie

Costel Busuioc s-a născut în urmă cu 33 de ani, în satul Goruni, din judeţul Iaşi. A absolvit opt clase primare, iar la 14 ani a plecat de acasă pentru a-şi câştiga existenţa. A ajuns în Timiş şi a lucrat la diverse familii, ca băiat bun la toate: avea grijă de animale, făcea curat în curţile oamenilor. Ulterior, a spălat vagoane în Gara de Nord din Timişoara şi a lucrat ca maseur la un azil. S-a căsătorit cu Dana şi au împreună patru copii: Tabita (8 ani), Daniel (7 ani), Sara (4 ani) şi Rebecca (2 ani).

Pentru a asigura o existenţă decentă familie sale, în urmă cu doi ani, Costel a plecat să lucreze ca zidar, în Spania. Familia lui locuieşte încă în Ghilad, judeţul Timiş. Încurajat de colegii de muncă, s-a înscris la preselecţia pentru „Hijos de Babel“ (un concurs pentru imigranţi, organizat de televiziunea publică spaniolă), la care au participat peste 4.000 de candidaţi. A fost selectat printre finalişti, iar vocea sa extraordinară i-a adus imediat laudele şi voturile publicului iberic.

„CÅNT CU PASIUNE“

Primul album va conţine arii şi muzică uşoară

Vei veni şi de Paşte acasă?
Pe 27 aprilie discul trebuie să fie gata. Numai dacă termin discul o să vin şi de Paşte, dar nu se ştie… Să înveţi muzică aşa grea, într-un pic de timp, nu e deloc uşor.

Ce arii înregistrezi pentru acest disc?
Voi cânta din „Tosca“ lui Puccini, pe disc vor fi doar două arii de operă. O să mai fie „Macchinetta“ şi „Santa Lucia“, cântecul tradiţional napolitan. Va fi mai multă muzică uşoară lirică, deci combin cele două genuri. Cânt cu multă pasiune şi cu sentiment pentru acest disc. E extraordinar, e o mare provocare, mai ales că niciodată nu am cântat cu o orchestră cu 87 de instrumente. În seara asta mă întâlnesc cu dirijorul orchestrei.

Locuieşti singur? Nu-i deranjezi pe cei din jur cu cântatul?
Locuiesc cu chirie, singur, pentru că într-adevăr fac gălăgie. Clădirea unde stau acum e în construcţie, eu sunt singur la etaj, iar jos e un magazin. Partea bună e că în stânga şi în dreapta nu stă nimeni. În magazin sunt cumpărători şi oricum e gălăgie. Aşa că fac în voie vocalize, îmi formez respiraţia, cânt solfegii, arii, învăţ melodii noi. Pot să tun şi să fulger, nu mă aude nimeni acasă şi am nevoie de izolarea asta.

Ce mesaj de susţinere te-a atins cel mai mult?
„Costel, nu ne interesează cum ai cântat, dar ne bucurăm din inimă, ne-ai făcut mândri să ne simţim români“, am primit vorbele astea pe un e-mail. Era semnat de un grup de români din Spania, habar nu am de unde au găsit adresa mea de email. M-a ajutat mesajul ăsta, pentru că numai un cântăreţ ştie ce groaznic se simte când greşeşte pe scenă. Mie, de emoţie, n-a putut să-mi iasă ce-am vrut, ştiam că am greşit şi eram cu moralul la pământ. De aceea a contat foarte mult să găsesc acel mesaj pe internet. Îi datorez totul lui Dumnezeu. El mi-a dat vocea, el mi-a dat şansa asta extraordinară. Copiii, soţia au suferit cel mai mare şoc emoţional în urma succesului meu. Eu eram convins în noaptea Galei că voi pierde, pentru că m-am încurcat şi am cântat fals din „Traviatta“, eram prea emoţionat.

„Nu am cum să-l depăşesc
pe Pavarotti“

Dintre cei trei mari tenori, cine a rămas modelul tău? Îţi propui să-i depăşeşti?
Mie îmi plăcea vocea lui Pavarotti, dar la Domingo apreciez mult tehnica vocală, şi la fel tehnica lui Jose Carreras. Dar vocea dumnezeiască pentru mine rămâne a lui Pavarotti. De depăşit, nu pot să-i depăşesc pe vreunul. Nu am cum să-l depăşesc pe Pavarotti. Ei au avut ani şi ani de muncă în spate. Am de recuperat enorm. Nu ştiu, de fapt, dacă se mai poate vorbi de recuperare, pentru că anii pe care i-am pierdut, în muzică, nu mai pot să-i mai recuperez niciodată. Am deja 33 de ani. Dar pot să învăţ să cânt lejer, să mă simt bine pe scenă. Tehnica vocală şi teoria se recuperează însă cel mai greu.

Ce gen de muzică spaniolă îţi merge mai la suflet?
Îmi place sarsuella ca muzică, îmi place şi flamenco, îmi place „paso doble“/varianta „two steps“ spaniolă. Sarsuella e ca şi cum ar fi opereta la noi, e foarte frumoasă. Am în plan să cânt şi sarsuella în viitor.

Ai vrea să te întorci acasă?
Cu Sony sunt obligat să fac trei discuri. Nu ştiu când o să vin acasă. Dumnezeu ştie. Sunt de doi ani în Spania.


LA MADRID. George Mihăiţă şi Horaţiu Mălăele, alături de Costel Busuioc