Coșmarul total pentru o mare vedetă! A ajuns, de urgență, pe mâna medicilor. "Mi-au făcut o perfuzie!"
- Emma Cristescu
- 15 aprilie 2022, 22:34
Georgiana Lobonț a mărturisit că trece prin clipe de coșmar din cauza problemelor de sănătate. Artista a ajuns de urgență la spital, iar medicii s-au chinuit să o pună pe picioare. Cu toate astea, interpreta este speriată.
Georgiana Lobonț este una dintre cele mai îndrăgite artiste din țară, iar fanii o urmăresc cu plăcere pe rețelele de socializare. Interpreta îi ține pe internauți la curent cu detalii din viața sa. Aceasta a fost nevoită să le povestească și un episod mai puțin plăcut. Problemele de sănătate și-au spus cuvântul și a ajuns pe mâna medicilor chiar înainte de sărbătorile de primăvară.
În urmă cu câteva zile, vedeta s-a confruntat cu dureri abdominale, stări de greață și dureri de cap. Aceasta a apelat la medicamente, dar probleme sale nu au trecut și a fost nevoită să meargă la doctor.
Georgiana Lobonț trebuia să apară la un concert ieri, dar a ajuns de urgență la spital. Specialiștii au pus-o pe perfuzii și i-au transmis că a făcut o enterocolită severă. Artista a declarat că nu a fost internată, dar că ține cont de sfaturile medicilor cu strictețe.
Vedeta a luat în calcul recomandările doctorilor, dar nu a mai putut amâna concertul din această seară. Solista își va încântă publicul cu un spectacol pe măsură.
"Mă simt mai bine. Ieri am făcut o eneterocoloită și am fst de urgenț la spital. M-am simțit foarte rău, ama avut dureri de cap, de stomac, greață (...) Ieri dimineață m-am dus la spital și medicii mi-au zis că am făcut o enterocoloită. Am mâncat ceva stricat, nu stiu, de obicei sunt atentă, dar se mai intamplă. În dimineața asta m-am trezit mai ok, am primit și tratament medicamentos. (...) Îmi pare raău că nu am putut onora un concert ieri unde mă așteptau oameni mulți și frumoși, dar așa a fost să fie. Recuperez în seara asta!", le-a povestit Georgiana Lobonț fanilor.
Un alt moment critic pentru Georgiana Lobonț
În urmă cu doi ani, Georgiana Lobonț a fost nevoită să apeleze la cei mai buni medici. Aceasta a crezut că își va pierde vocea și a cerut ajutorul doctorului lui Michael Jackson.
„Acum doi ani m-am confruntat cu niște probleme care puteau să îmi schimbe total viața. După mai multe consultații și mergând la mai mulți medici, am descoperit faptul că aveam pe coarda vocală stângă un polip. Treaba asta mi-a descoperit-o un medic extraordinar din Paris. El e medicul care mi-a salvat cariera, mi-a salvat viața, mi-a salvat psihicul”, a mărturisit Georgiana Lobonț, în cadrul emisiunii Star News.