Coșmar trăit de Serena Williams la turneul de la Wimbledon. S-a accidentat grav și a abandonat plângând

Serena Williams s-a accidentat, marți, în primul tur de la Wimbledon, și a fost nevoită să abandoneze competiția pe care a câștigat-o de șapte ori.

Dezastru trăit de Serena Williams (39 de ani, locul 8 în WTA), marți, în cadrul turneului de Mare Șlem de la Wimbledon. Jucătoarea de tenis din Statele Unite ale Americii (SUA) s-a accidentat și a părăsit arena în lacrimi. Ea a întâlnit-o pe bielorusa Aliaksandra Sasnovich (27 de ani, locul 100  în clasamentul mondial).

Serena Williams s-a accidentat la genunchi, a strigat de durere, a vrut să continue partida, dar nu a mai putut și a abandonat

La scorul de 3-3 la gameuri, Serena Williams a acuzat o accidentare la genunchi. Ea a scos un țipăt de durere, apoi a căzut pe iarbă. În ciuda durerilor, a vrut să continue partida. În gameul următor a căzut din nou la pământ, strivită de dureri. În acele condiții, a fost nevoită să abandoneze. Spectatorii s-au ridicat în picioare și i-au scandat numele Serenei Williams. Până acum, jucătoarea de tenis a câștigat 23 de turnee de Grand Slam.

La Wimbledon, americanca s-a impus de șapte ori până acum. Recordul all-time în tenisul feminin, de trofee câștigate la turneele de Mare Șlem îi aparține australiencei Margaret Court, 78 de ani, (24).

Ce spunea despre o eventuală retragere

„Sincer, nu m-am gândit niciodată că voi juca la vârsta mea. Adică parcă nu împlinesc 39 de ani. Nu ştiu când se va termina asta pentru mine. O iau ca pe o distracţie. Dacă voi simţi că s-a terminat, atunci s-a terminat”, spunea Serena Williams, anul trecut, despre retragerea din circuit.

„Am senzația că se motivează mai mult când joacă împotriva mea. La finala de la Wimbledon am simțit-o emoționată, probabil și pentru că era aproape de record. Cu siguranță, emoțional îi este un pic greu pentru că este atât de aproape să facă o performanță tare greu de întâlnit. Cred că are problemuțe la partea mentală, pentru că este capabilă să câștige orice meci”, spunea Simona Halep, în primăvara acestui an, despre Serena Williams.