Corpul copilului dispărut în luna ianuarie dintr-un sat din Arad a fost găsit
- Cristi Dorombach
- 5 aprilie 2021, 14:57
Un cadavru ce pare a fi al unui copil a fost găsit, sâmbătă, pe un câmp aflat la aproximativ 12 kilometri de locul în care a dispărut, în luna ianuarie, Sebastian Corbei, în vârstă de 7 ani, din localitatea arădeană Vânători, copil căutat atunci timp de o lună de autorităţi.
Copilul a dispărut în luna ianuarie, a fost căutat la vremea respectivă de un număr foarte mare de persoane, dar abia acum a fost găsit. Din păcate nu a fost găsit în viață.
Procurorii arădeni au primit confirmare de la părinţii copilului de şapte ani dispărut în luna ianuarie că hainele de pe cadavrul descoperit sâmbătă, pe câmp, îi aparţin, identitatea urmând să fie confirmată definitiv printr-o expertiză ADN care va fi realizată la Bucureşti.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, Răzvan Plic, a declarat luni, pentru AGERPRES, că îmbrăcămintea de pe cadavrul copilului găsit între localităţile Mişca şi Vânători aparţinea lui Sebastian Corbei, fiind recunoscută de părinţii acestuia.
"După spusele părinţilor, hainele sunt aceleaşi cu care era îmbrăcat copilul la momentul dispariţiei. Cu toate acestea, trebuie făcută expertiza ADN pentru confirmarea identităţii, iar pentru asta au fost prelevate deja probe biologice ce vor fi trimise la Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti", a declarat procurorul.
Cadavrul găsit era în stare avansată de descompunere şi a fost parţial devorat de animale.
"Din primele constatări medico-legale nu rezultă că pe corpul victimei ar fi existat urme de violenţă", a mai declarat procurorul.
Sebastian Corbei a fost văzut ultima dată pe 9 ianuarie, în jurul orei 16,30, la o stână de lângă localitatea Vânători. El plecase de acasă dimineaţa, la joacă în sat, ulterior alăturându-se altor copii pentru a merge la stână însoţiţi de un localnic bătrân. Mama copilului a sunat la 112 în jurul orei 19,00, pentru a anunţa dispariţia, când a constatat că acesta nu se întoarce acasă.
Pe parcursul unei luni, la căutările organizate de autorităţi, care au avut loc pe uscat şi în ape pe o rază de până la 30 de kilometri de casa copilului, au participat sute de persoane, respectiv poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pădurari şi voluntari. Au fost folosite numeroase echipamente, dar şi drone, un elicopter, câini de urmă, sonare şi maşini de teren.