Coronavirusul a „infectat” și Apple! Scad acțiunile la Bursă?

PARIS, FRANCE - DECEMBER 01: A red Apple logo is displayed during the launch of the world AIDS day 2017 campaign at the Apple store Paris in 'Carrousel du Louvre' on December 01, 2017 in Paris, France. As every year, Apple supports World AIDS Day and dresses its physical and virtual Apple Store accordingly. Cupertino has just announced that more than 400 stores will participate in the operation by lighting the famous red logo and highlighting products (RED). (Photo by Chesnot/Getty Images)

Epidemia de coronavirus dă peste cap calculele economice ale giganților lumii.

Colosul american Apple Inc a avertizat că este puţin probabil să-şi îndeplinească ţintele trimestriale de vânzări stabilite în urmă cu doar trei săptămâni, din cauza epidemiei din China, care a afectat lanţul de aprovizionare şi a amânat redeschiderea fabricilor.

Facilităţile de producţie din China, unde sunt produse telefoanele iPhone şi alte produse electronice, au început să se redeschidă, dar activitatea acestora este mai lentă decât se estima, a precizat Apple. Compania avertizează că va avea la dispoziţie mai puţine telefoane pentru a fi vândute pe plan global.

Unele magazine de retail din China rămân închise sau lucrează cu orar redus, ceea ce va afecta vânzările în primul trimestru din 2020. China a fost responsabilă pentru 15% din veniturile Apple trimestrul trecut, sau 13,6 miliarde de dolari.

La finalul lunii ianuarie, Apple estima că va obţine venituri între 63 şi 67 miliarde de dolari în primele trei luni din acest an. Analiştii estimează că în perioada ianuarie-martie 2020 epidemia ar putea reduce cu 50% cererea pentru smartphone-uri în China, cea mai mare piaţă globală pentru dispozitive. Apple, cu o capitalizare de piaţă de aproximativ 1.400 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta marţi la bursă cu reacţii dure din partea investitorilor, avertizează analiştii.

„Dacă acţiunile Apple se tranzacţionează ieftin, ar putea să nu conteze prea mult. Dar când ele se tranzacţionează la un nivel ridicat record, investitorii vor fi cu siguranţă tentaţi să vândă”, a apreciat Norihiro Fujito, de la Mitsubishi UFJ Morgan Stanley Securities.

În urma publicării informaţiei, acţiunile furnizorilor asiatici înregistrau scăderi marţi dimineaţă. Titlurile Samsung Electronics consemnau un declin de 2,4%, ale Taiwan Semiconductor Manufacturing Co (TSMC) cu 1,8% şi ale SK Hynix cu 3,3%.