Patronul de la Ferma Dacilor, acuzat de complicitate în afaceri de proxenetism

Patronul de la Ferma Dacilor, acuzat de complicitate în afaceri de proxenetismCornel Dinicu. Sursa Foto: Arhiva EVZ

O polițistă din IPJ Prahova îl acuză pe patronul de la Ferma Dacilor de complicitate la proxenetism în afacerile fostului șef al Poliției Mizil, Marius Rotaru, arestat în anul 2016 într-un dosar de trafic de persoane.

Cazul în care este implicat patronul de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, a fost intens mediatizat după ce comisarul Marius Rotaru, fostul șef al Poliției din Mizil la momentul respectiv, a fost reținut în 2016 sub acuzația de protejare a proxeneților și ascunderea plângerilor făcute de fetele traficate.

Patronul de la Ferma Dacilor, implicat într-un dosar de proxenetism

În luna martie a acestui an, fostul șef al Poliției Mizil a fost achitat definitiv, instanța constatând că faptele s-au prescris.

În 2013, Loredana Mariana Ispas, o angajată a IPJ Prahova, a depus o sesizare susținând că Marius Rotaru, care era la acea vreme șeful Poliției Mizil, ar fi facilitat activitățile unei rețele de proxeneți. Sora polițistei se număra printre victimele acestei rețele.

În sesizare, polițista relata că atunci când victimele veneau să depună plângere și să reclame că sunt forțate să se prostitueze, comisarul șef nu transmitea documentele către structurile specializate pentru a investiga aceste cazuri.

În plus, Marius Rotaru, comisarul șef, era acuzat de practici de cămătărie, implicare în comerț ilicit, și afaceri cu mai mulți interlopi din Mizil, inclusiv cu Cornel Dinicu, care, la acea vreme, administra pensiunea „Ferma Dacilor” din Tohani.

Incendiu de proporții la Ferma Dacilor

Incendiul de la Ferma Dacilor. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ce implicarea avea Cornel Dinicu în toată povestea

În plângerea menționată, polițista Loredana Ispas a menționat unde erau duse fetele traficate.

„Fetele la care am făcut referire, printre care şi propria mea soră, sunt trimise la acești „parteneri de afaceri”, oameni cu influență în zona socială şi economică a orașului.

Din cunoștințele mele, se utilizează în acest scop Hotelul Max din Mizil, imobil care are în dotare camere de cazare, restaurant precum și un centru SPA. Un alt loc în care se întâlnește grupul Rotaru este piscina privată aflată la ieșirea din Mizil către Buzău, lângă cartierul Dallas, care aparține lui Cornel Dinicu, persoană care este de asemenea implicată în activitățile infracționale ale comisarului șef Rotaru, care deține și Hotelul Max.

Cornel Dinicu este un cunoscut şi periculos infractor, cazurile în care acesta a fost implicat fiind intens mediatizate (cazul Portbagajul din anul 2000, afacerea „Clanul Sportivilor”, scandalul privind mafia ruso-română etc)”, se arată în plângerea polițistei.

Marius Rotaru

Marius Rotaru, fost șef al poliției din Mizil. Sursa foto: Ilfov România/ Facebook

Polițista acuza că în acel hotel, cu cunoștința Poliției Mizil, cel puțin sub comanda comandantului său, Rotaru Marius, se desfășurau activități de proxenetism prin care fetele sub influența comisarului șef erau plasate într-un mediu select și sigur, destinat unor bărbați cu funcții de conducere în administrația Orașului Mizil din cadrul I.P.J. Prahova, precum și din alte structuri.

Acest mod de operare i-a fost relatat atât de către sora ei, cât și de alte persoane, inclusiv de unii dintre colegii săi de serviciu, potrivit ziarulincomod.ro.

Marius Rotaru a scăpat de închisoare în 2023

Pe data de 8 septembrie 2016, toate publicațiile relatau despre reținerea șefului Poliției orașului Mizil de către procurorii DIICOT Ploiești, sub acuzațiile de abuz în serviciu (2 acte materiale) și favorizarea făptuitorului (4 acte materiale).

Rotaru, pentru care acționa și Cornel Dinicu, a primit o condamnare inițială de trei ani de închisoare cu suspendare. Însă ulterior, instanța superioară l-a achitat, constatând prescrierea faptelor. Astfel, cazierul său este curat.

Curtea de Apel Ploiești a luat decizia de a încheia procesul penal împotriva „inculpatului Rotaru Marius Nicușor” în martie a acestui an, mai precis pe 2 martie.